Zelenski a declarat că țara sa şi SUA ar putea organiza noi negocieri de pace în SUA în acest weekend
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, după zile de negocieri intense la Berlin, că echipele ucrainene şi americane se pregătesc să organizeze o nouă rundă de discuţii pe tema planului de pace, în Statele Unite, posibil încă din acest weekend, după ce Washingtonul se va consulta cu Moscova, relatează Kyiv Post.
Vorbind cu reporterii prin WhatsApp Messenger de la bordul avionului cu care pleca din Germania, Zelenski a declarat că echipele ucrainene şi americane finalizează documentele care vor contura următoarea etapă a discuţiilor. „Astăzi sau mîine (Miercuri) vom finaliza documentele. Apoi, echipa americană va avea consultări cu ruşii. După aceea, negociatorii se vor întîlni cu preşedintele american, iar apoi echipele noastre se vor reuni din nou în Statele Unite. S-ar putea întîmpla chiar în acest weekend”, a spus Zelenski. El a afirmat că rezultatul discuţiilor va determina paşii următori, inclusiv dacă va avea loc o întîlnire la nivel de lideri între Ucraina şi SUA.
Comentariile lui Zelenski vin după două zile de discuţii la Berlin, în perioada 14-15 Decembrie, între Ucraina, Statele Unite şi partenerii europeni, cu privire la o iniţiativă de pace susţinută de SUA. Zelenski a participat la discuţii alături de trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, şi de ginerele lui Trump, Jared Kushner.
Oficialii americani au declarat că negocierile au înregistrat progrese semnificative, indicînd un acord general privind garanţiile de securitate, reconstrucţia economică şi reducerea dezacordurilor privind teritoriul. Oficialii din delegaţia americană au petrecut mai mult de opt ore în discuţii directe cu Zelenski şi au avut întîlniri extinse cu liderii europeni, între care oficiali de rang înalt din Germania, Marea Britanie şi Franţa.
Un oficial a descris discuţiile ca fiind „foarte, foarte pozitive din aproape toate punctele de vedere”, afirmînd că negociatorii au ajuns la un consens cu privire la mai multe aspecte considerate esenţiale pentru un viitor acord de pace. Cel mai important progres a fost înregistrat în ceea ce priveşte un pachet de măsuri de securitate cuprinzător pentru Ucraina, descris în repetate rînduri ca fiind cel mai puternic propus vreodată. Oficialii au declarat că garanţiile sunt „similare articolului 5”, dar merg mai departe, incluzînd supraveghere militară, verificare, descurajare şi mecanisme de evitare a conflictelor. Un alt oficial a descris cadrul ca fiind „standardul de platină pentru ceea ce se poate oferi”.
La rîndul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că sfîrşitul războiului Rusiei în Ucraina este „mai aproape ca niciodată”. El a făcut aceste declaraţii presei în Biroul Oval al Casei Albe, după ce a participat prin telefon la summitul liderilor europeni de la Berlin. „Beneficiem de un sprijin extraordinar din partea liderilor europeni, care doresc şi ei să pună capăt conflictului”, a adăugat Trump.
Trump a mai spus că a vorbit „recent” cu liderul rus Vladimir Putin şi că, „în acest moment, Rusia doreşte să pună capăt conflictului” Kremlinul a precizat însă ulterior că ultima oară au vorbit la 16 Octombrie.
„Problema este că toţi vor să pună capăt conflictului, dar apoi, dintr-o dată, nu mai vor”, a continuat preşedintele SUA. „Trebuie să îi aducem pe toţi la acelaşi nivel, dar cred că acest lucru funcţionează”, a afirmat el.
Pe măsură ce discuţiile continuau, liderii UE şi liderii a 10 ţări europene au emis, Luni, o declaraţie comună în care susţineau garanţiile de securitate pentru Ucraina şi îşi exprimau sprijinul pentru Zelenski înaintea unor noi întîlniri cu oficialii ucraineni şi americani la Berlin. Declaraţia a fost semnată de Germania, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Suedia şi Regatul Unit şi a fost lăsată deschisă pentru ca alte ţări să se alăture.
Declaraţia europeană a prezentat o serie de angajamente, printre care:
Sprijin militar susţinut pentru a ajuta Ucraina să menţină forţe armate de aproximativ 800.000 de soldaţi.
O forţă multinaţională condusă de Europa pentru a sprijini Armata Ucrainei şi a ajuta la protejarea spaţiului său aerian şi maritim.
Un mecanism de monitorizare şi verificare a încetării focului condus de SUA, cu participare internaţională.
Măsuri juridice obligatorii pentru a răspunde la orice atac armat viitor asupra Ucrainei.
Investiţii în redresarea şi reconstrucţia Ucrainei, inclusiv despăgubiri din partea Rusiei pentru daunele de război.
Sprijin puternic pentru cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană.
Semnatarii au declarat că vor sprijini orice decizie pe care Zelenski o va lua cu privire la problemele cheie şi vor susţine consultările cu publicul ucrainean, dacă va fi necesar.
La o conferinţă de presă comună, Luni, Zelenski şi cancelarul german Friedrich Merz au salutat angajamentul SUA de a oferi Ucrainei garanţii de securitate similare cu cele prevăzute în articolul 5 al Tratatului NATO.
În acelaşi timp, Kievul continuă să respingă presiunile SUA de a face concesii teritoriale, inclusiv retragerea din părţi ale regiunii Donbas pe care forţele ruse nu au reuşit să le cucerească pe deplin pe cîmpul de luptă.
În ciuda semnelor de progres, problemele teritoriale şi garanţiile de securitate pe termen lung rămîn cele mai dificile aspecte ale negocierilor. Potrivit Axios, oficialii americani şi ucraineni intenţionează să se întîlnească în Miami, unde grupurile de lucru şi reprezentanţii militari vor analiza hărţile şi detaliile tehnice.
Zelenski a declarat că Ucraina se aşteaptă ca planul de pace să conţină cinci documente. Odată ce pachetul complet va fi finalizat, a spus el, va urma o întîlnire cu Trump.
