NECESITATEA INTERZICERII PRIN LEGE A ARTIFICIILOR ȘI PETARDELOR

Un pericol pentru viața oamenilor, animalelor, păsărilor și pentru mediu

Autor: Mihai CONȚIU

Suntem în luna Noiembrie, timpul zboară repede și urmează să intrăm în luna Decembrie, iar asta presupune febrilitatea pregătirilor pentru patru evenimente importante pentru moldoveni. Aici este vorba despre două sărbători religioase și două laice – Crăciunul pe stil nou și pe stil vechi; Revelionul pe stil nou și pe stil vechi. În cele ce urmează, voi aborda o chestiune care îi va deranja și pe amatorii de ”sărbători explozive”, dar și pe afaceriștii care furnizează, contra cost, ”recuzita” acestor petreceri. Cu toate acestea, veți vedea că sănătatea și siguranța oamenilor, a păsărilor, a animalelor și a mediului înconjurător trebuie să primeze.   

Recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a decis ca, din acest an, 2025,  Municipalitatea să renunțe la focul de artificii și să le înlocuiască cu jocuri de lasere, pentru a proteja animalele de companie ale brașovenilor. Motivul este cît se poate de realist – în perioada sărbătorilor de Iarnă, animalele, fie ele de companie sau sălbatice, din interiorul sau din apropierea orașului, sunt traumatizate de zgomotul produs de artificii. Nu de puține ori, în cazul animalelor de companie, mai ales cîini și pisici (dar și păsări), stăpînii acestor animale se confruntă cu situații în care ele fug, de frică, din lesă sau din curtea proprietarilor. Artificiile de Anul Nou poluează aerul și sunt dăunătoare mediului, de aceea, este recomandat să se renunțe la folosirea lor în regim de urgență.

În anul 2023, Agenția moldovenească de Mediu comunica: ”...În focurile de artificii, se adaugă substanțe periculoase pentru viața omului și pentru întregul ecosistem, cum ar fi metalele ușoare neferoase (magneziu, bariu, potasiu) și cele grele (stronțiu, plumb și crom). Fumul produs generează în atmosferă oxizi de azot, oxizi ai sulfului, ai metalelor,  microparticule, funingine și compuși organici parțial oxidați (nearși), care contribuie direct la poluarea mediului ambiant. În urma exploziilor, petardele și focurile de artificii elimină o încărcătură masivă de elemente chimice formînd nori toxici, care rămîn în atmosferă timp de mai multe zile, prin care păsările sunt nevoite să zboare și să inhaleze acest aer dăunător. Artificiile le pot afecta vederea. Păsările își pierd capacitatea de a zbura normal, speriate și dezorientate, se pot izbi de clădiri, panouri, copaci sau de alte obiecte provocîndu-le moartea multora dintre ele. Animalele fie mor de spaimă, fie fug debusolate spre destinații necunoscute, iar  unele dintre ele sfîrșesc sub roțile automobilelor. Auzul animalelor este mult mai sensibil decît al oamenilor, motiv pentru care zgomotele foarte puternice le sperie și le provoacă un disconfort psihologic considerabil”. Agenția de Mediu a semnalat, iar legiuitorul nu s-a autosesizat!

Artificiile private sunt interzise în 56 de orașe și municipalități din Olanda, inclusiv Amsterdam, Haga și Amersfoort. În Germania, locuitorii din orașele vechi Volkach, Tübingen și unele municipalități din Turingia sărbătoresc Anul Nou fără artificii zgomotoase. Artificiile sunt interzise acolo în principal din motive de siguranță la incendiu, dar și din pricină că pisicile, cîinii, păsările și mulți alți tovarăși de companie sunt expuși unui stres enorm în timpul Anului Nou. Multe animale au nevoie de săptămîni pentru a se recupera după șoc. În fiecare an, crește numărul animalelor care ajung în spitalele veterinare în ajunul Anului Nou cu răni sau oase rupte cauzate de încercări de evadare panicate. Și oamenii sunt răniți, în paralel cu animale speriate în fiecare an. Animalele sălbatice, în special, suferă din cauza zgomotului imens, simt pericolul și fug, ceea ce le epuizează considerabil energia. Stresul extrem poate slăbi animalele sălbatice atît de mult încît acestea nu pot supraviețui lunilor de Iarnă.

