MAIA SANDU: AUSTRIA ESTE UNUL DINTRE CEI MAI IMPORTANTI PARTENERI DE DEZVOLTARE AI MOLDOVEI

Austria este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, iar noi sîntem interesați de consolidarea dialogului politic și a cooperării moldo-austriece în domenii de interes comun, a declarat joi, la Viena, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, după întrevederea cu Alexander Van der Bellen, președintele federal al Republicii Austria, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Președinției de la Chișinău.

Șefa statului a menționat că noua echipa guvernamentală de la Chișinău și-a asumat angajamentul ferm de a moderniza Republica Moldova, prin curățarea sistemului public de corupție, reformarea justiției, îmbunătățirea mediului de afaceri și crearea oportunităților economice, iar cetățenii au acordat un mandat puternic pentru realizarea acestor reforme, în alegerile prezidențiale și parlamentare recente. „Avem acum în față cîțiva ani în care putem construi din temelie un stat puternic, care să facă din Republica Moldova o casă primitoare pentru cetățenii săi. Dar, ca să realizăm acest obiectiv, avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri”, a spus Maia Sandu.

Președinta a relevat că, în primăvara anului viitor, se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor dintre Republica Moldova și Austria. „Strategia de țară pentru Moldova a Agenției de Dezvoltare a Austriei (ADA) pentru anii 2021-2027 prevede continuarea sprijinului pentru dezvoltare rurală, adaptarea la schimbările climatice și protecția mediului, dezvoltarea învățămîntului profesional tehnic. Sîntem, de asemenea, interesați de preluarea experienței austriece în domeniul securității energetice și promovarea energiei verzi. Asigurarea securității energetice este o prioritate pentru Guvernul de la Chișinău și este esențială, mai ales acum, în condițiile crizei gazelor, care riscă să afecteze în mod dramatic Republica Moldova”, a subliniat Maia Sandu.

Totodată, șefa a statului a accentuat că actuala guvernare de la Chișinău este determinată să modernizeze țara după model european, astfel încît Moldova să devină o destinație ce prezintă interes pentru companiile austriece, care doresc să-și extindă operațiunile și producția pe alte piețe. „Știu că acum, după ce au trecut prin experiența crizei pandemice, multe industrii europene se orientează spre Europa de Est - sper că una dintre aceste destinații va fi și Moldova. Mesajul meu pentru oamenii de afaceri din Austria este: vă așteptăm în Republica Moldova! Avem o amplasare geografică potrivită, regim de comerț liber cu UE și cu piețele din Est, un plan ambițios de modernizare a infrastructurii, iar guvernarea este hotărîtă să asigure un climat investițional și de afaceri propice în țară, să protejeze investițiile și proprietățile, și să încurajeze inițiativa privată ce creează locuri de muncă și crește nivelul de bunăstare a oamenilor”, a punctat președinta Republicii Moldova.

Maia Sandu efectuează, în zilele de 21-22 octombrie, o vizită oficială la Viena, la invitația omologului său austriac.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40