O treime dintre alegători s-au prezentat la urne Alegerile parlamentare anticipate pot fi considerate valide, avînd în vedere că o treime dintre alegători și-au exercitat deja dreptul la vot. Peste 33% dintre cetățenii înscri
11.07.21 - 17:39
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și-a dat votul pentru echipa de profesioniști care vor păstra statalitatea Republicii Moldova. Speakerul a îndemnat cetățenii să ia o decizie corectă, singuri, nesi
11.07.21 - 12:45
Vladimir Voronin, unul dintre liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a votat pentru o țară independentă și prosperă. Despre aceasta Voronin a declarat la ieșirea din secția de vot. “Doresc ca acești 12 ani de stagnare a Repu
11.07.21 - 12:44
Liderul PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu colectivul uzinei de reciclare a deșeurilor ABS Recycling din Chișinău. “Am salutat colaboratorii întreprinderii, le-am mulțumit pentru îndeplinirea unor activități dific
09.07.21 - 19:01
Următoarele 18 luni sînt considerate esențiale pentru eforturile globale de inversare a impacturilor negative ale pandemiei și de stimulare a acțiunilor întru realizarea obiectivelor cheie. Or, deciziile și acțiunile care vor fi &ic
09.07.21 - 19:00
Un bărbat de 42 de ani a decedat la spital, după ce a intervenit în soluționarea unui conflict între două grupuri de tineri. Bărbatul a fost chemat în ajutor de fiul său, de 18 ani. Potrivit Inspectoratului General al Poliție
09.07.21 - 18:58
O colecție de artă avangardistă din sec XX este expusă în premieră la Chișinău. Un proiect de colaborare între Muzeul Național de Artă al Moldovei și Muzeul de Artă Brașov face posibilă inaugurarea expoziției „Hans Mat
09.07.21 - 18:57
Asociațiile sportive din Republica Moldova și-au anunțat sprijinul pentru echipa Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Sportivii au declarat că cele două formațiuni politice au făcut foart
09.07.21 - 13:53
După anticipatele de duminică, am putea avea noi alegeri parlamentare anticipate, în eventualitatea în care șeful statului va refuza să desemneze candidatul la funcția de prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară. O s
09.07.21 - 13:37
Letonia va dona vaccinuri Vaxzevria (AstraZeneca) Republicii Moldova în sprijinul luptei sale împotriva răspîndirii COVID-19 și pentru creșterea numărului zilnic de vaccinări, transmite IPN, cu referie la un comunicat al Ambasa
09.07.21 - 13:34
Vreme caniculară, fără precipitaţii, anunţată astăzi în toată țara Meteorologii transmit pentru astăzi vreme însorită. Vîntul va sufla slab. La Briceni, mercurul în termometre va urca pînă la +27 de grade Cel
09.07.21 - 13:32
În orașul Chișinău au apărut semne de stradă în memoria victimelor nazismului. Ele sînt numite „pietre de poticnire” (tradus din germană „Stolpersteine”), transmite IPN cu referire la site-ul Comunită
08.07.21 - 18:21
Un nou contingent de pacificatori moldoveni, al 15-lea la număr, este detașat în Kosovo. KFOR-15 este format din 41 de militari profesioniști, dintre care un ofițer de stat major, șapte geniști și un pluton de 33 de infanteriști, care v
08.07.21 - 18:19
La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie nu va fi organizat exit-poll. La Comisia Electorală Centrală nu a parvenit nici o solicitare în acest sens. Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media CEC
08.07.21 - 18:18
Pentru acces, va rugam sa apasati pe linkul de mai jos: Apăsați aici
08.07.21 - 17:17
Mai mult de jumătate din cetățeni își doresc să se vaccineze anti-COVID Un procentaj de 57 la sută dintre respondenții Studiului „Viziuni comportamentale privind COVID-19”, realizat cu suportul Ministerului sănătății, sus
08.07.21 - 14:59
Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va repune în practică programele naționale ”Satul Moldovenesc” și ”40 de orașe”, care au început a fi implementate în perioada guvernării comuniste ș
08.07.21 - 10:51
Peste 10.000 de copii din Chișinău vor merge în acest an în clasa întîi Circa zece mii de copii din municipiul Chişinău vor merge la 1 septembrie în clasa întîi. Ei vor fi repartizaţi în 340 de cla
08.07.21 - 10:50
Protecția socială și scumpirile din ultima perioadă sînt doar cîteva dintre subiectele pe care liderul PSRM, Igor Dodon, le-a discutat cu oamenii din Bălți. “Peste 1000 de persoane ne-au întîmpinat cu aplauze &icir
08.07.21 - 10:48
Unioniștii de la Partidul AUR au organizat, aseară, o nouă provocare cu elemente criminale la adresa membrilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Un grup de tineri agresivi au atacat, noaptea trecută, în sectorul Botanica al C
08.07.21 - 10:47