Nicolae Minovici se năștea pe 23 Octombrie 1868, la Râmnicu Sărat. Era al șaptelea copil al familiei lui Ștefan Minovici. Copilăria o petrecea la Brăila, unde urma școala comunală nr. 1. Liceul îl termina la București, la Sf. Sava, unul dintre cele mai prestigioase licee ale vremii. Era un copil "cu fire încăpățînată, îndărătnică, dar voluntară", după cum îl descriau profesorii. Frații săi mai mari aveau să-l influențeze decisiv. Mina Minovici - viitorul fondator al medicinei legale românești. Ștefan Minovici - chimist celebru. Cei doi deschideau drumul pentru Nicolae.

Surprinzător, după absolvirea liceului, Nicolae alegea arta, nu științele. Pictura era prima lui pasiune. Studiase arte plastice cîțiva ani. Dar, în cele din urmă, influența familiei îl atrăgea spre Medicină. Se înscria la Facultatea de Medicină din București.
1898. Nicolae Minovici obținea titlul de doctor în medicină. Teza lui de doctorat era neobișnuită - "Tatuajele în România". Era prima dată cînd în România se studia acest fenomen în mediul academic. Lucrarea analiza în detaliu tatuajele întîlnite la militari, marinari, pușcăriași, țărani.

1899-1901. Minovici pleca la Berlin pentru specializare. Lucra la Institutul de Anatomie Patologică și la Spitalul Moabit. Era perioada de aur a medicinei germane. Noua știință a medicinei legale se dezvolta intens. Minovici studia autopsia avansată, traumatologia, toxicologia.
1902. Revenea în România cu un doctorat solid și experiență occidentală. Era numit imediat medic legist pe lîngă Parchetul Tribunalului Ilfov. Devenea subdirector al Institutului Medico-Legal - cel condus de fratele său Mina. Obținea post de profesor de medicină legală la Școala de Științe de Stat.

Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să fii medic legist în Bucureștiul de la începutul secolului XX - o Capitală în plină modernizare, dar cu probleme sociale grave, cu sinucideri frecvente, cu un sistem medical care abia se forma.
În același an, Primăria Bucureștiului îi dădea o misiune uriașă - rezolvarea problemei cerșetoriei și vagabondajului din Capitală. Minovici realiza primul recensămînt serios al cerșetorilor din București. Descoperea aproximativ 13.000 de persoane.

Îi împărțea în trei categorii. "Prefăcuții" - cei care mimau handicapuri pentru a cerși. "Bătrînii" - cei care aveau nevoie reală de ajutor social. "Copiii" - cei pe care îi sprijinea personal să învețe carte și să deprindă meserii, mai ales cea de birjar. Era pionier al asistenței sociale organizate în România.

Dar pasiunea lui reală rămînea medicina legală. În perioada 1891-1902, Minovici studia toate cazurile de sinucidere din București. Descoperea o realitate tulburătoare. Cele mai multe sinucideri se produceau prin spînzurare. Apoi, arme de foc. Apoi, otrăviri. Cauzele erau alcoolismul, bolile cronice, mizeria, certurile familiale, datoriile.

"Spre deosebire de Occident unde sinuciderea este apanajul spațiului rural, la noi orașele ne dau numărul cel mai mare de spînzurați", scria Minovici. "În el găsim acei indivizi care, lipsiți de mijloace pentru susținerea vieții, și-au ales ca fel de sinucidere spînzurarea".
Problema era că medicina legală a epocii nu avea răspunsuri clare la întrebări fundamentale. Cum poți distinge o sinucidere prin spînzurare de o crimă mascată? Ce simte un om în momentul în care moare prin strangulare? Cît timp durează conștiința după blocarea circulației cerebrale? Nimeni nu știa cu exactitate.

Minovici începea cu autopsii minuțioase. Sute de cadavre umane spînzurate erau studiate în detaliu. Compara cu rezultatele experimentelor pe animale. Măsura urmele frînghiei, cartografia leziunile interne, documenta timpul morții. Dar asta nu era de ajuns.
Voia să afle ce simte o persoană care se spînzură. Informație crucială pentru diferențierea sinucideri de asasinate deghizate. Nici un martor n-ar fi putut descrie.  Nici o carte n-o conținea. Trebuia să o descopere singur.

1903-1904. În laboratorul său, Minovici începea experimentele. Construia un mecanism special - un dispozitiv care să-l poată atîrna controlat, cu posibilitatea de deconectare rapidă. Asistentul său era instruit să-l coboare imediat ce semnala pierderea controlului. Totul era documentat secundă cu secundă.

Te-ai întrebat vreodată cum e să-ți pui singur lațul de gît știind că dacă asistentul tău reacționează cu o secundă prea tîrziu, mori? Pentru că exact asta făcea Nicolae Minovici – de 12 ori - pentru ca medicina legală românească să aibă răspunsuri.

