Pe 28 Mai, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Lituania, se vor confrunta preşedintele şi prim-ministrul

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda şi prim-ministrul Ingrida Simonyte se vor confrunta în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 26 Mai în Lituania, a anunţat Luni un responsabil electoral, relatează AFP, potrivit Agerpres.
După numărarea a aproape tuturor voturilor exprimate Duminică în cadrul primului tur, preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda s-a clasat pe primul loc cu 46% din voturi, cu mult înaintea premierului Simonyte, care a întrunit 16%, potrivit sursei citate.
Lituanienii au votat Duminică în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale la finalul unei campanii dominate de probleme de apărare, ţara încercînd să-şi consolideze securitatea în faţa Rusiei vecine, notează AFP.
Ţara baltică cu o populaţie de 2,8 milioane de locuitori, o fostă republică sovietică învecinată cu enclava rusă puternic militarizată Kaliningrad, se teme că ar putea fi următoarea ţintă dacă Moscova ar cîştiga războiul împotriva Ucrainei.
Lituania este unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei, care de peste doi ani se apără împotriva unei invazii pe scară largă declanşată de Rusia în Februarie 2022. Ţara baltică îşi exprimase anterior deschiderea faţă de ideile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, cu privire la desfăşurarea de trupe terestre occidentale în Ucraina. Cu toate acestea, alte state, inclusiv Germania, resping cu fermitate această idee.












