Despre oameni, apucături, cîini, feline...

Autor: Mihai CONȚIU

Fac parte din acei oameni, probabil că extrem de puțini, pe care Covidul i-a cam ”condamnat la un soi de sedentarism”, în sensul că lucrez acasă. Cu toate acestea, obișnuiesc să fac mari tururi de orizont prin diferite zone ale Chișinăului. Amintindu-mi de curiozitățile marelui I. L. Caragiale, care obișnuia să colinde prin diferite birturi spre a studia chipuri de oameni, ticuri, patimi etc., inși pe care obișnuia să-i și provoace să se manifeste tot mai accentuat în trăirile lor, fiind relativ intrigat de graba, alergătura ori goana unor moldoveni după tot felul de ținte – autobuze, trenuri, întîlniri la care au întîrziat, magazine pe cale să se închidă și tot așa –, mi-am ales, ”strategic”, drept popas ocazional niște ieșiri din Chișinău. Observațiile pe care le notez nu le-am făcut în virtutea anemicelor mele studii de sociologie, ci în calitate de om normal și curios.

De regulă, la unele margini ale Chișinăului, sunt destule birturi ori terase insalubre frecventate de bețivani ”profesioniști” și alcoolici, în care, unele, vînd încă rachiu ”pe caiet” consumatorilor fideli, dar și altfel de terase ori baruri mai... ”spălățele”. Mi-am propus să poposesc prin cam toate, deși cei care mă cunosc știu bine cît de mult îmi repugnă bodegile ”furnizoare de cancer la ficat ori la stomac”. A meritat din plin la cît de multe tipologii de oameni am observat. În primul rînd, mi-au atras atenția bărbații, femeile și tinerii care, parcă permanent, aleargă disperați să prindă un autobuz care-i duce probabil în satul lor de baștină, purtînd în mîini tot felul de bagaje mai mult sau mai puțin voluminoase. ”Unde alergați și de ce, disperaților?”, îmi venea să le strig. Această nesfîrșită goană a multora denotă dezorganizarea și haosul din mințile lor. Orice om rațional trebuie să-și planifice din timp treburile pe care le are în timpul zilei, astfel încît ”alergătura după moartea timpului” să nu existe.

Se înțelege că absolut toți dintre noi am alergat după ceva, la un moment dat în viață – după un tramvai, un autobuz, o femeie –, dar, cu timpul, e musai ca orice om să înțeleagă stupiditatea dăunătoare a alergatului haotic și permanent după ceva care ar trebui să fie o adresă care oricum îi așteaptă. Nicăieri în Europa occidentală, spre gări, autogări, tramvaie, autobuze etc., nu am observat oameni alergînd așa cum gonesc moldovenii într-una, ci permanent am văzut oameni deplasîndu-se normal, în timpul pe care și l-au calculat cu o liniștitoare lejeritate.

O altă atitudine revoltătoare a unor clienți despre care vorbesc, alcoolici ori bețivani ”profesioniști”, este felul în care am văzut cum îi tratează pe bieții oameni cu diferite dificultăți locomotorii ori de vorbire – rîd de problemele lor fizice, îi apelează după tipul de handicap și tot așa, iar asta cu o ”superioritate satisfăcătoare”. Vă dați seama despre ce fel de nivel de educație jegoasă este vorba?

Prin crîșmele prin care ”am studiat”, am mai observat o categorie interesantă de oameni, bărbați și femei, care, văzîndu-te singur la masă, vor să-ți devin convivi pentru ați depăna poveștile lor de viață. Refuzîndu-i, se retrag la mesele altora pe care ei îi cunosc sau nu și se angajează în discuții cu amintiri sterile, revolte față de cineva sau ceva, auto-laude stupide și tot felul de inepții ”triumfătoare”. Acești oameni, am constatat, sunt ”clienții profesioniști” ai acestor bodegi în care-și varsă, zilnic, amarul și frustrările. De-a dreptul revoltător mi se pare faptul că unii dintre acești indivizi ori femei în toată fire vin și cu copiii după ei/ele, în fața cărora beau, fumează, înjură și rostesc tot felul de măscări.

