Culmea destrăbălării morale – să-i aduci pe cei morţi în polemica celor vii!

Autor: Mihai CONŢIU

De-a lungul modestei sau încîlcitei mele existenţe, m-am confruntat şi cu îngeri, şi cu demoni. Nicăieri însă, în lumea asta mare pe care, cîndva, am străbătut-o, nu am întîlnit atîţi demoni ucigaşi ca în Republica Moldova. Culmea este că aceşti demoni sălăşluiesc tocmai în acele fiinţe care, dacă ar fi să ne raportăm la un firesc proces evolutiv al fiinţei umane, în mod normal, ar trebui să se plaseze în Raiul umanismului care aspiră la perfecţiune, înţelepciune şi cunoaşterea de sine.

Aici mă refer, după cum probabil aţi intuit, la acei  moldoveni cărora li s-au inoculat în conştient şi subconştient „nostalgia României Mari”, ideea că anume ei au fost hărăziţi de destin să ducă la îndeplinire „idealul sfînt de unire a Republicii Moldova cu România”. Dacă aceşti moldoveni ar fi iubit cu adevărat România, ar fi trebuit ca acest „ideal” nici să nu fie pomenit şi, mai ales, nici să nu fie politizat atît de obscen încît să divizeze societatea pe criterii etnice, cu proiecţii electorale geopolitice. Şi acum, după aproape 28 de ani, în pofida comuniunii lingvistice, Republica Moldova continuă să fi o altfel de ţară decît România. Acest adevăr incontestabil este cunoscut de către absolut toţi, inclusiv de către activiştii unionişti moldoveni şi români.

Din nefericire pentru moldoveni şi români, întreţinerea bezmetică a himerei unionismului îşi are motivaţii dintre cele mai vulgare cu putinţă – banii şi supravieţuirea politică indiferent de orice risc colateral. Orice analist atent şi nepărtinitor ştie că în întreaga mea activitate publicistică de aici nu am atacat voluntar pe nimeni, ci doar am dat replici, am răspuns provocărilor, iar aici mă refer în special la personaje ca Dabija, Vieru etc. Defăimările cărora le-am fost ţintă au avut drept cauză faptul că nu sunt un activist unionist „de-al lor”, că sunt un român onest, obiectiv şi conştient, care-şi iubeşte ţara fără să adere la mişcări hazardate care i-ar afecta integritatea teritorială actuală. În plus, inamicii mei unionişti mă şi ne urăsc, pe noi, cei de la Moldova Suverană, deoarece, cu probe confirmate ulterior, am dezvăluit cîţi bani au fost furaţi din bugetul României pentru întreţinerea „flăcării unionismului”, despre afacerile profitabile cu cetăţenia română pentru moldoveni etc.

În numărul de Joi, 1 Februarie, al site-ului „Timpul”, este reluat un articol de-al răposatului Constantin Tănase, în care acesta, în urmă cu circa 10 ani, mă făcea albie de porci în calitate de membru al „sectei unioniste atotştiutoare şi justiţiabile” de aici. Recitindu-l, nu doar eu, ci şi oricare cititor obiectiv constată stilul gratuit, înveninat, ilogic şi „stahanovist” din articolul virulent al lui Tănase de atunci. Redactorul-şef al publicaţiei „Timpul”, Silviu Tănase, fiul răposatului, republicînd acum acest articol, ca parte a unei cărţi de publicistică a tatălui său, vrea probabil să reactualizeze cîteva secvenţe absolut dezonorante, mincinoase şi agresive din trecutul „fraudulos şi manipulator” al „elitei intelectuale” de la Chişinău.

