De la începutul războiului cu Israelul, numărul morților din Gaza depășește 70.000

Ministerul Sănătății din Fîșia Gaza a comunicat, Sîmbătă, că numărul morților din acest teritoriu palestinian, de la începutul războiului cu Israelul, a ajuns la 70.100, din care 354 după armistițiul din 10 Octombrie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ministerul este controlat de organizația islamistă Hamas, al cărei atac din 7 Octombrie 2023 pe teritoriul israelian a declanșat războiul. Instituția a explicat creșterea numărului de victime față de precedentul bilanț prin validarea de către autorități a datelor privind încă 299 de trupuri neînsuflețite.

Sîmbătă, un atac israelian a ucis în Gaza doi copii, frații Fadi și Goma Abu Assi, de 10, respectiv 12 ani, au informat rude ale acestora și membri ai echipajelor medicale. Un unchi a afirmat că o dronă a tras asupra copiilor în timp ce adunau lemne de foc pentru a-și ajuta tatăl imobilizat într-un scaun cu rotile.

Armistițiul declarat luna trecută în cadrul unui plan de pace pentru Gaza mediat de Statele Unite a fost încălcat de mai multe ori, cele două părți - israelienii și palestinienii - acuzîndu-se reciproc de nerespectarea înțelegerii.

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:05
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07