În jur de 90 de secunde în întuneric: momentul în care un tînăr ofițer numit Jimmy Carter a intrat într-un reactor nuclear în avarie. Cu mult înainte să devină Președintele celei mai puternice țări din lume și chiar ca numele lui Jimmy Carter să fie cunoscut, a existat o zi de Decembrie în anul 1952 în care un tînăr de 28 de ani s-a oferit voluntar să intre într-un reactor nuclear avariat.

Avea în jur de 90 de secunde la dispoziție pentru a-și îndeplini sarcina înainte ca radiațiile să depășească nivelurile sigure și să-i pună viața în primejdie. În adîncul instalației reactorului NRX din Chalk River, Canada, o succesiune de erori și defecțiuni a declanșat un scenariu pe care nimeni nu-l anticipase:

• miez supraîncălzit;

• bare de combustibil rupte;

• o explozie de hidrogen;

• apa radioactivă inundînd subsolul clădirii.

A devenit primul accident nuclear major din America de Nord – o topire parțială care a eliberat zeci de milioane de litri de apă contaminată în zona înconjurătoare. Nivelurile de radiație din interior erau letale. Oricine intra avea extrem de puțin timp înainte ca expunerea să devină periculoasă. Canada cere ajutorul SUA. Guvernul canadian a apelat la programul nuclear al Marinei Statelor Unite, condus de amiralul Hyman Rickover.

Rickover a ales o echipă de tineri ofițeri cu pregătire tehnică impecabilă. Printre ei: locotenentul James Earl Carter Jr., din Plains, Georgia. Cînd Carter a ajuns la Chalk River, a înțeles imediat proporțiile riscului. Miezul trebuia dezasamblat manual, componentă cu componentă. Timpul maxim de expunere: în jur de 90 de secunde per persoană. Carter și echipa sa au pus la punct o metodă care astăzi pare desprinsă din ingineria extremă:

• au construit o replică la scară reală a reactorului, pe un teren de tenis din apropiere;

• au împărțit lucrările în sarcini ce puteau fi făcute în mai puțin de 90 de secunde;

• fiecare om și-a exersat mișcările de zeci de ori, pînă deveniseră reflexe.

A venit momentul intervenției reale. Echipă după echipă, ofițerii au intrat în clădirea avariată, ghidați de cronometru. Carter nu a supravegheat de la distanță, a intrat personal. S-a tîrît prin coridoare înguste, în semiîntuneric, în căldură intensă. A dezasamblat piese radioactive exact cum repetase pe replică, în timp ce cronometrul îi atingea limita expunerii permise, în jur de 90 de secunde. Ieșea, apoi alt membru al echipei intra. Zeci de rotații, zeci de fragmente recuperate, doze mici, controlate, împărțite între toți. Criza imediată a fost stabilizată în cîteva săptămîni. Eforturile au continuat luni de zile.

Anii au trecut. În memoriile sale „Why Not the Best?”, Jimmy Carter a rezumat experiența astfel: „Am intrat în reactorul propriu-zis. Intensitatea radiațiilor însemna că fiecare persoană putea petrece doar aproximativ 90 de secunde în zona contaminată. Timp de cîteva luni după aceea, urina mea a fost radioactivă”.

Un viitor președinte absorbind radiații în limite detectabile oriunde s-ar fi aflat și, totuși, s-a oferit voluntar.

Această experiență avea să-i modeleze întreaga perspectivă asupra energiei nucleare, riscurilor tehnologice și responsabilității morale. Cînd a devenit președintele SUA în anul 1977, înțelegerea sa din interior a pericolelor nucleare a influențat negocierile de control al armelor. Dar poate și mai important: după ce a părăsit funcția, a ales să continue să servească. În următoarele patru decenii, Carter:

• a construit case pentru familii vulnerabile cu organizația „Habitat for Humanity”;

• a monitorizat alegeri în țări aflate în tranziție;

• a contribuit la eradicarea aproape totală a bolii viermelui din Guineea;

• a mediat conflicte internaționale;

• a predat la școala duminicală din Plains, Georgia, timp de zeci de ani.

În anul 2002, a primit Premiul Nobel pentru Pace, fiind recunoscut pentru eforturile constante în favoarea păcii și drepturilor omului.

Jimmy Carter a devenit cel mai longeviv președinte din istoria SUA, murind în anul 2024 la vîrsta de 100 de ani. Pînă aproape la final, a continuat să apară acolo unde era nevoie. Unii au spus că era „prea decent” pentru arena politică. Dar într-un reactor nuclear, în 1952, nimeni nu avea nevoie de un politician. Aveau nevoie de un om dispus să intre în întuneric și să își riște sănătatea pentru ceilalți și l-au avut.

Înainte să construiască case, Carter a intrat într-o zonă radioactivă. Înainte să negocieze pace, și-a asumat riscul nuclear. Înainte să devină un simbol moral, a fost un tînăr ofițer care s-a pus pe sine însuși în fața pericolului. Curajul adevărat nu caută reflectoare.  Uneori are nevoie doar de în jur de 90 de secunde într-un spațiu întunecat, contaminat, pentru un scop mai mare decît propria siguranță. (Sursa: Ochiul Minții)