Prima ședință avea loc zăcînd pe pat. Se strîngea cu propriile mîini gîtul în jurul mărului lui Adam. "Prima oară cînd am încercat să-mi provoc moartea zăceam în patul meu privind cerul", scria el. "Cu ambele mîini mi-am strîns cu putere gîtlejul. În secunda a cincea simțeam cum se coboară peste mine un val purpuriu și apoi un val negru".
"Apoi am simțit ceva asemănător ca o cumplită descărcare electrică și totul se făcu negru." Descrierea clinică era precisă, detaliată, fără emoție. Era un om de știință care își documenta propriul sfîrșit aproape.

Urmau ședințele cu ștreang real. Minovici se atîrna de la 2 metri înălțime. Durata varia între 4 și 26 de secunde - fiecare secundă suplimentară însemna risc maxim de moarte definitivă. Cele 12 ședințe erau repetate în intervale lungi, cu perioade de recuperare fizică.
Documenta fiecare stagiu. Primele secunde - sufocare evidentă, imposibilitatea respirării. Secunda 5 - apariția "vălului purpuriu" - vederea se colora în roșu din cauza blocării circulației. Secunda 10 - "vălul negru" - pierderea totală a vederii. Secunda 15-20 - stop cardiac incipient, leșin profund. Secunda 26 - limita absolută dincolo de care nu mai putea fi salvat.

1904. Minovici publica în România rezultatele experimentelor. "Studiu asupra spînzurării" - carte de referință mondială încă din primul an de la apariție. 238 de pagini de detalii tehnice, măsurători, observații, analize clinice. Era primul studiu complet pe propriul corp al unui medic despre experiența morții prin spînzurare.

1905. Lucrarea era tradusă în Franța sub numele "Étude sur la pendaison". Impactul internațional era imediat. Medicii legiști din Paris, Berlin, Viena, Londra studiau cartea românească. Minovici devenea peste noapte o autoritate mondială în criminalistică.
Concluziile lui schimbau medicina legală globală. Minovici demonstra că spînzurarea produce nu doar obliterarea căilor respiratorii, ci și obliterarea vaselor sanguine cerebrale. Decesul venea din dublă cauză. Putea fi distinsă cu precizie sinuciderea de strangularea criminală ulterior mascată în spînzurare.

Cercetările lui zdruncinau temeliile sistemului Bertillon de identificare a criminalilor, bazat pe semnalmente antropometrice. Studiile lui Minovici contribuiau la trecerea criminalisticii mondiale spre dactiloscopie - identificarea prin amprente digitale. Juan Vucetich, creatorul argentinian al sistemului modern de amprente, era influențat direct de lucrările românești.

1906. Minovici făcea un alt pas istoric. Înființa prima Societate de Salvare din Balcani - prima ambulanță organizată modern din spațiul balcanic. Finanța totul din bani proprii. Pentru 30 de ani, Salvarea se întreținea din veniturile personale ale medicului legist care se spînzurase pentru știință.

Înființa și primul Spital de Urgență din România - al doilea din toată Europa după cel de la Moscova. Era un sistem complet integrat - ambulanțe, echipaje medicale, spital dedicat urgențelor. Modelul lui Minovici era copiat apoi în Belgrad, Sofia, Atena, Istanbul.
În perioada interbelică, se implica în administrația publică. Devenea primar al Sectorului III al Capitalei. Apoi primar al comunei Băneasa. Își dona întreaga avere Primăriei București, economiile fiind dirijate către copii abandonați și orfani. Era un exemplu rar de filantrop sistematic.

Casa lui personală - o vilă în stil neoromânesc de pe strada Dr. Minovici nr. 1 (fosta Șoseaua Kiseleff) - era plină de opere de artă europene colectate o viață întreagă. După moartea lui, devenea Muzeul de Artă Veche Apuseană "Nicolae Minovici". Astăzi adăpostește icoane, vitralii medievale, mobilier antic, una dintre cele mai frumoase colecții private de artă religioasă din România.

26 Iunie 1941. Nicolae Minovici murea la 72 de ani. Diagnosticul final era tragic - cancer la laringe. Exact gîtul pe care îl supusese la 12 strangulări voluntare pentru știință îl trăda în final. Unii medici contemporani au speculat că experimentele sale pot fi influențat dezvoltarea bolii. Nici un studiu n-a confirmat însă cu certitudine legătura.
Astăzi, cartea lui din 1904 se mai găsește în biblioteci medicale din toată lumea. "Studiu asupra spînzurării" rămîne referință esențială în medicina legală. Generații întregi de criminaliști au învățat din concluziile obținute de un român care și-a sacrificat literalmente propriul gît pentru a avansa știința. Un om care a sfidat moartea de 12 ori ca să înțeleagă exact cum moare un om. (Sursa: Site-ul Viață de Românaș)