Suedia şi Finlanda îşi pregătesc cetățenii pentru un posibil război

Suedia a început, Luni, să le trimită locuitorilor săi aproximativ cinci milioane de broşuri, îndemnîndu-i să se pregătească pentru eventualitatea unui război, transmite AFP.
În acelaşi timp, şi Finlanda vecină a lansat un site cu sfaturi de pregătire similară.
Cele două state nordice au abandonat deceniile de nealiniere militară şi s-au alăturat NATO în urma invadării Ucrainei de către Rusia, în 2022.
De la începutul acestui război, Suedia şi-a îndemnat în permanenţă populaţia să se pregătească, atît mental, cît şi logistic, pentru posibilitatea unui război, avînd în vedere proximitatea Rusiei.
Broşura intitulată "Om krisen eller kriget kommer" ("În caz de criză sau război"), trimisă de Agenţia Suedeză pentru Contingenţe Civile (MSB), conţine sfaturi practice pentru a face faţă unor crize precum războiul, dezastrele naturale sau atacurile cibernetice.
Luînd în calcul şi această versiune actualizată, broşura a fost trimisă de cinci ori după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Versiunea precedentă, care a fost trimisă locuitorilor suedezi în 2018, a stîrnit reacţii puternice în presă. A fost pentru prima dată cînd a fost trimisă locuitorilor suedezi după 1961, în perioada de apogeu a Războiului Rece.
"Situaţia de securitate este gravă şi avem nevoie cu toţii să ne consolidăm rezistenţa pentru a putea face faţă crizelor şi, în cele din urmă, războiului", a argumentat Mikael Frisell, directorul MSB, într-un comunicat.
Broşura de 32 de pagini descrie, folosind ilustraţii simple, ameninţările cu care se confruntă ţara nordică şi oferă sfaturi practice, cum ar fi aprovizionarea cu alimente şi apă.
În următoarele două săptămîni, vor fi trimise populaţiei suedeze 5,2 milioane de broşuri, disponibile şi online în limbile arabă, farsi, ucraineană, poloneză, somaleză şi finlandeză.
În luna Ianuarie, fostul comandant-şef al forţelor armate suedeze, Micael Byden, şi-a alarmat compatrioţii, îndemnîndu-i să "se pregătească mental pentru un război".
Guvernul Finlandei, ţară care împarte cu Rusia o graniţă de 1.340 de kilometri, a lansat, Luni, un site cu sfaturi utile de pregătire pentru situaţii de criză.












