Louis Braille s-a născut în data de 4 Ianuarie 1809 şi a fost un pedagog francez care a inventat şi dezvoltat alfabetul Braille, celebrul sistem de tipărire şi scriere pentru nevăzători. Braille a inventat sistemul pe cînd avea doar 15 ani, fiind inspirat de un fost căpitan de Armată,scrie ziare.com.

În anul 1812, într-un sat din apropierea Parisului, numit Coupvray, un copil în vîrstă de 3 ani pe nume Louis Braille se juca în atelierul de pielărie al tatălui său. În timp ce tatăl său era afară cu un client, micul Louis a încercat să perforeze o bucată de piele cu o unealtă, în încercarea de a-şi imita tatăl. Aceasta i-a alunecat din mîini şi l-a lovit în ochi.

Pentru că în sat nu exista un spital, micuţul a fost dus la o femeie din sat care folosea plante medicinale pentru a vindeca răni şi anumite boli. I-a aplicat un pansament pe ochi, însă acesta s-a infectat, iar ulterior, infecţia s-a extins şi la celălalt ochi, lăsîndu-l pe micul Braille orb pentru totdeauna. Acest lucru s-a întîmplat pe cînd avea vîrsta de 5 ani.

Louis a fost devastat de pierderea vederii, dar nu și-a pierdut dorința de a învăța și de a se bucura de viață. Louis a învățat să recunoască sunetele, mirosurile și texturile diferite și să se orienteze după soare și vînt. El a dezvoltat și un simț tactil foarte fin, care îi permitea să distingă forme și dimensiuni.

La vîrsta de 6 ani, în sat a venit un nou preot care avea să-i predea acasă timp de un an. Ulterior, însă, Louis şi-a dorit să meargă la şcoală alături de ceilalţi copii, aşa că s-a înţeles cu un coleg să îl conducă în fiecare dimineaţă. Deşi nu putea să scrie sau să citească, Louis Braille era primul din clasă, memorînd tot ceea ce spunea profesorul. Pentru că Louis se înfuria adesea că nu poate citi sau scrie, preotul şi directorul i-au explicat că i-ar fi mai bine într-o şcoală specială, singura din Franţa fiind la Paris, Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători.

Deşi părinţii erau rezervaţi cu privire la decizia de a-şi trimite copilul de doar 10 ani la o asemenea distanţă de casă, în cele din urmă, preotul i-a convins. După cursurile de la Institut, deşi nu putea citi partiturile, Louis lua lecţii de violoncel şi pian, memorînd notele.

Tînărul elev îşi dorea să înveţe să citească, însă la acea vreme existau foarte puţine cărţi pentru nevăzători, fiind printate pe hîrtie cerată, unde literele erau formate prin presarea acesteia pe bucăţi de plumb care erau în formă literelor alfabetului. Cărţile erau grele, iar o singură frază putea să ocupe o întreagă pagină. Dura foarte mult ca un nevăzător să citească o propoziţie, iar pînă să ajungă la finalul acesteia, uita adesea cuvintele de la începutul ei.

Într-o zi, la Institut, a fost invitat un fost căpitan de Armată pe nume Charles Barbier. Acesta inventase pentru soldaţi o modalitate de a-şi trimite între ei mesaje noaptea fără să aibă nevoie de lumină sau să vorbească, evitînd astfel să fie reperaţi de inamici, după cum scrie acelaşi site.

Cu ajutorul unui instrument ascuţit, căpitanul făcea puncte şi linii într-o foaie groasă, acestea reprezentînd diferite sunete. Fiecare sunet era codificat printr-o combinație de șase puncte, aranjate în două coloane de cîte trei. Aceste semne erau combinate pentru a forma cuvinte. Totuşi, soldaţii considerau că sunt mult prea dificile de citit, astfel că inventatorul sistemului s-a gîndit că poate ar fi mai folositor unor nevăzători. Din păcate, şi aceştia l-au găsit dificil.

