2.443 de miliarde de dolari – pragul istoric atins de cheltuielile militare globale în 2023

Cheltuielile militare la nivel global au sporit în 2023 cu 7% faţă de anul anterior, pînă la 2.443 de miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai rapidă creştere anuală începînd din 2009, a anunţat, Luni, Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), potrivit Reuters, AFP şi Kyodo.

SIPRI arată că în 2023 toate ţările plasate pe primele zece locuri ca nivel al bugetului pentru apărare şi-au sporit cheltuielile militare.

Nan Tian, cercetător principal în cadrul programului privind producţia de arme şi cheltuieli militare al SIPRI, a explicat că această creştere este un răspuns direct la deteriorarea globală a păcii şi securităţii.

''Statele prioritizează puterea militară, dar ele riscă să ajungă la o spirală acţiune/reacţie în peisajul geopolitic şi de securitate tot mai volatil'', a spus Nan Tian. Acesta prognozează o creştere a cheltuielilor militare şi în următorii cîţiva ani, în contextul în care războiul din Ucraina este ''departe de a fi încheiat'', iar tensiunile din Orientul Mijlociu şi Asia sunt o constantă.

Studiul SIPRI indică faptul că în 2023 primele cinci ţări în privinţa cheltuielilor militare au fost SUA, China, Rusia, India şi Arabia Saudită, ele reunind 61% din cheltuielile militare mondiale. Creşteri notabile s-au observat în Europa, Asia-Pacific şi Orientul Mijlociu.

SUA au cheltuit anul trecut pentru apărare 916 miliarde de dolari, în creştere cu 4,3% faţă de 2022, în timp ce China şi-a sporit cheltuielile militare pentru al 29-lea an consecutiv, ajungînd la 296 miliarde de dolari în 2023, cu 6% mai mult decît în anul precedent.
Continuarea războiului din Ucraina a antrenat o sporire a cheltuielilor militare în Ucraina, Rusia şi ''într-o serie întreagă'' de ţări europene, a adăugat expertul SIPRI.

Rusia şi-a majorat cheltuielile pentru apărare anul trecut cu 24% comparativ cu 2022, pînă la 109 miliarde de dolari, potrivit estimărilor SIPRIU, şi de la anexarea Crimeei, în 2014, ţara şi-a sporit bugetul pentru apărare cu 57%.

Ucraina şi-a crescut cheltuielile militare cu 51% faţă de 2022, pînă la 64,8 miliarde de dolari, dar Kievul a primit ajutor militar în valoare de 35 de miliarde de dolari, majoritar din Statele Unite.

Deşi bugetele militare ale Ucrainei şi Rusiei sunt apropiate în valoare absolută, ele diferă ca proporţie din produsul intern brut (PIB). Astfel, în cazul Ucrainei bugetul militar este 37% din PIB, dar în cel al Rusiei doar 5,9% din PIB.

În Europa, Polonia a înregistrat cel mai mare spor al cheltuielilor militare, de 75%, pînă 31,6 miliarde de dolari anul trecut comparativ cu 2022.

Cheltuielile militare au sporit şi în Orientul Mijlociu, unde Israelul a avut o creştere de 24%, pînă la 27,5 miliarde de dolari în 2023, în principal ca urmare a ofensivei desfăşurate în Fîşia Gaza ca răspuns la atacul terorist de amploare comis de mişcarea palestiniană Hamas în 7 Octombrie anul trecut. Lidera regiunii este Arabia Saudită, care şi-a majorat bugetul apărării cu 4,3% în 2023 faţă de anul precedent, pînă la 75,8 de miliarde de dolari. 

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
05.12.24 - 15:13
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12
03.12.24 - 00:53
03.12.24 - 01:00
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:57