Stephen Hawking a murit spre dimineaţa zilei de 14 Martie în casa sa din Cambridge, Regatul Unit, la vîrsta de 76 de ani. Stephen William Hawking s-a născut la 8 Ianuarie 1942, în oraşul Oxford, Marea Britanie. Fizician teoretician, cosmolog şi autor englez, este considerat unul dintre cei mai mari fizicieni cosmologi contemporani. În 1950, cînd micul Stephen avea opt ani, familia sa s-a mutat la St. Albas, 30 de kilometri Nord de Londra, potrivit site-ului www.ro.biography.name. Între 1950-1959 a urmat şcoala din St. Albans, iar în 1959 a cîştigat o şcolarizare la Universitatea Oxford. Stephen a vrut să studieze matematica, deşi tatăl său ar fi preferat medicina, susţine site-ul dedicat fizicianului britanic. Matematica nu a fost disponibilă la Oxford, aşa că a urmat fizica.

După ce a absolvit Oxford în 1962, şi-a petrecut o perioadă scurtă de timp studiind petele solare la Observatorul Colegiului. Şi-a dat repede seama că e mai interesat de teorie decît de observaţie şi a lăsat Oxford pentru Trinity Hall, Cambridge, unde a studiat pentru un timp sub îndrumarea lui Fred Hoyle, cel mai distins astronom englez al vremii. În 1963, Hawking a început să aibă primele simptome ale sclerozei amiotrofice laterale (ALS) sau boala lui Lou Gehrig, un tip de boală a neuronului motor, care în cele din urmă îi va afecta tot controlul neuromuscular, menţionează site-ul www.hawking.org.uk. Deşi medicii au prezis că Hawking nu va supravieţui mai mult de doi sau trei ani, el şi-a pierdut treptat utilizarea braţelor, picioarelor şi vocea, pînă cînd a fost aproape complet paralizat şi tetraplegic.

În 1965, a participat la un curs al matematicianul englez Roger Penrose, care elaborase recent o lucrare inovatoare pe tema singularităţii spaţio-temporale. Hawking, cu o vigoare reînnoită, s-a angajat în studiul astronomiei teoretice şi cosmologice, în special în domeniul găurilor negre şi singularităţii. Un punct de cotitură în viaţa sa, a avut loc tot în 1965, atunci cînd s-a căsătorit cu Jane Wilde. Cei doi au avut împreună trei copii: Robert (1967), Lucy (1969) şi Timothy (1979). Cu ajutorul soţiei şi cu cel al îndrumătorului său de doctorat, Dennis Sciama, Hawking şi-a finalizat doctoratul şi a devenit cercetător şi, mai tîrziu, membru al corpului de cercetători al Gonville şi Caius College, Cambridge. Între 1968 şi 1973, s-a alăturat echipei din cadrul Institutului de Astronomie din Cambridge, unde a început să aplice legile termodinamicii asupra găurilor negre prin intermediul unei matematici foarte complicate. La sfîrşitul anilor '60, Hawking împreună cu colegul şi prietenul sau, Roger Penrose, au aplicat un nou model de complex matematic, care l-au creat din Teoria Generală a Relativităţii a lui Albert Einstein, în cercetările lor.

Stephen Hawking a lucrat la legile fundamentale care guvernează universul. Cu Roger Penrose, el a arătat ca teoria generala a relativităţii lui Einstein a presupus că spaţiul şi timpul ar avea un început în Big Bang şi un sfîrşit în găurile negre (1970). Site-ul www.hawking.org.uk precizează că aceste rezultate au indicat necesitatea unificării relativităţii generale cu teoria cuantică, cealaltă mare dezvoltare ştiinţifică a primei jumătăţi a secolului al XX-lea. O consecinţă a unei astfel de unificări pe care a descoperit-o a fost că găurile negre nu ar trebui să fie complet negre, ci ar trebui să emită radiaţia "Hawking" şi, în cele din urmă, să se evaporeze şi să dispară (1974). O altă presupunere este că universul nu are nici o margine sau limită în timp imaginar. Aceasta ar însemna că felul în care a început universul a fost complet determinat de legile ştiinţei.