În preajma cestor birturi, există și nelipsiții cîini vagabonzi care parcă cerșesc un pic de atenție și hrană. Într-una din după-amiezi, i-am cerut unui barman să dea la doi cîini fără stăpîn o porție consistentă de salam și patru plăcinte. După ce a executat comanda, barmanul mi-a reproșat gestul, spunîndu-mi că mai bine acea mîncare i-o puteam oferi ”amărîtului ăla”, ”ăla” fiind un alcoolic care stătea la o masă bînd un rachiu, un ins care permanent înjura pe cineva imaginar ori pe vreun client care nu-i era pe plac. Între cei doi cîini blînzi, înfometați și fără stăpîn și alcoolicul mizerabil, barmanul respectiv l-a preferat pe alcoolic, căci alcoolicul este sursa lui de venit într-un birt ce poate fi numit ”Fabrica Morții”. Care omenie?

La un bar periferic destul de cochet, am văzut și ”o pisică a casei”. O felină destul de prietenoasă, care chiar mi s-a încolăcit de un picior, deși, cinstit fiind, nu fac parte dintre acei oameni care se dau în vînt după pisici, dar, pe de altă parte, sunt în stare să mă uit la nesfîrși la puișorii de pisică. Patroana barului mi-a spus că nu este pisica ei, ci a unei vecine care locuiește într-un bloc apropiat. În fiecare dimineață, la ora 9, ora deschiderii barului, pisica e la ușa acestuia și stă acolo pînă la ora 22,00, ora închiderii, unde, firește, este și hrănită, după care, singură, se duce acasă la stăpîna ei, care o așteaptă în fața blocului. Vă dați seama cît de inteligentă este această felină? Instinctual, fac o paralelă inevitabilă între cîinii fără stăpîn, pisica despre care tocmai am scris și alcoolicii și trîntorii permanenți ai birturilor prin care am colindat. Afecțiunea mea, firește, se duce spre animale, nu spre acești inși, asigurîndu-vă că, în general, nu urăsc deloc oamenii, ci doar disprețuiesc stîrpiturile umane.

Față de cele arătate, spre a reflecta și mai clar lipsa de educație și, firește, civilizație a multor moldoveni, vă ofer ca exemplu modul educațional evolutiv din Țările europene occidentale: acolo, încă din grădiniță, copiii, pe lîngă grija colectivă în raport cu mediul înconjurător poluant și cu temele educaționale, sunt deprinși să iubească necondiționat animalele de tot felul, să fie prieteni respectoși și iubitori, din instinct, cu colegi de-ai lor cu diferite handicapuri ori de alte rase umane, să nu vorbească tare și agresiv, să nu-și însușească lucruri care nu le aparțin etc., etc, model educațional care se răsfrînge pozitiv asupra întregii lor vieți.

Oricît am umblat prin Europa, nu mi-a fost dat să întîlnesc prin vreun bar, restaurant ori terasă oameni beți, alcoolici sau care să te deranjeze la masă cerîndu-ți o țigară. Cu toate acestea, alcoolici sunt și pe acolo, alcoolici singuratici, e drept că foarte, foarte puțini, dar care sunt ”o problemă majoră și prioritară a municipalităților”, pe care o tratează cu responsabilitatea cu care este abordată și educația copiilor. Mulți moldoveni care lucrează prin Europa occidentală, e drept că de condiție relativ submedie, se plîng că în unele Țări europene băștinașii nu se prea împrietenesc cu ei. Asta se întîmplă deoarece, am mai scris despre asta, acești moldoveni vor ca băștinașii să fie cei care le adoptă ”tradițiile lor moldovenești” în raport și cu alcoolul și tradițiile populare, inclusiv, nu ei să se acomodeze cu regulile civilizației Țării gazdă.

În general, dar nu și ca o concluzie, cam așa stă treaba cu unii oameni care se alcoolizează, nu muncesc, mint, se laudă stupid, urăsc animalele și oamenii cu deficiențe, dar cam așa stă treaba și cu felinele și cîinii care sunt credincioși stăpînilor lor, nu beau alcool și nu au darul vorbirii, ci doar al privirii și al gesturilor de recunoștință față de oameni! ”Aleargă după mine ca să te prind, disperatule!”