1951, Utah, SUA. Un copil abia născut. Un diagnostic fără speranță. Un tată care a refuzat să renunțe. Cînd Kim Peek a venit pe lume, medicii au privit scanările creierului lui și au fost categorici: „Internați-l. Nu va merge, nu va vorbi, nu va funcționa niciodată”.

Capul lui era anormal de mare. Lipseau structuri critice, inclusiv corpus callosum – „podul” care leagă emisfera stîngă de cea dreaptă. În limbaj medical, asta însemna handicap sever. În limbajul medicilor: o cauză pierdută. Tatăl său, Fran Peek, s-a uitat la copilul lui și a spus: „Nu”. L-a dus acasă. Apoi, a descoperit că „defectul” din creierul lui Kim ascundea ceva ce nimeni nu anticipase.

 La trei ani memora cărți întregi. Nu povești, ci cărți întregi, cu pagini, virgule și numere. În timp ce alți copii învățau să numere pînă la 10, Kim asculta o carte citită o singură dată; o memora integral; o putea recita invers, de la ultima frază la prima. Nu memora idei, memora tot.

Pe măsură ce creștea, abilitățile deveneau tot mai stranii, mai greu de explicat chiar și pentru neurologi. La vîrsta adultă, citea două pagini simultan – cu ochiul stîng pagina stîngă, cu ochiul drept pagina dreaptă; procesa totul în aproximativ o oră per carte; reținea 98% din ce citea; a memorat în viața lui aprox. 12.000 de cărți.

Istorie, literatură, Shakespeare, Biblie, geografie, muzică, statistici sportive, liste telefonice, coduri poștale – totul devenea arhivă vie. Întreabă-l despre 15 Martie 1847?
Îți spunea că era Luni, cum a fost vremea, ce scriau ziarele, ce evenimente avuseseră loc. Întreabă-l despre un cod poștal la întîmplare, gen 84321? Îți spunea: Logan, Utah, aproximativ 48.174 de locuitori, coordonate geografice precise. Creierul lui funcționa ca un super-computer, doar că nici un computer nu mergea atît de repede.
Geniul, totuși, avea un preț. Kim nu putea să-și încheie nasturii; să se spele pe dinți singur; să înțeleagă sarcasmul; să descifreze subtilități sociale; să meargă normal, musculatura fină era afectată sever.

Avea nevoie de tatăl său pentru tot. Fran i-a fost îngrijitor; profesor; protector; prieten; traducător al lumii o viață întreagă. A trăit discret pînă cînd cineva a văzut în el o minte imposibil de ignorat.

În anul 1984, scenaristul Barry Morrow l-a întîlnit la o conferință. I-a pus o întrebare banală despre o dată din trecut. Kim a răspuns instant, detaliind vremea, evenimentele istorice și articole din ziare. Morrow a fost atît de șocat încît a stat ore întregi cu el.
Nu doar geniul l-a impresionat, ci bunătatea, umorul lui cald, felul în care încerca să se conecteze cu oamenii, chiar și cînd îi era greu. Barry a plecat și a scris un scenariu inspirat de Kim.

Acel scenariu s-a numit „Rain Man” (1988). Dustin Hoffman, pregătindu-se pentru rol, l-a întîlnit pe Kim și a spus ulterior: „Întîlnirea cu Kim mi-a schimbat înțelegerea despre mintea umană și despre compasiune”. Filmul a cîștigat 4 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. Personajul Raymond Babbitt nu era un portret fidel, era autist, spre deosebire de Kim, dar era profund inspirat de abilitățile și comportamentul lui. Dintr-o dată, Kim Peek a devenit cunoscut în întreaga lume.

Ani la rînd, cei doi au ținut prezentări în școli, universități, conferințe. Publicul venea ca să vadă un fenomen, dar găsea altceva: un om blînd; curios; care își amintea numele tuturor; care punea întrebări reale despre viața celor din public; care recomanda cărți; care se bucura sincer de conexiunea umană.

Întrebările dificile îl fascinau: „17 August 1921, ce zi era?” „Marți. Babe Ruth a marcat al 139-lea home run”. „Capitala Burkina Faso?” „Ouagadougou. Aproximativ 2,2 milioane de locuitori în 2009”. „Începutul piesei Hamlet?” Recita întregul act I, inclusiv indicațiile scenice. În fața lui, enciclopediile păreau cărți de copii.

Cercetători, neurologi, NASA, toți au analizat creierul lui. Răspunsurile au venit greu.
Au descoperit: lipsa unui organ „corpus callosum” a dus la circulație liberă a informației între regiuni; căile neuronale ale memoriei erau neobișnuit de dezvoltate; conectivitatea internă era unică în literatura medicală; creierul își construise arhitectura proprie, compensînd masiv. Totuși, nu pot explica: cum citea două pagini simultan; cum reținea tot; cum accesa instant orice informație; cum memora 12.000 de cărți cuvînt cu cuvînt. Un mister rămas deschis.

19 Decembrie 2009, o minte uriașă se oprește. Kim Peek a murit la 58 de ani, în urma unui atac de cord. Titlurile au apărut în ziare din toată lumea. Dar cei care îl cunoșteau nu au plîns doar un savant, au plîns un om bun, cald, curios, care vedea mereu partea luminoasă a oamenilor. Creierul său a fost donat științei. Este încă studiat
și încă pune întrebări pe care medicina nu le poate răspunde.

Moștenirea lui Kim Peek. El a demonstrat lumii că: geniul și dizabilitatea pot coexista;  un creier „defect” poate depăși orice limită; „normalul” este doar o medie, nu un ideal; diferența nu este o rușine, ci o posibilitate; potențialul uman nu are un singur model.
Medicii au spus că nu va funcționa niciodată. Kim, însă, a citit mai mult decît citește o persoană obișnuită în 10 vieți. Au spus că e defect. Era doar diferit și extraordinar.
Kim Peek (1951–2009), omul care a memorat 12.000 de cărți și fiecare cuvînt din ele.
Mintea care a conectat lumea, deși îi lipsea partea din creier care leagă emisferele între ele. (Sursa: Ochiul Minții)