Da, este adevărat că l-am apărat publicistic şi în virtutea unei datorii morale pe Vladimir Voronin în ziarul său de atunci. Niciodată însă Voronin nu mi-a cerut să atac sau să apăr pe cineva. Mai mult decît atît, niciodată nu am fost atacaţi fizic şi juridic atît de mult ca pe vremea guvernării lui Voronin, iar acesta nu a intervenit niciodată în Justiţie ca să ni se facă dreptate chiar şi atunci cînd eram nedreptăţiţi în cele mai flagrante modalităţi. Acum toţi tînjesc după vremea stabilităţii guvernării comuniste, iar „democraţii” de atunci, printre care şi familia de jurnalişti şi maeştri în Drept a răposatului Constantin Tănase, au ajuns slugile plătite şi fidele ale celui mai criminal Stat mafiot instaurat cu ajutorul lor. Ca o paranteză, notez faptul că Vladimir Voronin nu a fost niciodată contrariat de faptul că nu am fost şi nu sunt comunist şi că sunt un regalist incurabil.

Am citit ştirea potrivit căreia oraşul american San Francisco a legalizat consumul de marijuana şi îi amnistiază pe absolut toţi cei care, după 1975, au fost sancţionaţi penal pentru deţinerea şi consumul acestui drog. În locul reeditării articolului defăimător al tatălui său, Silviu Tănase ar fi făcut mult mai bine dacă declanşa în gazeta sa o campanie de legalizare a acestui drog şi în Republica Moldova. Prietenii ştiu de ce! Subtitlul acestui articol mi-a fost sugerat, involuntar, de către Ion Berlinski. După ce mi-am exprimat mirarea faţă de reeditarea amintită, Berlinski, la fel de mirat şi el, aproximativ, mi-a spus: „Cum este posibil să aduci în polemici îndoielnica autoritate a celor morţi printre cei vii?” Lipsă totală de profesionalism, dorinţa lui Silviu Tănase de a fi băgat în seamă sau influenţa cuiva care-şi imaginează că ne poate intimida? Credem că din toate cîte puţin! Tocmai aceasta defineşte şi umilinţa de a fi jurnalist doar cu numele, frustrarea de a fi jurnalist moştenitor al tatălui!

Renumerîndu-mi bubele care nu sunt bube, băiatul cel mic al lui Costică Tănase, Silviu, ar face bine să şi le trateze pe ale sale, care nu se pot lecui cu fluocinolon, dar să le şi examineze pe cele al fratelui său mai mare, Alexandru Tănase. Ce poate fi mai umilitor pentru o familie cu pretenţii erudite decît boala cronică numită „plahotniuccistită”? De dragul unui confort material de mare boier, pe care oricum n-o să-l tîrască şi în groapă, este de-a dreptul scîrbos de dezonorant să accepţi să fii „detaşat în interes de serviciu” pe post de preşedinte al Curţii Constituţional şi a doua oară în funcţie de ministru al Justiţiei lui Plahotniuc. Înţelegem că re-numirea lui Al. Tănase în funcţia de ministru al Justiţiei este o concesie făcută „României interesate de control informativ” în Republica Moldova, dar tot dezonoare de tip interlop se numeşte.

„Luptînd împotriva guvernării comuniste a lui Voronin”, răposatul Costică Tănase, în viaţă fiind încă, şi-a „înnobilat” doi feciori, pe Alexandru şi Silviu, cu titlul de paji şi slugi preaplecate şi prospere ale celui mai crunt Stat mafiot din Europa. Asta da ratare la cel mai selectiv nivel familial, publicistic, juridic şi, mai ales, moral!

Revenind la articolul reeditat, este cazul să remarc că cineva trebuie să fie în comă alcoolică sau sub influenţa drogurilor ca să-şi imagineze că eu, Mihai Conţiu, aşi fi chiar şi asasinul moral al lui Grigore Vieru ori că aş fi primit dispoziţii de la Voronin ca să-l atac pe el, pe Dabija etc., că m-ar mai fi şi plătit pentru asta…!

În loc să-i posteze fotografia lui Igor Dodon cu susul în jos, chipurile o mare găselniţă jurnalistică, copilul publicistic din flori al lui Plahotniuc, Silviu Tănase, ar face bine să găsească o imagine stilizată care să sugereze un ziarist vomitînd… doar subiecte puturoase!