În urma scandalului păpușilor sexuale-copii, Franța suspendă platforma Shein
Guvernul francez a anunțat, Miercuri, că angajează o procedură de suspendare a platformei Shein, la instrucțiunile premierului, în urma scandalului vînzării de către gigantul vînzărilor online a unor păpuşi sexuale-copii, relatează AFP, potrivit News.ro.
”Un prim bilanţ de etapă urmează să fie făcut de către miniştri în următoarele 48 de ore”, precizează Bercy. ”Vom fi foarte atenţi şi am mobilizat toate serviciile statului în această problemă”, a dat asigurări, într-o sesiune de interpelare a Guvernului în Senat, ministrul Comerțului, Serge Papin.
Acest anunț intervine la cîteva ore după deschiderea primul magazin fizic din lume al Shein în Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV), la Paris. El intervine la cîteva zile după un scandal al vînzării unor păpuşi-sexuale copii. Parchetul Parisului, sesizat de către Represiunea fraudelor, a încredinţat o anchetă Oficiului Minorilor.
Shein, cu sediul în Singapore, este o marcă de haine şi accesorii simbol al fast-fashion. Ea este acuzată de faptul că a recurs la subcontractanți prost plătiţi pe care-i supune unor condiţii de muncă rele şi de faptul că nu este transparentă cu privire la lanţul său de aprovizionare şi la modelul său economic, la rezultatele financiare şi la guvernanţă. Shein este acuzat totodată de nerespectarea normelor europene.
Aproximativ 94% dintre produsele marilor platforme asiatice nu se conformează reglementărilor europene, iar 68% dintre acestea sunt considerate periculoase, estima recent Guvernul francez.
În Franţa, Shein a fost amendat, în 2025, cu suma de 150 de milioane de euro, din cauza nerespectării legislației cu privire la cookie-uri, cu suma de 40 de milioane de euro, din cauza unor promoţii false şi informaţii înșelătoare şi cu suma de un milion de euro din cauză că nu a declarat prezenţa microfibrelor de plastic în produsele sale.
Uniunea Europeană (UE) a acuzat-o, în Mai, de reduceri false şi de informaţii înşelătoare despre durabilitatea produselor sale. Asociaţii ale consumatorilor au depus, la rîndul lor, o plîngere la Comisia Europeană (CE) cu privire la ”practicile litigioase” ale grupului, ca de exemplu menţiunea ”stoc redus” fără dovezi.
În scandalul ”păpuşilor sexuale”, întreprinderea, care are de-acum interdicția de a mai vinde, invocă o ”defecţiune” şi cere să se facă distincţia între marca Shein, al cărei model de producţie ”la cerere” îl laudă, şi ”piaţa” sa, pe care acţionează ca intermediar între cumpărători şi vînzători. În privinţa acuzaţiilor cu privire la mediu, Shein estimează că modelul său reduce ”risipa materialului şi sticurilor nevîndute”. Ea dă asigurări că a implementat un ”Cod de Conduită conform Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM)”, susţine preşedintele executiv al întreprinderii. Ea declară că acţionează ”în mod constructiv” împreună cu autorităţile europene ”pentru a-şi demonstra angajamentul de a respecta legile şi reglementările”.
