Rusia vrea să continue negocierile cu SUA şi Alianţa Nord-Atlantică pe tema măsurilor în sensul controlului armamentului şi creşterii transparenţei privind activităţile militare, a declarat Preşedintele rus, Vladimir Putin, după &ic
• Actualitate
16.02.22 - 01:04
Președintele Joe Biden a făcut, Marți, o declarație despre negocierile cu Rusia și situația în desfășurare din Ucraina, în condițiile în care Kremlinul a anunțat o retragere parțială a trupelor pe care le-a adus lî
• Actualitate
16.02.22 - 01:01
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărat Marţi, cu prilejul vizitei şefului Guvernului german Olaf Scholz la Moscova, gazul rusesc şi pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder, criticat în Germania pentru ambiţia de a intra î
• Actualitate
16.02.22 - 00:59
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat Marţi că Rusia nu vrea război şi doreşte ”să continue lucrul în comun” cu Occidentul asupra securităţii europene şi pentru dezamorsarea crizei legate de Ucraina, dar a descris sit
• Actualitate
16.02.22 - 00:56
Ovală sau rectangulară, o masă foarte lungă stă între Preşedintele rus Vladimir Putin şi interlocutorii săi, o precauţie sanitară care întăreşte impresia că Preşedintele rus este rupt de lume în plină criză ucrainean
• Actualitate
16.02.22 - 00:53
Procuratura Generală urmează să prezinte un raport cu privire la activitatea specială de investigații pentru anul precedent. Acțiunea este prevăzută în Planul privind controlul parlamentar pentru anul 2022, aprobat de către Comisia sec
• Actualitate
15.02.22 - 17:52
La o masă chiar mai lungă decît cea de la întîlnirea Putin - Macron, liderul de la Kremlin a discutat Luni, separat, cu miniștrii săi de Externe și al Apărării, Serghei Lavrov, respectiv Serghei Șoigu, considerați
• Actualitate
15.02.22 - 11:50
Rusia este gata să continue dialogul cu SUA şi NATO şi va încheia „o parte” din manevrele militare din regiune care au provocat temeri referitoare la o posibilă invazie a Ucrainei, i-au transmis lui Vladimir Putin ministrul
• Actualitate
15.02.22 - 11:47
Ministerul rus al Apărării anunță că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare, relatează BBC, citînd agenția Interfax. Dar exercițiile la
• Actualitate
15.02.22 - 11:45
Consiliul Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a pregătit Luni două proiecte de rezoluţie asupra recunoașterii republicilor separatiste Donețk și Lugansk din Estul Ucrainei, relatează agenţia Interfax, citată de E
• Actualitate
15.02.22 - 11:44
Statele Unite intenţionează să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari, a indicat Luni purtătoarea de cuvînt adjunctă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, notează AFP, potrivit agerpres. „E
• Actualitate
15.02.22 - 11:42
Un eventual atac din partea Federației Ruse asupra Ucrainei din regiunea transnistreană ar însemna un scenariu complet ieșit din comun pe care autoritățile de la Chișinău îl consideră puțin probabil. O spune premierul Natalia Gav
• Actualitate
15.02.22 - 10:42
Moldoveni sedați cu minciuni, nu cu bunăstare minimă și securitate personală Autor: Mihai CONȚIU Despre imposibilitatea integrării europene a Republicii Moldova și iluzoria unire cu România am tot scris. Totuși, întreținerea pro
• Actualitate
14.02.22 - 18:46
„Sper că tensiunile din regiune vor fi gestionate prin dialog și negocieri diplomatice” Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj în contextul crizei regionale de securitate. Șefa statului anunță că, &ic
• Actualitate
14.02.22 - 14:19
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu și omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, și-au exprimat îngrijorarea, într-o convorbire telefonică, în legătură cu tensiunile crescî
• Actualitate
14.02.22 - 10:46
Oficiali americani de rang înalt au declarat că nu pot confirma informaţiile potrivit cărora serviciile de informaţii americane indică faptul că Rusia plănuieşte să invadeze Ucraina Miercuri, dar au repetat avertismentele ca americanii
• Actualitate
14.02.22 - 01:10
Ministrul de Interne cipriot îi impută Turciei problema enormă reprezentată de imigraţia clandestină Ciprul întîmpină o problemă ”enormă” reprezentată de imigraţia clandestină, declară ministrul de Interne al
• Actualitate
14.02.22 - 01:08
Considerat cel mai inteligent om care a trăit vreodată, William James Sidis citea la un an şi jumătate ziarul, pînă la vîrsta de opt ani învăţase nu mai puţin de opt limbi străine, iar la 16 ani devenea cel mai tî
• Actualitate
13.02.22 - 02:27
O comoară fabuloasă are România, una pe care o deține în proporție de 60 la sută, din rezerva totală a Europei. Însă în timp ce pentru români nu pare a prezenta prea mare interes acest lucru, milioane de oameni di
• Actualitate
13.02.22 - 02:24
„Mateiu nu avea nimic din generozitatea sufletească a tatei. Era dispreţuitor. Amar, plin de morgă şi mai ales snob. Aceasta ne făcuse pe noi, fraţii mai mici, să-l botezăm «domnul conte» şi să rîdem de aerele ce şi
• Actualitate
13.02.22 - 02:21