China a amenințat Cehia și Slovacia, Vineri, în contextul în care cele două țări vor fi vizitate de ministrul de Externe din Taiwan, relatează Reuters. Beijing-ul a transmis celor două țări europene că „nimeni nu ar t
• Actualitate
23.10.21 - 02:07
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a asigurat Vineri că ţara sa va continua să furnizeze Taiwanului capacităţi necesare pentru a se putea apăra, dar a refuzat să ”speculeze” asupra reacţiei SUA în situaţia &ic
• Actualitate
23.10.21 - 02:05
Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, şi-a îndemnat Vineri omologii din NATO să nu se teamă de planurile Uniunii Europene în sfera Apărării, afirmînd că Statele Unite ale Americii vor beneficia de pe urma lor şi c
• Actualitate
23.10.21 - 02:02
Parlamentul a aprobat astăzi, cu 55 de voturi, Hotărîrea Guvernului cu privire la declararea stării de urgență pentru 30 de zile. Solicitarea de a institui stare de urgență a fost prezentată în sala plenului de premierul Natalia G
• Actualitate
22.10.21 - 16:30
Austria este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, iar noi sîntem interesați de consolidarea dialogului politic și a cooperării moldo-austriece în domenii de interes comun, a declarat joi, la Vi
• Actualitate
22.10.21 - 13:53
Marina rusă a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală Bulava, a comunicat Joi Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia de presă EFE şi postul de televiziune al Armatei ruse Zvezda. Racheta Bulava (SS-NX-30, după clasifica
• Actualitate
22.10.21 - 02:17
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că va expulza ambasadorii a zece ţări, printre care Franţa, Germania şi SUA, după un apel în favoarea eliberării opozantului Osman Kavala lansat de aceste state, au informat Joi m
• Actualitate
22.10.21 - 02:14
Aderarea Ucrainei la NATO ar constitui un pas extrem de periculos, care va forţa Moscova să reacţioneze, a declarat Joi ministrul adjunct rus de Externe Andrei Rudenko, într-un interviu acordat agenţiei de presă oficiale RIA Novosti,
• Actualitate
22.10.21 - 02:10
Autorităţile turce au arestat 15 presupuşi colaboratori ai Serviciului israelian de informaţii Mossad, care acţionau pe teritoriul Turciei, scrie cotidianul turc Sabah, preluat de Mediafax. Unii dintre ei ar fi călătorit în mai mult
• Actualitate
22.10.21 - 02:07
Oameni infestați cu miile, mor pe capete, dar prioritatea lor este ”geopolitica energetică” Este adevărat că actuala criză de gaze și energie electrică produce două tipuri de îngrijorări – una pentru guvernanți, care
• Actualitate
21.10.21 - 18:35
Umilirea lui Stoianoglo, un precedent penal chiar pentru inițiatorii ei Se pare că pandemia asta, la unii, atacă și funcțiunea creierului, atît de mult încît, de dragul unui prezent triumfalist efemer, uită că, totuși, sunt
• Actualitate
21.10.21 - 18:34
Autoritățile Republicii Moldova și misiunea Fondului Monetar Internațional au ajuns la un acord la nivel de experți privind setul de politici economice care ar putea fi susținut prin resursele acordate de FMI în baza unui acord pe 40 de l
• Actualitate
21.10.21 - 18:31
Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, rămîne în funcție. Moțiunea simplă înaintată de parlamentarii din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu a fost susținută de majoritatea parlamentară. Deputații din fracțiunea P
• Actualitate
21.10.21 - 18:29
În timp ce a doua jumătate a anului 2020 s-a soldat cu retrogradarea standardelor și reformelor statului de drept, alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 din Moldova au acordat un mandat clar și puternic forțelor pro-reformă p
• Actualitate
21.10.21 - 10:18
Dialog halucinant între o pacientă de 80 de ani și medic: „Nu mă vaccinez, am auzit la televizor că rămîn sterilă” În valul patru al pandemiei COVID, ies la iveală dialoguri șocante între sceptici și cadre
• Actualitate
21.10.21 - 02:20
Adjunctul procurorului general (suspendat), Ruslan Popov, a fost plasat pentru 20 de zile în izolator. Măsura preventivă i-a fost schimbată de către Curtea de Apel Chișinău, unde a fost contestată hotărîrea primei instanțe de apl
• Actualitate
20.10.21 - 18:30
Majoritatea parlamentară și opoziția ar trebui să continue practica dialogului și consensului care s-au arătat a fi posibile, spre exemplu, în subiectul modificării Constituției. Este actual și faptul să nu să se confunde urgența cu
• Actualitate
20.10.21 - 18:29
Viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, va merge la Moscova împreună cu vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, pentru a discuta cu privire la livrarea gazelor. Reprezentan
• Actualitate
20.10.21 - 18:26
Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) a fost promulgată de către președintele țării, Maia Sand
• Actualitate
20.10.21 - 18:21
  Oameni infestați cu miile, mor pe capete, dar prioritatea lor este ”geopolitica energetică” Mihai CONȚIU Este adevărat că actuala criză de gaze și energie electrică produce două tipuri de îngrijorări – una pen
• Actualitate
20.10.21 - 14:41