Încă din anul 2018, mai multe orașe importante din Polonia, printre care Varșovia, Cracovia, Wroclaw și Gdansk, au luat măsuri împotriva folosirii artificiilor de Anul Nou. În 2019, Orașul Zakopane, din Munții Tatra, supranumit și "capitala de Iarnă" a Poloniei, a introdus o interdicție cu privire la folosirea artificiilor în locuri publice.

În România, pe data de 06 a VI-a 2025, Legea de comercializare a materialelor pirotehnice a fost semnată de președintele Nicuşor Dan. Legea în cauză interzice vînzarea articolelor pirotehnice către minori și către persoane neautorizate, dar și pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă regulile de utilizare a petardelor și a artificiilor. Practic, doar persoanele autorizate vor mai putea cumpăra şi folosi petarde şi artificii. Peste 500 de persoane, în special copii şi tineri, au suferit răni grave sau chiar mutilări pe viaţă în perioada ultimelor sărbători de Iarnă.

În Republica Moldova, utilizarea artificiilor și petardelor este practicată pînă la demență nu doar de Crăciun și Anul Nou, pe ambele stiluri, ci ori de cîte ori cîte un hăbăuc își inaugurează un local sau își sărbătorește onomastica ori ziua de naștere. În fiecare an, vedem numeroși tineri inconștienți care se amuză teribil ”speriindu-se prietenește” unul pe altul cu petarde aruncate prin prejmă, dar și prin aruncarea acestora pe străzi ori piețe aglomerate, provocînd nu doar o sperietură zdravănă în mulțime, ci efectiv o panică teribilă și primejdioasă. Oamenii legii și mai ales spitalele se confruntă anual cu astfel de ”accidente premeditate” soldate cu răniți sau chiar morți. De păsări, animale și mediul înconjurător nu-i pasă nimănui!

Din cele arătate mai sus, observăm că interzicerea folosirii de către particulari și autorități ține nu doar de atribuția Primăriilor, ci și a legiuitorilor, mai cu seamă. Chiar și Legea decretată de președintele român Nicuşor Dan este incompletă și lasă loc de interpretări. Spun asta deoarece ”permite persoanelor autorizate să cumpere și să utilizeze și să folosească petarde şi artificii”. În mod normal, Legea promulgată de către președintele român ar fi trebuit să cuprindă interzicerea cu desăvîrșire a comercializării și folosirii petardelor şi artificiilor și să le înlocuiască cu jocuri de lasere, după modelul primarului brașovean.

Comercializarea petardelor este interzisă pe teritoriul Republicii Moldova, însă ele sunt la vînzare cam peste tot și le auzim cum bubuie pe străzi, în piețe, în parcuri sau în preajma liceelor, utilizatorii lor fiind mai cu seamă adolescenții.

Față de cele arătate mai sus, întreb: Este pregătit actualul Parlament să inițieze și să adopte o Lege prin care să interzică vînzarea și folosirea petardelor şi artificiilor pe întreg teritoriul Țării, înlocuindu-le cu jocuri de lasere? Totodată, o astfel de Lege ar trebui să prevadă sancțiuni dintre cele mai drastice pentru cei care o încalcă, iar asta în contextul pericolului imens pe care îl reprezintă comercializarea și ”utilizarea distractivă” a petardelor și artificiilor!

Se înțelege de la sine că vînzarea petardelor şi artificiilor este o afacere, un fel de industrie din care cineva cîștigă mulțumitor, iar o astfel de Lege i-ar falimenta pe cei care domină acest sector. Cine va fi mai puternic – legiuitorul care va vota Legea sugerată ori deținătorii acestei afaceri care, pe căi tainice, ar putea-o bloca? Vom vedea dacă e mai importantă această afacere decît sănătatea și siguranța oamenilor, a păsărilor, animalelor și a mediului înconjurător poluat multiplu!

01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 00:07
01.11.25 - 00:02
01.11.25 - 00:10
01.11.25 - 15:54
02.11.25 - 13:02
02.11.25 - 13:01
02.11.25 - 13:05
03.11.25 - 12:54
03.11.25 - 12:50
01.11.25 - 15:56
03.11.25 - 12:52
03.11.25 - 12:49
04.11.25 - 00:02
04.11.25 - 00:01