NOUL GUVERN A DEPUS JURĂMÎNTUL DE ÎNVESTIRE

Cabinetul de miniștri, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus, astăzi, jurămîntul de învestire în prezența Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Șefa statului i-a felicitat pe noii membri ai Guvernului și a transmis că Executivul are sarcina clară de a răspunde așteptările cetățenilor: continuarea reformelor, menținerea păcii și avansarea hotărîtă pe drumul european al Republicii Moldova.

Președinta a subliniat că noua echipă guvernamentală preia un mandat într-un moment decisiv pentru țară, în care deciziile trebuie asumate cu responsabilitate maximă, iar rezultatele – să fie vizibile pentru oameni. 

„După anii în care a trebuit să gestionăm multiple crize și provocări, avem nevoie, începînd de astăzi, de o guvernare care să se concentreze mai mult pe dezvoltare, care să ducă la bun sfîrșit transformarea Republicii Moldova într-un stat european modern”, a punctat Președinta Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a accentuat importanța accelerării dezvoltării economice: „Avem nevoie de măsuri curajoase care să asigure dezvoltarea economiei prin atragerea investițiilor, prin creșterea competitivității și productivității — pentru că doar așa putem îmbunătăți nivelul de trai al oamenilor.”

Președinta Maia Sandu a mulțumit fostului Prim-ministru Dorin Recean și miniștrilor care și-au încheiat mandatul pentru efortul depus și pentru responsabilitatea cu care au guvernat țara într-o perioadă foarte complicată.

În același timp, șefa statului le-a urat succes noilor miniștri: „În fața dumneavoastră se află o țară care are nevoie de încredere și de rezultate. Vă doresc putere de muncă, înțelepciune în decizii și unitate în acțiune. Să fie într-un ceas bun și să aveți spor în tot ceea ce faceți pentru binele Republicii Moldova și al oamenilor ei”, a încheiat Președinta Maia Sandu.

Sursa: presedinte.md