La reuniunea OCI de la Istanbul, 7 țări musulmane au refuzat orice nouă tutelă a Fîşiei Gaza

Şapte ţări musulmane, reunite Luni la Istanbul pentru a discuta despre viitorul Fîşiei Gaza, au insistat asupra unei guvernări exclusiv palestiniene, refuzînd ca un ”nou sistem al tutelei” să fie impus enclavei, după două săptămîni ale unui armistiţiu fragil între Israel şi Hamas, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Palestinienii trebuie să guverneze şi palestinienii trebuie să-şi asigure propria lor securitate”, a subliniat ministrul turc de Externe Hakan Fidan, care a vorbit singur în faţa presei, în urma unei reuniuni cu omologii săi din Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite (EAU), Iordania, Pakistan şi Indonezia. Ministrul egiptean de Externe, a cărui prezenţă a fost anunţată cu rezervă, a fost reţinut la o altă reuniune, a anunţat el.

Fîşia ”Gaza are nevoie să fie reconstruită şi ca populaţia să se întoarcă acasă. Ea trebuie să-şi panseze rănile (...). Nimeni nu vrea să vadă că apare un nou sistem de tutelă”, a inisitat Fidan. ”Orice măsură luată în vedere rezolvării problemei palestiniene (...) nu trebuie să rişte să creeze baza unor noi probleme. Noi suntem foarte atenţi la acest lucru”, a subliniat el, exprimîndu-şi speranţa unei ”reconcilieri inter-palestiniene rapide între Hamas şi Autoritatea Palestiniană (AP) a lui Mahmoud Abbas”. Această reconciliere ar permite, în opinia şefului diplomaţiei turce, ”consolidarea reprezentării Palestinei în interiorul comunității internaționale”.

Miniștri de Externe ai celor şapte ţări, toate membre ale Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), au fost primiţi de către preşedintele american Donald Trump, la sfîrşitul lui Septembrie, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, înaintea prezentării Planului de Pace american, şase zile mai tîrziu.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat Luni, la Istanbul, în faţa membrilor Comitetului Permanent al OCI, atitudinea ”foarte mediocră” a Israelului, de la intrarea în vigoare, la 10 Octombrie, a unui armistițiu. El a apreciat, în schimb, că ”Hamasul pare hotărît” să respecte acordul. ”Trebuie să le oferim mai mult ajutor umanitar locuitorilor Fîşiei Gaza, iar apoi să începem eforturi de reconstrucție”, a declarat şeful statului turc. El a cerut atît Ligii Arabe, cît şi OCI să joace ”un rol motor” în acest sens.

Înaintea reuniunii cu omologii săi, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a primit Sîmbătă o delegație a Biroului Politic al Hamas, condusă de către Khalil al-Hayya, negociatorul-şef al mişcării islamiste palestiniene.

Luni, Fidan a sugerat că înființarea unei Forţe de Stabilizare Internaționale în Fîşia Gaza, la care Turcia vrea să ia parte, va necesita timp.

”Trebuie mai întîi să ajungem la un consens asupra acestui proiect. Acesta trebuie ca apoi să fie aprobat de către Consiliul de Securitate al ONU, fără să facă obiectul unui veto al membrilor permanenți”, a subliniat el, desemnînd astfel, fără să le numească, Statele Unite.

Însă eforturile Ankarei - care-şi multiplică contactele diplomatice cu ţările din regiune şi caută să schimbe poziţia pro-israeliană a Statelor Unite - sunt văzute cu ochi răi de către Israel, care consideră Ankara prea apropiată de Hamas.

Lideri israelieni şi-au exprimat în mai multe rînduri refuzul ca Turcia să participe la o Forţă Internaţională de Stabilizare în Fîşia Gaza.

În virtutea Planului Trump, care se află la baza acordului armistiţiului, această Forţă de Stabilizare - alcătuită în principal din trupe ale unor ţări arabe şi musulmane - urmează să fie desfăşurată în Fîşia Gaza pe măsură ce Armata israeliană se retrage din enclava palestiniană.

Numai ţări considerate ”imparțiale” vor putea face din această Forţă, a avertizat ministrul israelian de Externe Gideon Saar.

Într-un alt semn al neîncrederii Guvernului israelian, o echipă turcă de salvatori turci trimisă să participe la căutarea cadavrelor, inclusiv israeliene, în ruinele din Fîşia Gaza aştepta în continuare, la sfîrşitul săptămînii trecute, unda verde a Israelului pentru a intra în acest teritoriu palestinian, potrivit Ankarei.

 

01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 00:02
01.11.25 - 00:07
01.11.25 - 00:10
01.11.25 - 15:54
02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 15:56
02.11.25 - 13:01
02.11.25 - 13:05
01.11.25 - 00:13
01.11.25 - 00:12
02.11.25 - 13:07
01.11.25 - 15:55
02.11.25 - 13:06
01.11.25 - 15:57