Gropile comune descoperite în spitalele din Fîşia Gaza, obiectivul unei anchete internaționale la solicitarea ONU

ONU a cerut, Marţi, o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în principalele două spitale din Fîşia Gaza, subliniind necesitatea unei anchete independente în faţa actualului "climat de impunitate", relatează AFP şi Reuters.

Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului s-a declarat "îngrozit" de distrugerea celor două cele mai mari spitale din Fîşia Gaza, spitalul al-Shifa şi complexul medical Nasser din Khan Younis. Într-un comunicat, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a cerut "să fie desfăşurate anchete independente, eficace şi transparente".

"Avînd în vedere climatul de impunitate care prevalează, anchetatorii internaţionali ar trebui să fie asociaţi acestui demers", a estimat responsabilul ONU, amintind că "spitalele au dreptul la o protecţie specială, în virtutea dreptului umanitar internaţional", iar "uciderea intenţionată a civililor, deţinuţilor şi altor persoane considerate a fi "în afara luptei" este o crimă de război".

Apărarea civilă din Fîşia Gaza a anunţat, Luni, că a exhumat în decurs de trei zile corpurile a circa 200 de persoane ucise şi îngropate de trupele israeliene în gropi comune în interiorul spitalului Nasser din Khan Younis.

Cît despre spitalul al-Shifa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis, la începutul lunii Aprilie, că acesta a fost redus la o "cochilie goală" înconjurată de cadavre umane în urma ultimei operaţiuni israeliene împotriva acestui spital, despre care Israelul afirmă că adăposteşte căi de acces ale grupării Hamas în reţeaua sa de tuneluri subterane.

Spitalele din Fîşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure în operaţiunea militară pe care Armata israeliană o desfăşoară în enclava palestiniană, după atacul efectuat de combatanţi Hamas, pe 7 Octombrie, în partea de Sud a teritoriului israelian. Potrivit Israelului, mişcarea islamistă palestiniană a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi pentru a ascunde acolo tuneluri şi arme, ceea ce Hamas neagă.

Potrivit responsabililor din Fîşia Gaza, 283 de corpuri au fost găsite la spitalul Nasser, cifră pe care Înaltul Comisariat al ONU încearcă să o verifice. "Victimele au fost îngropate adînc şi acoperite cu deşeuri", a spus, la o conferinţă de presă, o purtătoare de cuvînt a Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani. Potrivit acesteia, printre morţii găsiţi acolo sunt, de asemenea, persoane vîrstnice, femei şi oameni care erau răniţi, iar alţii ucişi au fost "găsiţi cu mîinile legate şi dezbrăcaţi".

Aceeaşi purtătoare de cuvînt a estimat că cifra avansată de Armata israeliană despre aproximativ 200 de persoane ucise în ultimul asalt asupra spitalului al-Shifa, între 18 Martie şi începutul lunii Aprilie, ar putea fi sub cea reală.

La ora actuală, a explicat ea, "nu putem corobora cifrele exacte" privind persoanele ucise în cele două spitale şi "din acest motiv insistăm cu privire la necesitatea unor anchete internaţionale".

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40