Consiliul de Securitate al ONU cere o anchetă independentă urgentă după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al ONU a cerut, Vineri, o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Într-o declaraţie, membrii Consiliului şi-au exprimat "profunda îngrijorare cu privire la informaţiile despre descoperirea de gropi comune, la spitalele Nasser şi al-Shifa din Gaza, unde fuseseră îngropate sute de corpuri, în special femei, copii şi persoane în vîrstă".
Ei au subliniat necesitatea de "a trage la răspundere vinovaţii şi au cerut ca anchetatorii să aibă acces nestingherit la toate locaţiile gropilor comune din Gaza, pentru a efectua o anchetă imediată, independentă, riguroasă, completă, transparentă şi imparţială pentru a determina circumstanţele din spatele gropilor".
Consiliul nu a precizat cine ar putea conduce această anchetă.
Pe de altă parte, a subliniat importanţa ca familiile "să cunoască soarta şi locaţia celor dragi dispăruţi, în conformitate cu dreptul umanitar internaţional".
Spitalele din Fîşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure de la începutul operaţiunii militare a Israelului pe teritoriul palestinian, declanşată în urma atacului sîngeros comis în Sudul Israelului pe 7 Octombrie de luptători Hamas veniţi din Gaza.
Armata israeliană acuză Hamas că a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi pentru a ascunde acolo tuneluri şi arme, lucru pe care mişcarea islamistă palestiniană îl neagă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a indicat, în Aprilie, că spitalul al-Shifa nu mai este altceva decît o "cochilie goală" plină de rămăşiţe umane.
Din Aprilie, mai multe gropi comune au fost descoperite în trei spitale din Fîşia Gaza.












