Spre deosebire de cai, care reacționează mai mult instinctiv la frică, măgarul analizează situația înainte de a acționa. Cînd se oprește brusc și refuză să meargă, el nu o face din încăpățînare, ci pentru că percepe un pericol pe care omul nu îl observă întotdeauna.

Această prudență a lor provine din instinctul de supraviețuire. În natură, măgarii au evoluat în regiuni aride și montane, unde o decizie greșită putea însemna moartea. De aceea, în fața unui zgomot necunoscut, a unui pod instabil sau a unei prăpăstii, măgarul se oprește, ascultă și analizează. Dacă simte că e periculos, refuză să meargă mai departe, chiar dacă este tras.

Măgarii au o memorie excepțională. Ei pot recunoaște locuri, oameni și alți măgari chiar și după mulți ani. Experimentele au arătat că pot reține trasee complicate și se pot întoarce singuri la punctul de plecare după luni întregi. În zonele de munte, acest simț al orientării i-a făcut parteneri de neînlocuit pentru oameni.

Comunicarea lor este subtilă, dar foarte eficientă. Măgarii emit sunete specifice numite „răgete”, nu doar pentru a-și exprima emoțiile, ci și pentru a transmite informații la distanțe mari, chiar de cîțiva kilometri. În plus, își folosesc urechile, coada și poziția corpului pentru a semnaliza starea de spirit sau pericolele din jur.

În ciuda reputației de animale „încăpățînate”, măgarii sunt de fapt extrem de loiali și curajoși. Odată ce au încredere în stăpîn, îl urmează cu devotament. S-au înregistrat cazuri în care au protejat alte animale din turmă, inclusiv oi, cai sau chiar cîini, alungînd prădători precum vulpile sau lupii.

Măgarii sunt și foarte empatici. Cercetările din etologie arată că pot recunoaște tonul vocii umane și reacționează diferit în funcție de emoția transmisă. Dacă sunt tratați cu blîndețe, devin cooperanți și prietenoși; dacă sunt tratați urît, devin retrași și neîncrezători. În fermele terapeutice, ei sunt folosiți pentru terapia asistată cu animale, datorită calmului și răbdării lor.

De asemenea, măgarii sunt extrem de rezistenți fizic. Pot transporta greutăți mari pe distanțe lungi, parcurgînd terenuri accidentate fără a se răni ușor. În Africa de Nord și Orientul Mijlociu, ei sunt considerați „vehicule naturale” de încredere. Însă inteligența lor îi face să refuze eforturi care le pun sănătatea în pericol, un alt semn că știu să se protejeze singuri.

Adevărul este că măgarii nu sunt încăpățînați, ci înțelepți. Ceea ce pare neascultare este, de fapt, un proces de gîndire rapidă și evaluare a riscurilor. Ei reacționează doar cînd sunt siguri că drumul este sigur și stabil. În lumea lor simplă, dar rațională, prudența este inteligență, iar tăcerea o formă de înțelepciune. Poate de aceea, acolo unde oamenii văd o pauză, măgarul vede o decizie. (Sursa: Internet)