Anul 2014 demonstrează, dacă mai era cazul, necesitatea gîndirii unei strategii europene care să asigure stabilitatea şi securitatea zonei de răsărit a Uniunii.
În acest sens, Parteneriatul Estic rămîne una din marile provocări ale politicii externe a Bruxelles-ului, făcînd din Republica Moldova o adevărată miză a jocului celor două sisteme geopolitice, ceea ce inevitabil va da naştere unei presiuni crescute la adresa Chişinăului.

Lansat în 2008 la iniţiativa Poloniei şi Suediei, Parteneriatul reprezintă un proiect gîndit iniţial de Berlin, proiect ce vizează nu numai crearea cadrului de stabilitate regională, ci şi apropierea de Caucaz în dorinţa găsirii unei soluţii care să poată asigura securitatea energetică a Europei Unite. Astfel, în contextul în care Azerbaidjanul încă îşi permite o politică neutră, iar Armenia şi Belarusul anunţă sprijinul pentru proiectul Uniunii Eurasiatice, Moldova rămîne un pivot geopolitic al UE, nu numai prin prisma securităţii care a depăşit de mult dosarul transnistrean, ci mai ales prin necesitatea creării unui model de succes care să poată fundamenta dialogul Bruxelles-ului cu Kievul şi Tbilisi.

În cele din urmă, dacă UE nu va putea produce bunăstarea mult aşteptată în micuţa Moldovă, cum va putea negocia pe termen mediu cu Georgia? Cum se va putea implica cu adevărat Europa în Nagorno-Karrabah? De cealaltă parte, dincolo de reuşita semnării Acordului de Asociere, Chişinăul riscă să fie pus în acest an în faţa unor scenarii destabilizatoare care să poată satisface interesele eurasiatice.

Printre acestea, posibila înfiinţare a Republicii Buceag nu trebuie înţeleasă doar ca o nouă entitate statală în sudul Republicii, ci şi ca o escaladare a tensiunilor din interiorul ţării. În acest context, nu putem uita scenariul în care regiunea Gagauz-Yeri şi raionul Taraclia, populat de etnici bulgari, doresc să aducă în discuţie autonomia sau independenţa teritorială. Un nou conflict îngheţat ar îngreuna apropierea Moldovei de UE şi NATO, cu atît mai mult cu cît statutul de neutralitate nu îi poate permite regîndirea unei noi arhitecturi de securitate.

Pentru toate acestea, pentru România este esenţial ca în baza parteneriatului strategic cu Statele Unite să poată erija, cu susţinerea Franţei, dar mai ales a Germaniei, o axă stabilă pe ruta Ankara-Bucureşti-Varşovia. Cît despre cetăţenii moldoveni, în ciuda rezultatului pro-european al ultimelor alegeri parlamentare, aceştia rămîn încă divizaţi între Est şi Vest, ceea ce oferă o notă în plus complexităţii geopolitice a Republicii Moldova.

Răzvan Munteanu