

Idealizarea iubirii face mai mult rău decît bine
Despre a doua iubire nu s-au scris nici poeme, nici romane şi nici nu s-au făcut filme la care să plîngem pînă ne seacă lacrimile. Cu toate acestea, o relaţie amoroasă ivită
15.08.16 - 13:07

În atenţia conducerii Republicii Moldova: Preşedinţie, Parlament, GuvernÎn atenţia comunităţii ştiinţifice din Moldova
Recent, saitul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a postat o declaraţie a dlui acad. Teodor Furdui, decl
07.07.16 - 17:53

Autoportret nonagenar
După doi ani de activitate ca profesor de matematică la gimnaziul din satul Brînzeni, Edineţ, în august 1950 am fost transferat la gimnaziul din satul natal Rotunda, acelaşi raion. Concomitent îmi făceam s
14.06.16 - 18:37

Stanislav Groppa face parte din generaţia tinerilor care s-a născut pe la mijlocul anilor `50 – dornici de a face carte, de a însuşi o specialitate, de aşi crea un nume în domeniu. Aceştia, de regulă, erau cei mai buni la &ici
16.05.16 - 18:57

Estorcare de surse financiare europene
Orice plagiat este ruşinos, dar cînd plagiatorul este un cadru didactic cu un post responsabil acest viciu devine strigător la cer. Prim-prorectorul U.T.M., Petru Todos, a scos de sub tipar, în 20
12.05.16 - 17:53

Liderii lumii adunaţi în luna Ianuarie la Davos au avut pe agendă şi un subiect de care orice prognoză naţională sau globală şi toate politicile publice ar trebui să ţină cont – tehnologiile care schimbă lumea. Ritmul inovări
02.02.16 - 19:30

Vorbeam recent într-un articol întitulat „Ştiinţa, politica şi viaţa noastră de toate zilele” despre impresiile academicianului Valeriu Canţer, preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, privind
25.01.16 - 19:26

Pedagogia ca destin
Profesorul universitar Tatiana Callo, şefa Direcţiei atestare a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, a împlinit azi, 23 decembrie, un frumos jubileu, pe care l-a marcat la Teatrul Naţional „Mihai Em
23.12.15 - 18:51

La 7 decembrie curent, a fost dat startul exercițiului de evaluare a sistemului de cercetare al Republicii Moldova, efectuat de către Comisia Europeană. Evaluarea are loc în cadrul Programului Comunitar Orizont 2020, prin intermediul in
08.12.15 - 18:46

Bîlci, sau reformă made in Moldova
De ceva timp se întîmplă ceva cu mintea moldoveanului. Chiar dacă știu că e sarea presărată pe rană, dar… PMA este populată de corturi ale protestatarilor dintr-o platformă, Preșe
26.11.15 - 18:35

FOTO: Nicanor Solcan, preşedintele Uniunii Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din Republica Moldova
Ideile lor geniale generează transformări enorme, atît din punct de vedere economic, cît si la nivel general. Conceptele lor i
05.11.15 - 18:30

Pentru ca doctoratul să fie atractiv
Indicatorii sînt în scădere
Am zis nu o dată că înmînarea actelor cercetătorilor şi cadrelor ştiinţifico-didactice universitare la Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare
27.10.15 - 19:05

Cînd suntem nou născuţi, creierele noastre au dimensiunea unui creier de pui de cimpanzeu. Dar apoi, are loc ceva uimitor: celulele din creier încep să realizeze conexiuni între ele şi pe măsură ce conexiunile cresc, creierul
04.09.15 - 14:44

Unul dintre cei mai controversați americani, fostul agent al National Security Agency (NSA), Edward Snowden susține că OZN-urile sunt cît se poate de reale și aparțin unei civilizații extrem de avansate, care trăiește de sute
15.08.15 - 15:24

Ar putea fi Atlantida
O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Marea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut. Cu ajutorul vizualizării topografiei subacva&
15.08.15 - 15:04

Roger Highfield-director al relaţiilor externe în cadrul Science Museum Group ce reuneşte cele mai importante muzee din Marea Britanie, oferă răspuns la acestă întrebare. Un prim răspuns ar fi acela că atunci cînd atingem apa
14.08.15 - 16:04

Clopotele pot fi considerate unele dintre primele instrumente muzicale ale omului. Clopotele sunt un instrument de percuţie, ceea ce înseamnă că putem obţine o notă muzicală lovindu-le. Cele mai vechi instrumente de muzică sunt cele de p
13.08.15 - 15:40

Fenomenul de "stea căzătoare" este foarte bine cunoscut. Dîra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pămîntului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracțiune de secundă se vede ace
13.08.15 - 15:25

Aproape o sută de stele căzătoare pe oră vor putea fi văzute pe cer în noaptea de Miercuri spre Joi, tradiționala ploaie de meteori din August atingînd atunci apogeul, transmite AFP.
"Show-ul promite să fie spectaculos în ace
12.08.15 - 14:23

Un studiu ştiinţific realizat de o echipă internaţională de cercetători a anunţat moartea programată a Universului, informează francetvinfo.fr.
Oamenii de ştiinţă au măsurat energia produsă de 200.000 de galaxii şi au descoperit
12.08.15 - 14:19













Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
20.02.25 - 20:16
12.02.25 - 10:18
29.01.25 - 14:42
29.01.25 - 14:41
29.01.25 - 14:40
15.01.25 - 11:06
03.01.25 - 12:43
30.12.24 - 09:59
19.12.24 - 16:24
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.01.25 - 20:18
31.01.25 - 15:08
31.01.25 - 15:07
31.01.25 - 12:58
31.01.25 - 12:55
31.01.25 - 12:54