Astăzi, 1 Iulie, Curtea Supremă a SUA se pronunţă asupra imunităţii lui Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, urmează să se pronunţe Luni asupra imunităţii penale absolute invocată de Donald Trump în calitate de fost preşedinte, iar decizia sa, cea mai aşteptată din această sesiune, ar putea amîna şi mai mult procesul său federal de la Washington, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Prin decizia din 28 Februarie de a aborda această problemă, apoi stabilind dezbaterile aproape trei luni mai tîrziu, cea mai înaltă instanţă din Statele Unite a amînat deja considerabil procesul federal al fostului preşedinte republican pentru încercarea de a schimba ilegal rezultatele alegerilor din 2020 cîştigate de succesorul său democrat Joe Biden.

Întreaga procedură în vederea acestui proces, programat iniţial pentru 4 Martie şi amînat sine die, este aşadar suspendată de patru luni. Şansele mici ca acesta să înceapă încă înainte de alegerile din 5 Noiembrie dintre Donald Trump şi Joe Biden depind în totalitate de sfera şi formularea deciziei celor nouă judecători.

Ei ar putea, mai ales, să trimită cauza înapoi la instanţele inferioare pentru a stabili ce fapte sunt susceptibile de a scăpa de urmărire penală, ceea ce ar duce inevitabil la noi întîrzieri, în timp ce organizarea procesului, odată ce suspendarea este ridicată, ar urma să dureze mai mult de două luni.

În cursul dezbaterilor, dacă judecătorii au fost în general sceptici faţă de imunitatea absolută revendicată de candidatul republican, mai mulţi, în special dintre conservatori, au insistat asupra repercusiunilor pe termen lung ale deciziei lor.

Scriem o regulă pentru posteritate", a observat Neil Gorsuch, referindu-se la natura fără precedent a întrebării.

"Aceasta dosar are implicaţii enorme pentru viitorul Preşedinţiei şi al ţării", a adăugat colegul său Brett Kavanaugh.

Vizat de patru proceduri penale separate, Donald Trump face tot posibilul pentru a merge cît mai tîrziu în judecată, în orice caz după alegerile prezidenţiale.

El a fost găsit vinovat, pe 30 Mai, de către Justiţia din New York, de "falsificare agravată a registrelor contabile pentru a ascunde o conspiraţie de pervertire a alegerilor din 2016". Sentinţa sa va fi pronunţată pe 11 Iulie.

Dar această primă condamnare penală, fără precedent pentru un fost preşedinte american, în cea mai puţin grea din punct de vedere politic dintre cele patru proceduri, riscă să fie şi singura înainte de vot. Pentru că, prin diferite recursuri, avocaţii lui Donald Trump au reuşit să amîne celelalte procese pînă la noi ordine, la nivel federal, pentru reţinerea de documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă şi în faţa instanţelor statului-cheie Georgia (Sud-Est) pentru ingerinţă electorală în 2020.

Dacă va fi ales din nou, Donald Trump ar putea, odată învestit în Ianuarie 2025, să dispună oprirea urmăririle penale împotriva lui.