Infernul muzical asurzitor ”pe gustul barmanului”

Autor: Mihai CONȚIU

Cu cîteva zile în urmă, am fost sunat, la telefon, de un prieten pe care nu-l mai văzusem de cîțiva ani. L-am invitat să ne (re)vedem la un restaurant din Chișinău ”cu pretenții simandicoase”. Ne-am revăzut, am făcut comanda de mîncare și un vin și i-am cerut chelnerului să-i spună celui de la bar să oprească muzica asurzitoare care, efectiv, îmi perturba discuția cu prietenul meu. Chelnerul, mirat, m-a întrebat: ”De ce?” I-am răspuns: ”Pentru că eu vin la restaurant să mănînc, să beau un vin și să discut cu convivul meu și plătesc pentru serviciile și liniștea pe care mi-o asigură restaurantul, nu și pentru muzica pe placul barmanului, altminteri plecăm!”. M-a privit oarecum uluit, nu știu dacă și pentru ”pretenția mea absurdă” sau din pricină că nu știa că substantivul ”conviv” înseamnă și invitat la masă, dar, în final, muzica a fost oprită.

Există o deprindere extrem de populară în multe restaurante și baruri din Chișinău în care, în calitate de client, ești nevoit să suporți o muzică agresivă din boxe aleasă ”pe gustul celui care o pune”, adică al barmanului. Orice om normal intră într-un restaurant sau într-un bar cu un prieten/prietenă ca să discute ceva, în timp ce bea sau mănîncă, dar nu și să asculte o muzică impusă de un barman cu gusturi muzicale îndoielnice. În plus, muzica ”decisă” de către barmanul respectiv este imposibil să fie pe placul tuturor clienților.

În Chișinău, ca să mă limitez doar la capitală, această ”practică muzicală agresivă” este întîlnită în foarte multe restaurante și baruri. Patronii acestora consideră că astfel își atrag și își fidelizează clienții, ceea ce este o imbecilitate. Culmea e că, am observat, clienții moldoveni nu înțeleg această agresivitate și chiar se lasă ”seduși de ea”, chiar dacă, ”în sinea și sinele lor”, au alte preferințe muzicale!

Oare nu se poate face ”o ordine legislativă” în acest sens?

P.S. Am scris aceste rînduri în calitate de fost membru al ultimei autentice boeme bucureștene pentru care ”beția la restaurant era o operă de artă”, nicidecum un loc de harță, bîrfe, sonorități muzicale agresive și... preacurvii morale!