Nu-s locuri de muncă în Țară? Aiurea, există peste tot!

Autor: Mihai CONȚIU

O cunoștință de-a mea are două tipuri de afaceri – o spălătorie auto și o cafenea mică, discretă și elegantă. Zilele trecute, îmi spunea cîte dificultăți întîmpină ca să-și mai angajeze la spălătoria auto un om responsabil și dornic de cîștig bănesc, iar aici este vorba despre un salariu de 30.000 de lei pe lună, bani în mînă legal. Îmi spunea cum, de exemplu, a angajat un om din provincie care l-a asigurat de seriozitatea lui și de dorința de a muncii, cerîndu-i, în plus, să-i pună la dispoziție, gratuit, și un apartament în care să locuiască, dorință care i-a fost îndeplinită, angajatul avînd, totuși, obligația să-și achite facturile. Au bătut palma și omul a început să lucreze, dovedind că e dornic de muncă. După ce și-a ridicat primul salariu de 30.000 de lei, omul respectiv nu s-a mai prezentat la muncă, iar cunoștința mea a constatat că acesta fugise efectiv, luînd din apartamentul pe care i-l închiriase un aspirator, mașina de spălat și un televizor, bunuri pe care amicul meu a fost nevoit să i le plătească celui care îi închiriase apartamentul. Firește că nu la mai putut găsi nici în satul său de baștină, rudele lui spunîndu-i că, avînd pașaport românesc, a plecat în străinătate. De la spălatul de mașini, a trecut la ”spălatul putina” (o  expresie românească atribuită indivizilor de această teapă) din Țară. Firește că amicul meu ”a lăsat-o baltă” (adică a renunțat) în ceea ce-l privește!

Tot în această situație este și în cazul tentativelor lui de a angaja, pe salariu atractiv, o barmaniță sau un barman la cafenea. Această cafenea, a cărei poziționare n-o pot dezvălui întrucît nu sunt agentul ei publicitar, a deschis-o recent și, după cum am constatat, e o sfidare ori o palmă aplicată ”neamurilor proaste” de clienți din zonă, care preferă bombe ordinare în care să bea rachiu puturos și ieftin ca să se îmbete mai curînd, fără să și mănînce ceva. Pînă acum, a încercat să angajeze patru barmanițe cu care s-a înșelat – furau din gestiune, își serveau gratuit cu cafele, cocteiluri și gustări prietenii ori erau teribil de neglijente și incapabile să învețe măcar prețurile produselor. Acum e la a cincea tentativă cu o ultimă angajată care nu poate veni la serviciu decît ”atunci cînd are timp”, deși locuiește într-o suburbie și nu mai are absolut nici o altă ocupație decît aceea de ”a freca menta” (o expresie atribuită celor puturoși).

Aceste două exemple nu sunt singulare. În Republica Moldova există puzderii de locuri de muncă plătite mulțumitor – în agricultură (lucrători simpli, mecanizatori, ingineri agronomi, tractoriști etc.), iar drumurile din Țară pe care le mai parcurg sunt pline de anunțuri cu oferte de lucru, în construcții etc., etc. La un calcul sumar, putem constata că, dacă moldovenii ar ocupa aceste posturi, ar cîștiga mulțumitor în raport cu veniturile lunare obținute în Occident din munci umilitoare, uneori forțate, cele mai multe necalificate, plus confortul ori satisfacția că lucrează acasă, în Țara lor, unde își au familia și prietenii.

În mediul urban și cel rural există un număr teribil de mare de moldoveni puturoși, dar apți de muncă, care ”freacă menta”, iar această realitate o tot constat permanent. În loc să-și asume responsabilitatea asigurării unui salariu lunar sigur și mulțumitor, aceste putori preferă munci sporadice ocazionale, de o oră-două pe zi, cu bani încasați pe loc, după care se duc să-i cheltuie pe rachiu prin tot felul de bodegi la fel de puturoase. Această realitate este frecventă și observată mai pregnant și în mediul rural, iar despre asta am mai scris, așa că nu mai revin.

Și despre paraziții din mediul urban am scris în diferite contexte. Există oameni în putere, buni de lucru, care n-au muncit stabil undeva, cu carte de muncă, în toată viața lor, ori au fost angajați sporadic, pentru o perioadă scurtă de timp, pînă cînd ”li s-a făcut scîrbă de o muncă nedemnă de ei”. Firește că aproape toți dintre acești ”puturoși de profesie” au o aproximație de școală elementară. Ocazional, își mai pun cîrca la o muncă de cîteva ore, după care se lasă în brațele bodegilor despre care scriam mai sus. Umblă pe străzi la întîmplare, cer trecătorilor o țigare sau cîțiva bani pentru un rachiu, dar, culmea culmilor, unii au chiar și casa lor și te crucești întrebîndu-te cu ce bani își plătesc facturile. Unii sunt chiar și însurați sau trăiesc pe spinarea părinților. Alți puturoși mai școliți, adică absolvenți de facultate, se comportă la fel ca cei descriși mai sus, însă o fac cu ”demnitate și importanță de sine”, discută despre afaceri imaginare pe care le au în gînd și îți cer să-i finanțezi, solicită un împrumut, pe care nu au de gînd să-l restituie vreodată, spunînd că ”acum, acum, tocmai trebuia să vină cineva să-i restituie o datorie, dar l-a amînat pentru a doua zi” și tot felul de alte baliverne justificative traiului lor de paraziți sociali. Despre boschetari nu mai pomenesc deoarece am mai scris.

Nu-s locuri de muncă în Țară? Aiurea, există peste tot! Nu-i mînă de lucru în Republica Moldova? Aiurea, există din belșug, numai că puturoșenia și parazitismul sunt deja religii pentru cei despre care am scris mai sus! ”La muncă, nu la întins mîna!”, îți vine să le zici, dar o faci degeaba pentru că nu te aud. Am dreptate?