

Reprezentanţii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat din Moldova (PDM) şi cei ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) au avut o nouă rundă de discuţii. La sfîrşitul întrevederii aceşti
15.01.15 - 20:02

Alegerile parlamentare, care au avut loc în Moldova o lună în urmă, au dus nu la soluţionarea, ci, dimpotrivă, la aprofundarea crizei politice din ţară. Deja timp de mai mult de o lună partidele pro-europene nu sînt în
13.01.15 - 19:45

Lecția unui masacru – eșecul proiectului european
”Masacrul comis de asasinii de la sediul redacției Charlie Hebdo a şocat, a bulversat, a indignat. Dar el ne cere și lămuriri. Este sarcina poliției să stabilească care au fost co
10.01.15 - 12:54

Senatorul român Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei Românilor de Pretutindeni, consideră că este nevoie urgentă de deschiderea unui birou consular românesc în regiunea ucraineană Transcarpatia, la Ujgorod, A
08.01.15 - 14:12

Anul 2014 demonstrează, dacă mai era cazul, necesitatea gîndirii unei strategii europene care să asigure stabilitatea şi securitatea zonei de răsărit a Uniunii. În acest sens, Parteneriatul Estic rămîne una din marile provoc
05.01.15 - 17:38

Noul Parlament, ales în urma scrutinului din 30 noiembrie curent, s-a întrunit pe 29 decembrie în prima şedinţă. Aceasta a fost prezidată de socialistul Eduard Smirnov care este cel mai în vîrstă deputat.
La şedin
29.12.14 - 19:26

Răspunsul alianței la noua doctrină militară a Rusiei
NATO "nu reprezintă o amenințare pentru Rusia", a declarat purtătorul de cuvînt al alianței militare ca răspuns la adoptarea de către Rusia, vineri, a unei noi doctrine militare,
27.12.14 - 14:00

Cancelarul german Angela Merkel a fost proclamată Personalitatea anului 2014 de către publicația britanică Times pentru "menținerea stabilității în Europa".
"Angela Merkel a acționat cu un om politic excepțional într-un moment &i
27.12.14 - 13:52

Reprezentanţi ai partidelor parlamentare au fost convocaţi pe 23 decembrie de şeful statului Nicolae Timofti pentru a discuta despre data şedinţei de constituire a Legislativului. După întrevedere, aceştia au făcut declaraţii pentru pr
23.12.14 - 20:14

Legislativul se va întruni în şedinţa de constituire la 29 decembrie curent. Un decret în acest sens a fost semnat pe 23 decembrie de şeful statului Nicolae Timofti.
Decizia a fost luată de Nicolae Timofti în urma consult
23.12.14 - 19:51

Stimaţi cetăţeni, dragi compatrioţi,
Stau aici în fața dumneavoastră, astăzi, conștient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător și onorat de încrederea pe care cetățenii României mi-au ac
21.12.14 - 15:45

Într-un comunicat de presă emis de Biroul de Presă al senatorului român Viorel Badea, se spune: În dezbaterile asupra Legii bugetului de stat pentru anul 2015, atît în comisii, cît şi în plen, majoritatea
20.12.14 - 13:53

Oleg Efrim a anunţat că pleacă de la ministerul Justiţiei. Luni, 15 decembrie, Dorin Recean a anunţat că părăseşte fotoliul de ministru al Afacerilor Interne.
După cum transmite TRIBUNA, într-un interviu pentru Pro TV, Oleg Efrim a sp
16.12.14 - 19:17

Grupul de lucru format din reprezentanţi ai Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi Partidul Liberal (PL) şi-a continuat ieri activitatea în vederea elaborării Acordului de constituire a coali
11.12.14 - 19:35

Prin „principii şi valori”, înspre aceleaşi erori
Autor: Mihai CONŢIU
Împărţirea Puterii şi a sferelor de influenţă între PLDM, PDM şi PL pare să fie cu mult mai năprasnică, cinică şi abuzivă decît &
07.12.14 - 12:15

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, şi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, au convenit asupra creării majorităţii parlamentare pro-europene.
Potrivit unui
04.12.14 - 19:29

Socialiştii sînt cea mai puternică forţă politică din Moldova. Cel puţin aşa susţine liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, într-o postare pe facebook, după procesarea a 100% din pro
04.12.14 - 19:00

Dacă nu vor să fure ţara, trebuie să depolitizeze instituţiile conform cerinţelor europene
Autor: Mihai CONŢIU
Haide, băi! Gata cu hoţiile la scară naţională, cu ifosele de oameni „preocupaţi” de soarta ţarii, cu mimetismul
04.12.14 - 10:29

Vulnerabilitatea statului moldovenesc în faţa mafiei ruseşti
Autor: Kurt SOLOVIOV
Nu avem de unde şti cîţi moldoveni au avut posibilitatea ca să vizioneze filmul documentar-reportaj „Asasin în Lege”, realizat de că
02.12.14 - 20:18

Comisia Electorală Centrală a comunicat că, pînă la orele 18,30, au votat deja 1. 429.778 (51.02%) din cetăţenii cu drept de vot înscriși în listele electorale.
Cea mai mare prezenţă la vot a fost înregistrată &
30.11.14 - 19:39












Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
26.06.25 - 16:09
19.06.25 - 16:30
18.06.25 - 17:45
12.06.25 - 16:38
12.06.25 - 16:37
12.06.25 - 16:37
11.06.25 - 18:07
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.05.25 - 18:21
31.05.25 - 16:57
31.05.25 - 16:55
31.05.25 - 16:54