Astăzi, la Chișinău, a avut loc ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României. La final, legislatorii au adoptat o Declarație comună și au susținut o conferință de presă, comunică MOLDPRES. Parlamentarii au fost s
• Actualitate
18.06.22 - 17:37
Podul din Crimeea ar putea fi ţinta forţelor armate, a spus anterior generalul Marchenko. Alexei Arestovich, consilier al şefului OP, consideră însă că este puţin probabil ca Forţele Armate ucrainene să atace  podul din Crimeea&nb
• Actualitate
18.06.22 - 13:55
Acţiuninile contraofensive din minut în minut ale ucrainenilor ameninţă să se transforme într-o contraofensivă de amploare. Judecînd după amploare şi profunzime,  progresul poate fi deja echivalat cu o contraofensivă, s
• Actualitate
18.06.22 - 13:53
Sîntem cu un pas mai aproape de realizarea proiectului de țară a acestei generații - aderarea la familia UE Prim-ministra Natalia Gavrilița a salutat decizia adoptată, astăzi, de Colegiul Comisiei Europene pe marginea cererii Republicii M
• Actualitate
17.06.22 - 19:29
„Este speranța de care au nevoie cetățenii noștri” Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, salută opinia Comisiei Europene, care a recomandat astăzi statelor membre ale UE să acorde țării noastre statutul de candidată pent
• Actualitate
17.06.22 - 19:27
Comisia Europeană recomandă Consiliului European să ofere Republicii Moldova perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene. Comisia Europeană a recomandat ca și Ucrainei să i se ofere perspectiva de a deveni membră a UE.  Anunțul a
• Actualitate
17.06.22 - 14:05
Domnule Președinte al Parlamentului, doamnă Prim-Ministră, stimate invitate și colege, stimată audiență, Mă bucur să vă salut la lansarea Platformei Femeilor Deputate. Vreau să cred că acest format de cooperare va fi un instrument util pe
• Actualitate
17.06.22 - 13:07
Ruşii ameninţă Chişinăul spunînd că Occidentul vrea să îl transforme în a doua Ucraina. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acordat un interviu pentru un post rusesc în care a precizat că UE vrea să facă din
• Actualitate
17.06.22 - 12:31
Ucraina a lăsat Joi impresia că se pregăteşte să atace podul construit de ruşi peste Strîmtoarea Kerci, supranumit şi „Podul lui Putin”, care face legătura între Rusia şi Peninsula Crimeea. Serviciile de informaţii m
• Actualitate
17.06.22 - 12:09
Un soldat rus care luptă în Doneţk i-a povestit mamei sale la telefon că starea de spirit a camarazilor săi este groaznică, trei dintre ei fiind deja duşi la Psihiatrie. „Sunt duşi cu pluta”, a spus el. Serviciul ucrainean de
• Actualitate
17.06.22 - 12:07
Autorităţile ucrainene au identificat 9 ocupanţi ruşi care au folosit 360 de oameni ca scut uman în subsolul unei şcoli din satul Yahidne din regiunea Cernihiv. Persoanele au fost ţinute în condiţii insalubre, fără apă, lumină
• Actualitate
17.06.22 - 12:05
Este a 114-a zi de la startul războiului de pe teritoriul ucrainean. Macron este pregătit de o vizită la Moscova dar nu fără gesturi din partea lui Putin. Iohannis a discutat cu Zelenski despre cum să tranziteze cerealele prin România, sc
• Actualitate
17.06.22 - 12:03
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o discuție telefonică cu Ministrul federal german al Dezvoltării Economice și Cooperării, Svenja Schulze. Printre subiectele abordate se numără consecințele socio-economice pe care
• Actualitate
16.06.22 - 18:36
Domnule Președinte Emmanuel Macron, Bine ați venit la Chișinău! Apreciez decizia dumneavoastră de a vizita Republica Moldova – este prima vizită a unui președinte francez în ultimii 24 de ani. E simbolic și faptul că ne vizitați
• Actualitate
16.06.22 - 11:34
Este a 113-a zi de la startul războiului de pe teritoriul ucrainean. SUA acordă un nou pachet de asistenţă militară Ucrainei în valoare de un miliard, scrie Adevărul.ro. UPDATE 10.11 Liderii Germaniei, Franţei şi Italiei au ajuns J
• Actualitate
16.06.22 - 11:24
Alianță politică protestatară cu un penal al miliardului furat Mihai CONȚIU Tot mai adesea, printr-o alternanță asociativă extrem de interesantă, asistăm la proteste antiguvernamentale ba ale PSRM împreună cu Partidul Șor, ba ale PC
• Actualitate
16.06.22 - 01:08
Astronomii au descoperit o gaură neagră masivă şi surprinzătoare Astronomii au descoperit o gaură neagră cu cea mai rapidă extindere din ultimii nouă miliarde de ani, a anunţat Universitatea Naţională Australiană (ANU), potrivit DPA
• Actualitate
16.06.22 - 01:04
Republica Moldova contează pe susținerea Franței în obținerea statutului de țară candidată la aderare în Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută astăzi de către șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unei conferinț
• Actualitate
15.06.22 - 19:29
În timpul discursului său de Marţi seară adresat poporului ucrainean, Volodimir Zelenski a spus că forţele ucrainene suferă pierderi dureroase în lupta contra ruşilor la Severodoneţk.  „În Severodoneţk şi oraşe
• Actualitate
15.06.22 - 11:20
Este a 112-a zi de la izbucnirea conflictului militar de pe teritoriul Ucrainei. Zelenski cere Occidentului arme antirachetă şi nu găseşte o justificare pentru întîrzierea livrărilor, scrie Adevărul.ro. UPDATE 07.39 Ţările occiden
• Actualitate
15.06.22 - 11:18
01.12.25 - 14:23
01.12.25 - 14:24
01.12.25 - 14:22
01.12.25 - 14:20
02.12.25 - 12:25
01.12.25 - 14:27
02.12.25 - 11:32
02.12.25 - 13:22
02.12.25 - 13:33
01.12.25 - 14:26
02.12.25 - 13:24
02.12.25 - 13:26
02.12.25 - 13:35
02.12.25 - 13:36
02.12.25 - 23:57