Louis, însă, a fost fascinat de sistemul lui Barbier și a cerut permisiunea de a îl încerca. Atunci a primit o copie a codului și a început să îl studieze cu atenție. Braille a observat că sistemul avea cîteva avantaje: era mai ușor de citit cu degetele, putea fi scris cu un stilou special care făcea găuri în hîrtie și putea fi folosit pentru a reprezenta nu numai sunete, ci și litere, cifre, simboluri matematice și muzicale. Totuși, sistemul avea și cîteva dezavantaje: era prea lung și prea greu de memorat, nu ținea cont de ortografia și gramatica limbii franceze și nu putea fi folosit pentru alte limbi.

Louis Braille era convins că sistemul lui Barbier putea fi simplificat. Tînărul elev avea să îşi dedice următorii doi ani pentru modificarea sistemului propus de căpitanul Barbier, la finalul cărora crease un nou sistem, mai uşor şi mai rapid de folosit.

În acest sens, Braille a refăcut sistemul, lăsînd cele şase puncte, eliminînd liniile și coloana a doua. Astfel, el a creat un cod de 63 de semne, care puteau fi scrise într-un spațiu de dimensiunea unui deget. Fiecare semn reprezenta o literă, o cifră sau un simbol, în funcție de context. De exemplu, semnul format din punctele 1 și 2 reprezenta litera A, cifra 1 sau semnul muzical do. Pentru a diferenția aceste sensuri, Louis a introdus niște semne speciale, care indicau începutul unui număr, al unei note muzicale sau al unei majuscule.

Louis Braille avea doar 15 ani la acel moment.

Acesta i-a prezentat sistemul directorului Institutului. Pentru a-l testa, directorul a citit un articol dintr-un ziar, iar Louis şi-a folosit sistemul pentru a-l scrie. Cînd a terminat, Louis şi-a trecut degetele peste foaie şi a repetat cu exactitate ceea ce directorul citise. Curînd, alfabetul lui Braille era folosit de toţi elevii de la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători. Puteau să îşi ia notiţe, nu mai avea nevoie de ajutor la citit sau scris.

Următorul scop al lui Louis era de a face sistemul accesibil tuturor nevăzătorilor, iar directorul l-a susţinut, solicitînd oficialităţilor franceze ca acest alfabet să devină sistemul oficial de scriere pentru nevăzători.

Louis Braille avea să devină profesor asistent la Institut, iar cursurile sale au ajuns printre cele mai populare. De asemenea, acesta îşi dedica din timp pentru a copia cărţi în acest sistem, adăugînd şi simboluri pentru a-i ajuta şi pe muzicienii nevăzători. În anul 1834, la o expoziţie de invenţii desfăşurată la Paris, Braille şi-a prezentat sistemul, luînd notiţe în timp ce oamenii vorbeau pentru ca mai apoi, să le citească.

La întoarcerea de la expoziţia de la Paris, Braille a început să se simtă din ce în ce mai rău, diagnosticul pus de doctor fiind tuberculoza. Aceasta era o boală contagioasă și incurabilă la acea vreme, care i-a afectat plămînii și gîtul. Braille a încercat să își ascundă starea de sănătate și să își continue munca, dar a fost nevoit să se retragă din activitate în anul 1844, cînd boala s-a agravat. În ciuda stării de sănătate care devenea tot mai precară, a continuat să îşi îmbunătăţească alfabetul. Între timp, la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători a fost numit în funcţie un nou director care le-a interzis elevilor să folosească alfabetul lui Braille, din frica de a nu deveni prea independenţi pentru ca, în cele din urmă, să nu mai aibă nevoie de Institut.

Louis Braille a murit în data de 6 Ianuarie 1852, Paris, la vîrsta de 43 de ani. A fost înmormîntat în cimitirul din Coupvray, alături de familia sa.

Doi ani mai tîrziu, Guvernul francez a oficializat sistemul Braille. În anul 1878, Braille a devenit sistemul de scriere şi citire pentru nevăzătorii din întreaga lume, iar cu ajutorul Naţiunilor Unite, a fost adaptat pentru aproape fiecare limbă a lumii. Casa lui din Coupvray a fost transformată în muzeu, iar  pe un perete, stă agăţată o placă pe care scrie: ”A deschis uşile cunoaşterii pentru toţi aceia care nu pot vedea”.

La 100 de ani după moartea lui Braille, trupul său a fost mutat la Paris, în Panthéon.