Volodimir Zelenski a vizitat trupele din zona Pokrovsk

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat, Marţi, că a vizitat trupele ucrainene din zona Pokrovsk, oraş strategic din Donbas şi epicentru al atacurilor Armatei ruse de luni de zile, relatează AFP, potrivit News.ro.

„M-am întîlnit cu soldaţii noştri la postul de comandă al Corpului 1 al Gărzii Naţionale a Ucrainei Azov (...), care conduce apărarea în zona Dobropillia”, lîngă Pokrovsk, a declarat Zelenski pe reţelele sociale.

Rusia a intensificat puternic presiunea în ultimele zile asupra bastionului Pokrovsk, situat în regiunea industrială Donbas, pe care Kremlinul încearcă să o cucerească în mod prioritar. Armata ucraineană a afirmat, Sîmbătă, că este în curs o operaţiune „complexă” care implică forţele speciale pentru a alunga soldaţii ruşi infiltraţi în acest oraş minier.

„Vă mulţumesc pentru apărarea Ucrainei, a integrităţii noastre teritoriale”, a declarat Zelenski, în timp ce decora militarii, potrivit unui videoclip publicat de Preşedinţie. „Serviţi într-un sector atît de important. Este statul nostru, este Estul nostru”, a continuat el, urîndu-le soldaţilor „victoria asupra inamicului în fiecare zi”.

Preşedintele Zelenski s-a întîlnit în special cu comandantul Corpului Azov, Denîs Prokopenko, o figură emblematică în Ucraina, potrivit imaginilor publicate. Colonelul Prokopenko a fost unul dintre comandanţii apărării oţelăriei Azovstal, simbol al rezistenţei ucrainene în oraşul asediat Mariupol în 2022.

Volodimir Zelenski, care se deplasează destul de frecvent în zonele de luptă cu Rusia, a fost însoţit de comandantul suprem al Armatei, Oleksandr Sîrski, potrivit imaginilor.

Observatorii militari se tem că aglomerarea urbană Pokrovsk-Mîrnograd, care avea 100.000 de locuitori înainte de începerea invaziei în 2022, va fi în curînd încercuită şi va cădea sub controlul Rusiei. O deputată ucraineană, Mariana Bezugla, cunoscută pentru declarațiile sale senzaționaliste despre problemele Armatei, a descris Luni situaţia din Pokrovsk ca fiind „groaznică”, punînd sub semnul întrebării competența generalului Sîrski.

01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 00:02
01.11.25 - 00:07
01.11.25 - 00:10
01.11.25 - 15:54
02.11.25 - 13:02
02.11.25 - 13:01
02.11.25 - 13:05
01.11.25 - 15:56
01.11.25 - 00:13
03.11.25 - 12:54
03.11.25 - 12:50
01.11.25 - 00:12
02.11.25 - 13:07
03.11.25 - 12:49