Antonio Tajani, ministrul de Externe al Italiei, a primit o scrisoare de ameninţare în legătură cu Israelul
Ministrul de Externe şi vicepremierul italian Antonio Tajani a primit, Joi, prin poştă, la biroul său din Palatul Chigi (sediul Guvernului), o scrisoare de ameninţare din partea unei aşa-zise "Mişcări globale împotriva statului terorist nazist-sionist Israel pentru eliberarea Palestinei", relatează ANSA, citînd surse bine informate.
"Vom folosi forţa armată pentru a lovi toate interesele statului terorist Israel, acuzat la nivel internaţional de crime de război şi genocid, inclusiv Ambasadele sale, muzeele sale şi toate activităţile şi adunările sale din toată lumea", se arată în scrisoarea semnată cu iniţialele A.F. şi pe care figura o adresă din Bologna.
Ministrul de Interne italian, Matteo Piantedosi, s-a numărat între politicienii care şi-au exprimat "solidaritatea maximă şi necondiţionată faţă de ministrul Tajani".
Potrivit lui Piantedosi, scrisoarea demonstrează "puternicul angajament al lui Tajani faţă de diferite teme şi scenarii".
"Faptele vorbesc de la sine", a mai spus ministrul de Interne italian, precizînd că au loc investigaţii pentru a stabili "relevanţa reală" a scrisorii.