PAS-UL ESTE IN BUZUNARUL LUI PLATON?

Este Vasile Tofan cureaua de transmisie între Veaceslav Platon și Guvernul PAS?

Conversațiile de pe canalul de Telegram al actualului ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, publicate de moldova-leaks.com, dezvăluie că politicianul a făcut trafic de influență la greu în perioada în care a condus Comisia parlamentară Economie, Buget și Finanțe. Mai mult decît atît, informațiile ajunse în spațiul public relevă imixtiunea lui Vasile Tofan, reprezentantul fondului de investiții Horizon Capital la Chișinău, în activitatea unor instituții importante ale statului: Comisia Națională a Pieței Financiare, Consiliul Concurenței, Consiliul Audiovizualului. De asemenea, el dictează și politica editorială a postului de televiziune, care pretinde că este independent politic – TV8, unde din 2022 este membru al Consiliului de Administrație. Despre aceasta a dezvăluit Cristian Mihai (Rizea) în cadrul episodului 224 al emisiunii “Spovedania lui Rizea”. 

“Sursele financiare ale fondului de investiții Horizon Capital nu sînt publice. Acesta își are sediul la Kiev, iar Vasile Tofan este reprezentantul principal în Moldova unde aceasta entitate financiară a achiziționat vinării, uzine, chiar și o bancă – Moldova Agroindbank. Vorbim despre un fond de investiții care, pe hîrtie, are prioritatea să finanțeze start-up-urile, să susțină mediul de afaceri din Republica Moldova”, a relatat Cristian Mihai (Rizea). 

Prin intermediul politicianului Dumitru Alaiba, Vasile Tofan a încercat să promoveze la conducerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare oameni din anturajul lui Veaceslav Platon, raiderul nr 1 din CSI, implicat în devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova. Prima candidatură propusa a fost cea a Ecaterinei Caraman, care a lucrat în toate companiile fondului de investiții Horizon Capital, inclusiv pentru Moldova Agroindbank. 

Comisia parlamentară Economie, Buget și Finanțe a propus candidatura Ecaterinei Caraman Parlamentului, pentru aprobare. Doar că deputații Dan Perciun și Radu Marian au suspectat-o de implicare în afacerile ilegale ale lui Veaceslav Platon. Au urmat discuții divergente în interiorul PAS, fapt care a determinat-o pe Ecaterina Caraman să-și retragă candidatura.

“Pe 13 octombrie 2021, după ce a recomandat candidatura Ecaterinei Caraman, Alaiba l-a întrebat pe Tofan dacă activitatea ei a fost verificată, în condițiile în care a activat la Moldova Agroindbank în perioada în care Veaceslav Platon deținea pachetul majoritar de acțiuni. Tofan i-a răspuns că nu a fost verificată deoarece departamentul pe care îl conducea nu-l interesa pe Platon. El era preocupat, îi explica Tofan lui Alaiba, să scoată creditele din țară”, a dezvăluit Cristian Mihai (Rizea). După ce Ecaterina Caraman a renunțat subit, din motive necunoscute, să candideze pentru șefia Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Alaiba i-a propus această funcție chiar lui Vasile Tofan.

“Auzi, dar tu nu ești deloc interesat la CNFP, așa?”, îi scria Dumitru Alaiba pe 25 octombrie, 2021. Vasile Tofan i-a răspuns însă că „este onorat de ofertă, însă mai are treabă la Moldova Agroindbank”. Ulterior, el i-a solicitat deputatului să promoveze alte două candidaturi: pe Roger Gladei și pe Andrei Gîrboveț.

“Roger Gladei, după cîteva discuții apărute în spațiul public, a declinat propunerea, iar Andrei Gîrboveț s-a răzgîndit la scurt timp după ce candidatura lui a fost chiar aprobată de PAS, fără a se cunoaște motivele acestor decizii”, a precizat Cristian Mihai (Rizea).

În cele din urmă, Dumitru Alaiba a devenit suspicios față de interesul sporit al lui Vasile Tofan față de Comisia Națională a Pieței Financiare.

“Eu cred ca rebeata (băieții) playing dirty (joacă murdar). Noi încă sîntem în război cu tot felul de platoni. Too many coincidences (prea multe coincidențe)”.

Vasile Tofan a argumentat însă că numirea de urgență a unei persoane de încredere la conducerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare este revendicată de un grup de investitori elvețieni.

În acest moment există probe și dovezi suficiente care confirmă traficul de influență exercitat de Vasile Tofan la nivelul principalelor instituții ale statului, dar cu toate acestea nici un procuror încă nu are curaj să aplice legea în acest caz. 

Sursa: realitateadinmoldova.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26