Urmăresc uneori ce liste de cărți propun spre citire diferiți oameni. Ce am observat. Cei de la noi propun tot felul de titluri din literatura universală, beletristică citită încă la liceu sau în studenție. Sau niște cărți motivaționale de duzină, secondate de cîteva titluri de specialitate. Acesta e adeseori întregul lor bagaj de lecturi.

Liderii intelectuali din afară, cei de mare calibru, recomandă cu totul alte cărți. Ei propun filozofie solidă, cărți de non-fiction, menționează ediții recente, bestseller-uri de ultima oră, scrise în secolul XXI, nu prin secolul XIX. Ei reușesc să completeze lecturile din prima tinerețe cu titluri proaspete, care le permit să fie conectați la pulsul vremii și la progresul cunoașterii.

Cărțile citite fac diferența în înțelegerea lumii. Ceea ce recomandă unii sau alții e tot un criteriu de evaluare a gradului de profunzime și anvergură intelectuală.

O altă preocupare a multor tineri este să citească repede. Ca să ce?... Că să aibă mai multe titluri la activ? Oare ei cred că prin citirea la 200 km/h vor obține mai multe cunoștințe? Nu, vor vedea mai multe pagini cu text și mai puțin text în pagini.

S-au făcut niște constatări experimentale care-mi confirmă bănuielile. Cei care se laudă că citesc foarte repede, după metode ultramoderne, nu prea demonstrează performanță intelectuală. Și nici savoarea cărților nu au gustat-o.

Dacă vorbim de literatura științifică, lucrul cu ea necesită focalizare și capacitate înaltă de a înțelege și de a sistematiza informația. Pentru aceasta, trebuie să citim nu foarte repede, ci foarte concentrat.

Două-trei cărți solide, complicate, profunde, citite lent și cu privire reflexivă sînt mai utile pentru minte și pentru cercetare decît douăzeci de cărți de beletristică sau psihologie pozitivă citite în fugă. Cu cititul e ca și cu mîncarea. Contează nu cantitatea, ci calitatea produsului. Și cît de bine este digerat, metabolizat.

În general, observ că majoritatea cititorilor preferă cărți care relaxează, mai puțin cărți care tensionează sau solicită efort intelectual. Deci și în lectură se caută odihna pentru creier, distracția, dorința de a menține zona de confort. Reiese că nu de fiecare dată cititul este echivalent cu dobîndirea de cultură și cunoștințe.

Chiar și în materie de „lecturi profunde”, predilecțiile sînt pentru un fel de junk philosophy sau pentru idei împachetate comod și cît mai concis. Adică preferăm să mergem pe scurtătură, pe aforisme și pe citate, fără a răsfoi operele temeinice și voluminoase.

Am fost și eu fascinat, în fragedă tinerețe, de laconismul și concentrația aforismelor. De elocința lor conturată, compactă, care transmite o sentință gata fabricată.

Au trebuit să treacă ceva ani pentru a mă convinge de caracterul amăgitor al maximelor, de facilitatea lor de suprafață. Ele sînt niște ironii fine și ușoare sugestii, nu mai mult de atît.

A încerca să înțelegi lumea prin prisma unor maxime, a-ți construi o filozofie de viață pe baza înțelepciunii lor fragmentare e la fel de iluzoriu ca impresia că devii erudit rezolvînd zilnic integrame. Nu, o integramă te obișnuiește să pui cruce în cruce niște cuvinte deja cunoscute, într-o vecinătate aberantă. Aici se consumă procesul de cultivare.

Aforismele își cam încheie efectul din moment ce l-ai citit pe unul și treci la alte cîteva zeci sau sute, creîndu-ți un puzzle de înțelesuri eterogene și contrapuse, care mai mult te încurcă decît te îndrumă.

Aproape la fel, cărțile ușurele și citite zburatic vor trece precum apa prin nisip, fără a fertiliza gîndirea cu elemente prețioase și fără a cultiva o roadă intelectuală cu adevărat valoroasă.

Dorian FURTUNĂ