NU OCCIDENTUL DEMOCRATIC E ANTI-RUS, CI PUTIN

”Marea Armată rusă” – o bandă de criminali, violatori și jefuitori

Autor: Mihai CONȚIU

În 1946, în Piața Victoriei din București, pe un soclu extrem de înalt, a fost amplasat ”monumentul ostașului sovietic eliberator”. Văzîndu-l, celebrul epigramist Păstorel Teodoreanu a scris următoarea epigramă care i-a adus și o condamnare la închisoare: ”Soldat rus, soldat rus,/ Te-au ridicat atît de sus/ Ca să te vadă popoarele/ Sau fiindcă-ţi put picioarele?”

Vladimir Putin a reușin o contraperformanță unică în întreaga istorie a Rusiei – a arătat lumii întregi care-i fața adevărată a falsului mit referitor la ”marea Armată rusă”. Armata rusă, în fond, este doar arsenalul nuclear extrem de periculos, nu și ceea ce ar trebui să fie o Armată umană. Comportamentul primitiv, barbar și criminal al mercenarilor militari ruși invadatori în Ucraina este după chipul și asemănarea comandantului lor suprem Vladimir Putin.

Gradul de civilizație al unei națiuni se răsfrînge și asupra ostașilor ei, mai cu seamă în vreme de război. URSS și Federația Rusă de astăzi n-au fost capabile niciodată să livreze modele civilizatoare, democratice și umane, ci doar ură față de aceste principii, terorism, crimă, sărăcie, îndoctrinare, lagăre de concentrare a celor neascultători față de regimul politic și încrîncenare criminală, la nivel de Stat, de stagnare generală într-un univers barbar de tip medieval.

Poate că acum a venit momentul decisiv în care Rusia trebuie să plătească amarnic nu pentru ce și-a făcut sieși, propriilor cetățeni – e treaba lor! –, ci pentru tot răul imens adus tuturor popoarelor care s-au aflat în sfera ei de influență. În acest sens, pe cît de admirabile sunt patriotismul și demnitatea națională revendicativă a polonezilor, tot pe atît de execrabilă este memoria scurtă a ungurilor în raport cu Rusia, iar asta din considerente strict economice meschine.

Revenind la comportamentul criminal al rușilor în Ucraina, consider că nu trebuie să ne mire, iar asta pentru că toate aceste atrocități pe care le comit puteau fi previzibile. Este bine cunoscută și documentată realitatea că URSS a reușit să scape de ocupația nazistă în cel de-Al Doilea Război Mondial datorită uriașului ajutor material și logistic acordat de către SUA, ajungînd astfel la masa tratativelor în calitate de Țară învingătoare.

Din această perspectivă, SUA și Marea Britanie i-au făcut lui Stalin cele mai criminale concesii, dîndu-i control asupra a jumătate de Europă. Vorbim despre aceste concesii în contextul în care s-au păstrat sub tăcere două adevăruri extrem de dureroase – primul este acela că Stalin și Hitler, de comun acord și prin Pactul Ribbentrop-Molotov, și-au împărțit sferele de influență și au declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial. Al doilea este comportamentul criminal al soldaților ruși comis în absolut toate Țările pe care spun că ”le-au eliberat” și care aveau statut de aliați de război.

Crimele împotriva civililor, torturile, violurile și furturile la care recurg ocupanții ruși în Ucraina, începînd cu 24 Februarie, sunt parcă trase la indigou după aceleași nelegiuiri comise de soldații ruși în timpul și după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial în Țările aliate prin care au trecut spre Germania nazistă. În Germania cucerită, în urma unui ordin expres al Kremlinului, au comis milioane de violuri. Toate aceste atrocități au fost comise la ordinul criminal al dictatorului Stalin. Astăzi, toate atrocitățile la care recurg rușii în Ucraina sunt o consecință a ordinului dat lor de către Putin. Atunci și acum, ostașii ruși au fost și sunt momiți cu votcă, cu libertatea de a ucide pe oricine din teritoriile cotropite și cu permisiunea de a fura absolut tot ce le cade în mînă.

Atunci, după înfrîngerea lui Hitler, marile puteri erau preocupate, cu prioritate, de crimele de război ale naziștilor, nu și de cele ale barbarilor sovietici primitivi. Atunci, se vorbea mai puțin despre drepturile omului la nivel planetar. Atunci, americanii și britanicii aveau cu ce să-i închidă gura lui Stalin în privința concesiilor pe care i le-au făcut. Acum, astăzi, aceiași americani și britanici, inclusiv UE, nu mai sunt dispuse la nici un fel de concesii în fața rușilor.

