Premierul Federației Ruse a plecat într-o vizită de două zile în China
Premierul rus Mihail Mișustin a început Luni o vizită de două zile în China, pe agenda discuțiilor planificate cu președintele Xi Jinping și premierul Li Qiang aflîndu-se cooperarea economică și tehnologică, în pofida presiunilor din partea Occidentului, relatează Reuters.
Mișustin are programată o întîlnire cu Li în orașul Hangzhou Luni, iar Marți va călători la Beijing pentru discuții cu Xi, a precizat agenția TASS, citînd serviciul de presă al Guvernului rus. Ultima întîlnire a șefilor de Guvern din China și Rusia a avut loc la Moscova în August 2024, unde Li a lăudat ”noua vigoare și vitalitate a relațiilor bilaterale”.
Kremlinul acordă o importanță foarte mare vizitei lui Mișustin în China, a declarat Vineri purtătorul său de cuvînt Dmitri Peskov, care a refuzat totuși să spună dacă președintele Vladimir Putin îi va trimite un mesaj lui Xi prin intermediul prim-ministrului rus, a consemnat agenția Interfax.
Putin și Xi au semnat un parteneriat ”fără limite” în Februarie 2022, chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Ulterior, Moscova s-a orientat către Beijing pentru a atenua impactul sancțiunilor occidentale, punînd accentul pe comerțul bilateral record, creșterea tranzacțiilor în yuani și aprofundarea cooperării energetice.
Fricțiunile dintre SUA și China privind comerțul și tehnologia sub președintele american Donald Trump, care au tensionat relațiile dintre Washington și Beijing, au încurajat de asemenea atît Moscova, cît și Beijingul să își consolideze comerțul transfrontalier pentru a contracara presiunea occidentală.
Cu toate acestea, comerțul China-Rusia a scăzut în ultimele luni, lucru atribuit de ministrul Industriei și Comerțului rus, Anton Alihanov, presiunii economice externe și saturării pieței cu produse chinezești din Rusia.
Exporturile Chinei în yuani către Rusia din Septembrie au înregistrat cea mai mare scădere din ultimele șapte luni - cu o scădere de nu mai puțin de 21% față de anul precedent - conform datelor vamale chineze. Importurile Chinei din Rusia au revenit în schimb pe creștere în Septembrie, cu o creștere de 3,8%, după o contracție de 17,8% cu o lună mai devreme.
Convorbirile lui Mișustin în China urmează să se concentreze pe legăturile comerciale și economice, cooperarea în transport și industrie, întărirea parteneriatele energetice și extinderea colaborării extinsă în domeniul tehnologiei avansate și agriculturii, a mai indicat TASS.
Moscova consideră cooperarea industrială și tehnologică cu Beijingul ca fiind un format mai sustenabil pentru o cooperare pe termen lung, fiind mai puțin dependentă de condițiile pieței, potrivit presei de stat ruse.
Duminică, viceprim-ministrul rus Dmitri Cernîșenko și vicepremierul chinez He Lifeng au prezidat o reuniune în orașul chinez Ningbo care s-a concentrat pe creșterea exporturilor de cupru și nichel și accesul mai larg la bunuri agricole, a anunțat Guvernul rus pe canalul său de Telegram.