În colaborare cu Brandon Carter, Werner Israel şi David Robinson, Hawking a furnizat o dovadă matematică pentru aşa-numita "No-Hair Theorem" a lui John Wheeler, potrivit căreia gaura neagră este descrisă în întregime de către cele trei proprietăţi (masa, momentul cinetic şi sarcina electrică), şi a propus cele patru legi ale mecanicii găurilor negre, similare cu cele patru legi clasice ale termodinamicii. După analiza emisiilor de raze gamma, el a sugerat, de asemenea, că găurile primordiale sau "găurile negre mini" ar fi fost formate după Big Bang. În 1973, Hawking a părăsit Institutul de Astronomie, Departamentul de Matematică Aplicată şi Fizică Teoretică, iar un an mai tîrziu se afla în imposibilitatea de a se hrăni sau a coborî din pat, discursul său devenind extrem de neinteligibil.

În acelaşi an, 1974, Hawking şi Iacov Bekenstein au arătat că găurile negre nu sunt de fapt complet negre, şi că acestea ar trebui să creeze şi să emită termic particule sub-atomice, cunoscute astăzi ca radiaţia Hawking, pînă cînd în cele din urmă îşi epuizează energia şi se evaporă. Acest lucru a dus la aşa-numitul "Paradox al Informaţiei" sau "Paradoxul lui Hawking", prin care informaţia fizică (ceea ce înseamnă identitatea şi proprietăţile particulelor distincte), pare a fi complet pierdută în univers, în contradicţie cu legile acceptate ale fizicii.

Cercetările lui Hawking au dus la o faimă şi celebritate considerabilă. La vîrsta de 32 de ani, a fost ales ca unul dintre cei mai tineri membri ai Societăţii Regale. În 1979 a fost numit profesor Lucassian de matematică la Universitatea Cambridge, post ce l-a deţinut timp de 30 de ani, pînă la pensionare. În 1982, a fost numit Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE). Trei ani mai tîrziu, în 1985, s-a îmbolnăvit de pneumonie şi a suferit o intervenţie de traheotomie, care l-a lăsat în imposibilitatea de a vorbi, dar numeroşi prieteni au colaborat la construirea unui dispozitiv care i-a permis să scrie pe un calculator cu mişcări mici ale corpului, şi apoi să vorbească ceea ce a scris, folosind un sintetizator de voce.

În 1988, a devenit cunoscut pentru publicul larg, după ce a publicat primul său best-seller, "O scurtă istorie a timpului". Opiniile lui Hawking cu privire la existenţa lui Dumnezeu au făcut obiectul a numeroase dezbateri, în momentul publicării acestei cărţi, în care el se susţinea că descoperirea unei "Teorii a Totului", ne-ar permite să "cunoaştem ce este în mintea lui Dumnezeu". În 1989, a fost numit Companion de Onoare al CBE. A acumulat 13 diplome de onoare, precum şi multe alte premii şi medalii, printre care Premiul Albert Einstein, cel mai prestigios din fizica teoretică. În 1991, s-a despărţit de soţia sa, iar patru ani mai tîrziu s-a căsătorit cu asistenta lui, Elaine Mason, de care a divorţat în 2006. După ce în 2001 a publicat o nouă carte, "Universul într-o coajă de nucă", în 2003 s-a îmbolnăvit din nou grav de pneumonie.

În anul 2004, Hawking a inversat dramatic una dintre afirmaţiile sale controversate anterioare, cu privire la găurile negre (care distrug tot ceea ce cade în ele şi că nu se pot recupera informaţii dintr-o gaură neagră), susţinînd că noile descoperiri ar putea ajuta la rezolvarea aşa-numitului "Paradox al informaţiei". În noua sa definiţie despre găurile negre, orizontul evenimentului nu este atît de bine conturat, şi o gaură neagră nu poate ascunde complet tot în ea din exterior, îmbrăţişînd conceptul de multivers, pentru a ajuta la explicarea conservării informaţiei în găurile negre. Anul următor, a publicat o carte despre istoria timpului, "O mai scurtă istorie a timpului", iar în 2009, a fost decorat cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite ale Americii.

În 2010, în cartea sa, "The Grand Design", afirma fără echivoc inexistenţa lui Dumnezeu: "creaţia spontană este motivul pentru care există mai degrabă ceva decît nimic; De ce există universul?; De ce noi existăm? Nu este necesar să-l invocăm pe Dumnezeu pentru a pune un univers în mişcare", schimbîndu-şi astfel ideile pe care le avea cu peste 20 de ani în urmă, în care susţinea existenţa lui Dumnezeu. De asemenea, Hawking mai afirma că fizica modernă ca ştiinţă nu trebuie să lase niciun loc lui Dumnezeu în ecuaţia apariţiei Universului, iar ştiinţa poate explica singură originea tuturor lucrurilor. Ca un paradox, Stephen Hawking, cel mai mare fizician al planetei, nu a cîştigat niciodată Premiul Nobel.