Mark Rutte, șeful NATO: ”Nu există alternativă la majorarea bugetului apărării din cauza amenințării Rusiei”

Șeful NATO, Mark Rutte, a declarat, Miercuri, că ”statele membre sunt obligate să-și majoreze bugetele de apărare. Nu există alternativă la majorarea bugetului apărării din cauza amenințării Rusiei”, a spus Rutte, potrivit Reuters, conform Mediafax.

Declarația a fost făcută înainte de întîlnirea lui Rutte cu liderii țărilor NATO. Aceștia participă la Haga, la un summit al organizației.

”Nu există alternativă la cheltuieli mai mari pentru apărare, avînd în vedere amenințarea continuă din partea Rusiei”, a declarat șeful NATO, Mark Rutte.

„Avînd în vedere amenințarea pe termen lung a Rusiei, dar și creșterea masivă a forțelor armate din China și faptul că țări precum Coreea de Nord, China și Iranul sprijină efortul de război din Ucraina, este foarte important să cheltuim mai mult. Așadar, acesta va fi primul punct pe ordinea de zi”, le-a spus Rutte reporterilor înainte de a se întîlni cu liderii mondiali.

Președintele american Donald Trump le-a cerut membrilor NATO să-și majoreze cheltuielile pentru apărare pînă la valoarea de 5% din PIB.