Producţia mondială de biocombustibili ar urma să crească cu aproape 70% pînă în 2030 faţă de nivelul din 2025, în condiţiile în care marii producători majorează cerinţele privind amestecarea acestora cu carburanţii convenţionali, ca răspuns la criza energetică provocată de războiul din Iran, potrivit unui studiu publicat marţi, transmite Reuters.

Studiul a fost realizat de think tank-ul londonez Chatham House şi organizaţia de certificare Forest Stewardship Council (FSC).

Biocombustibilii, precum etanolul, pot fi obţinuţi din diferite materii prime organice, dar sînt produşi în mod obişnuit din culturi agricole destinate alimentaţiei oamenilor sau animalelor. Aceştia sînt amestecaţi cu benzină sau motorină şi devin mai competitivi atunci cînd preţurile combustibililor fosili cresc.

De la izbucnirea războiului din Iran, preţul petrolului a crescut cu aproape 40%, iar preţurile zahărului şi porumbului cu aproximativ 20%.

Brazilia, China, India, Indonezia şi Statele Unite, precum şi Uniunea Europeană, au propus sau au adoptat cote mai mari de biocombustibili în carburanţi după declanşarea conflictului.

Ar putea fi necesară o suprafaţă suplimentară cît Germania

Autorii studiului avertizează că această creştere rapidă a cererii poate avea consecinţe importante asupra securităţii alimentare, utilizării terenurilor şi defrişărilor.

Dacă toate măsurile propuse vor fi aplicate integral, suprafaţa necesară pentru producerea materiilor prime destinate biocombustibililor s-ar putea mai mult decît dubla pînă în 2030 comparativ cu 2023.

Ar fi necesare încă 36 de milioane de hectare de teren, o suprafaţă aproximativ egală cu cea a Germaniei.

”Prin prioritizarea securităţii energetice pe termen scurt, unele măsuri ar putea avea drept consecinţă o creştere a insecurităţii alimentare pe termen mediu, iar orice şoc suplimentar, precum fenomenele meteorologice extreme, ar putea afecta sever preţurile alimentelor”, avertizează autorii.

Aceştia atrag atenţia şi asupra vitezei cu care sînt majorate cerinţele privind utilizarea biocombustibililor, deoarece cererea pentru materiile prime ar putea creşte mai repede decît pot fi implementate măsurile de protecţie a mediului, sistemele de certificare şi mecanismele de control al utilizării terenurilor.

Biocombustibilii de primă generaţie, principalul risc

Studiul face o distincţie între biocombustibilii de primă generaţie, produşi din culturi precum porumbul şi trestia de zahăr, şi cei avansaţi, de a doua generaţie, obţinuţi din reziduuri organice şi deşeuri, precum uleiul alimentar uzat.

Potrivit autorilor, cultivarea materiilor prime pentru biocombustibilii de primă generaţie tinde să aibă efecte negative asupra degradării terenurilor, securităţii alimentare şi consumului de apă.

În schimb, cultivarea unor materii prime pe terenuri degradate sau între sezoanele culturilor agricole poate contribui la reducerea degradării şi chiar la refacerea terenurilor, însă această situaţie nu este caracteristică biocombustibililor convenţionali.