Nici Hitler parcă nu a avut o imaginație agresivă atît de bolnăvicioasă ca Putin. Liderul rus nu doar că a preluat metodele criminale ale naziștilor, dar le și ”îmbunătățește”. În teritoriile ocupate, de exemplu, soldații germani nu violau și nu furau. Există încă extrem de numeroase mărturii vii care confirmă că la retragerea lor din România, cînd nu mai era aliata Germaniei în război, fiind deci Țară inamică, soldații nemți cumpărau efectiv, cu bani, produsele de care aveau nevoie de la țărani, prăvălii etc. Aici e vorba despre comportamentele soldaților, pe front, în raport cu populația civilă din Țările aliate ori inamice, nicidecum despre monstruoasele atrocități din lagărele de exterminare.

Naziștii doreau să-i extermine pe evrei, pe care îi închideau și îi gazau în lagărele de concentrare. Stalin a deportat milioane de oameni de diferite naționalități în Siberia, a provocat foamete organizată în Ucraina, Moldova și chiar România. Putin vrea să-i extermine pe ucraineni, le-a pustiit Țara și le deportează copiii ca să-i transforme în viitori cetățeni ruși.

Utilizînd metode de exterminare naziste îmbunătățite și dorind să le cosmetizeze propagandistic, Putin și-a transformat Patriarhia Rusă în ”călău divin”, are pretenția că duce ”un război sfînt” în care spune că luptă ”împotriva nazismului” și acuză Occidentul democratic și civilizat că ar fi anti-rus. Aici avem de-a face cu o idioțenie criminală la nivel de Stat. În primul rînd, cel mai înverșunat și inconștient anti-rus este Putin prin absolut tot ceea ce a ordonat să se facă după invazia în Ucraina. Este anti-rus pentru că a adus Rusia de astăzi într-o realitate în care se confundă cu imaginea lui de dictator criminal, lipsit de scrupule, fără Dumnezeu și adversar militar al democrației și al civilizației umane. Anti-rusismul lui o să se resimtă dureros, pentru ruși, după dispariția lui și după o ”resetare” fundamentală a actualei Federații Ruse.

Putin, în demența lui, ignoră realitatea că Occidentul nu este anti-rus, ci doar adversar neclintit al dictaturilor de orice fel, al Statelor teroriste și al criminalilor care atentează la democrația și echilibrul ordinii mondiale. Ca și nebunul planetei din Coreea de Nord, Putin se crede deținătorul adevărului absolut și liderul unui viitor planetar croit numai și numai după propriile lui concepții. Va sfîrși și el, într-un fel sau altul, cel mai probabil de mîna alor lui, dacă nu-l va copia pe Hitler, dar e tragic că lasă în urma lui atîtea și atîtea crime săvîșite cu sînge rece împotriva unor mulțimi de oameni nevinovați.

Tristă și revoltătoare este realitatea că există atîți de mulți moldoveni care sunt fermecați de acest criminal! Tristă și revoltătoare este realitatea că există și în România destui politicieni și jurnaliști ori comentatori politici care, contra cost, se înțelege, dar și în virtutea unui trecut impur, îl susțin pe acest scelerat!

Pentru că am debutat în acest articol cu Păstorel Teodoreanu, voi încheia tot cu el. Printre altele, inegalabilul Păstorel a fost și finul marelui prozator român Mihai Sadoveanu. Ca om, Sadoveanu a fost o lichea greu egalabilă. A fost, pe rînd, monarhist, mason etc., iar după instaurarea comunismului de către ruși în România, Sadoveanu a condus chiar și Prezidiul Marii Adunări Naționale, poziție din care a semnat/aprobat și condamnări la moarte ale unor ”dușmani ai regimului popular comunist”. Acest oportunist, pentru a-și păstra privilegiile materiale boierești, s-a vîndut comuniștilor cu mult mai scump decît au făcut-o foștii deputați comuniști cînd s-au lăsat cumpărați de Plahotniuc.

Deși era nașul lui, Păstorel nu-i putea ierta această trădare, iar, printre altele, i-a dedicat următoarea epigramă: ”Sadoveanu filo-rus/ Stă cu curul la Apus/ Ca s-arate Apusului/ Care-i fața rusului”.