Creştinii ortodocşi au intrat în Postul Mare
Creştinii ortodocşi au intrat de luni, 19 februarie, în Postul Mare, cel mai aspru dintre toate cele patru posturi ale anului. Postirea va dura pînă la Paşte, care în acest an
19.02.18 - 11:10
Data alegerilor noi se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării circumstanţelor, cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor, cu condiţia că alegerile noi vor
18.02.18 - 16:08
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în ziua sa de naștere, împreună cu soția și feciorii săi, a mers în vizită la familia Zaharia din localitatea Rîșcova, raionul Criuleni, care cresc în condiții grele,
18.02.18 - 16:01
Stimate Domnule Preşedinte,
Din numele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și al meu personal, Vă adresăm sincere felicitări cu ocazia zilei Dumneavoastră de naştere, simbol al aprecierii noastre față de dedicația și atitutidea
18.02.18 - 16:05
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a mulțumit echipei Partidului Socialiștilor pentru desfășurarea Zilelor de informare politică a cetățenilor, în perioada 17-18 februarie.
Zinaida Grec
18.02.18 - 15:56
În zilele de 17 şi 18 februarie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va organiza Zilele de informare politică a cetățenilor pe întreg teritoriul republicii.
În aceste zile, reprezentanţii PSRM: deputaţi ai fracţiuni
16.02.18 - 18:26
Alegerile anticipate din Chişinău şi Bălţi trebuie să fie organizate concomitent cu alegerile parlamentare anticipate din ţară. Declaraţia în cauză a fost făcută de preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica M
16.02.18 - 18:25
O jumătate de linguriţă de scorţişoară pe zi poate face minuni pentru sănătate și menține creierul în formă.
Scorţişoara este unul dintre condimentele cu cel mai mare conţinut de antioxidanţi, ajutînd la stabilizarea nivelu
16.02.18 - 18:14
Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a declarat în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Sputnik-Moldova cînd vor avea loc în Chișinău alegerile locale noi.
Președintele Comisiei Ele
16.02.18 - 14:45
O dietă bogată în grăsimi saturate poate determina creierul să controleze cu greu alimentaţia, spune un nou studiu realizat de cercetătorii italieni. Consumul de astfel de alimente grase afectează o parte a creierului numită hipotalamus
16.02.18 - 14:34
Vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, anchetat în două dosare de corupție, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că renunță oficial la funcția de primar al municipiului Chișinău.
Vicepreședintele Parti
16.02.18 - 13:00
Cercetătorii au descoperit leacul pentru chelie
Oamenii de știință din SUA și Marea Britanie au făcut un pas uriaș în descoperirea unui leac pentru calviție-leac ce poate fi disponibil în doar cîțiva ani.
Pentru prima dată
16.02.18 - 12:48
Pe 15 februarie, cu prilejul zilei de comemorare a soldaților căzuţi în războiul din Afganistan, deputaţii, consilieri municipali, activiștii Partidului Socialiștilor și ai ”Gărzii Tinere”, împreună cu președintele
16.02.18 - 12:43
BNM a avertizat asupra riscurilor investițiilor în monede virtuale
Banca Națională a Moldovei (BNM) a avertizat utilizatorii serviciilor de plată că riscă să piardă sumele investite în “monede virtuale”, în situa
16.02.18 - 12:42
Materialul de mai jos vine ca un fel de episod doi la editorialul de marţi, unde am scris despre copii, banii de buzunar şi dragostea părinţilor care poate fi uneori distrugătoare.
Băiatul din imaginea la acest text se numeşte Nariman Kupreako
15.02.18 - 15:43
Toată istoria țării noastre poate fi descrisă în trei verbe: trebuia, trebuie, ar trebui.
După un sfert și ceva de veac de la Independență, tot penibili sîntem. Și pe verticală, și pe orizontală. Semnele maturizării ca stat
15.02.18 - 15:41
A fost lansat un proiect transfrontalier de dezvoltare a agriculturii inovatoare
”Reţeaua transfrontalieră pentru agricultură inovatoare” este genericul Proiectului prezentat joi, 15 februarie, la Sîngerei. Documentul este un par
15.02.18 - 15:32
IN DOAR DOUA SAPTAMINI, SISTEMUL DE ACHIZITII PUBLICE DIN CAPITALA A ECONOMISIT PESTE 100 MII DE LEI
Consiliul Municipal Chișinău a adoptat, la sfîrșitul lunii decembrie a anului trecut, proiectul Partidului Socialist privind sistemul de achiziții electronice cu costuri reduse.
La organizarea mesei rotunde, care a avut loc pe 13 februarie,
15.02.18 - 11:35
În calitate de Președinte al Federației de Șah al Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Sheikh Sultan Bin Khalifa Al Nehyan, președintele Federației de Șah Asiatice.
În cursul dialogului, șeful statului a pl
15.02.18 - 11:34
Guvernul solicită modificarea legii turismului
Cabinetul de miniștri a aprobat mai multe amendamente la Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în R. Moldova, care vor facilita activitatea agenților economi
15.02.18 - 11:31
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
13.11.25 - 16:29
13.11.25 - 16:28
13.11.25 - 16:28
12.11.25 - 18:44
01.11.25 - 21:09
01.11.25 - 21:08
30.10.25 - 15:15
22.10.25 - 17:55
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.10.25 - 14:38
31.10.25 - 00:23
