Pe marginea cărţii În jurul... de Lucian Boia

În campania asurzitoare privind îngrămădirea Romîniei s-a angajat şi cunoscutul istoric romîn Lucian Boia: «În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi (Humanitas, 2017. 129 pag.). Cartea pare a fi o încercare de a rezuma trena celorlalte titluri generate de opera de coroană Istorie şi mit în conştiinţa romînească (Ed. a III-a. 2011).

Condensată de declaraţii, păreri, comparaţii îndepărtate riscant geografic, dar şi de subiect, În jurul... se citeşte ademenitor, iscînd, neaşteptat, surprize...

Prin întreaga sa operă L.Boia năzuieşte să primenească principiul a spune lucrurilor pe nume, dînd poveţe: «Trebuie să ştim despre ce vorbim, să nu ne grăbim a proclama prejudecăţile drept adevăruri generale şi imuabile» (mold.: de nezdruncinat).

Chiar din prima pagină (În jurul...) afirmă: «1918 a fost anul cînd (Romînia) a cîştigat războiul în mod categoric». Declaraţia ne-a blocat: «Cînd Romînia a cîştigat vreun război?». Şi încă «categoric»? Autorul atenuează: «fiindcă aliaţii au ieşit învingători». Dar din Istoria Romîniei în date (1991) aflăm, că «Romînia era printre ţările învingătoare în primul război mondial...». Cine, totuşi, «a învins/cîştigat»? Sau: Cine i-a pus pe tavă «cîştigul»?Romînii învăluie pricina, parafrazîndu-l pe G.Topîrceanu.

Pe aceeaşi pagină se mai declară: 1918 «a fost şi anul, cînd prin trei unificări succesive: Basarabia, aprilie 1918... s-a înfăptuit Romînia». Să spunem lucrurilor pe nume. Cum ne învaţă Lucian Boia, «să nu ne proclamăm prejudecăţile drept adevăruri...»:

1918 a fost anul, cînd, în urma «tîrgului murdar» dintre Blocul Central (Germania, Austro-Ungaria) şi Romînia, patru divizii romîneşti (cu efectiv dublu) au ocupat Republica Democratică Moldovenească (nu «Basarabia»!), proclamată la 2 decembrie 1917 «parte componentă a Republicii Democratice Federative Ruse», aliată a Romîniei!

De mare mirare: culegerea În jurul... încărcată claie peste grămadă cu denumiri de ţări, regiuni, de naţiuni (etnii, noroade), minorităţi din Finlanda, Belgia pînă în Tirol, Albania şi Crimeea; din Franţa pînă în Novorosia, pînă dincolo de Volga; înşiruind colonizări, deportări, alianţe de moment, ambiţii, pretenţii foarte depărtate de marea treabă a «unirii», nu pomeneşte nici aluziv de hărmălaia agresiv – teritorială în jurul «Basarabiei», pentru care s-au încins Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria, Turcia, Rusia, Marea Britanie, Ucraina, Franţa şi Romînia întotdeauna tare categoric învingătoare – cîştigătoare... Alături de alţi confraţi de idei romînomari, Lucian Boia categoric «nu vede» actul internaţional – Acordul ruso-romîn din 5 – 9.03.1918, prin care «Romînia s-a obligat să curăţe în 2 luni Basarabia...».

Întotdeauna, dar, mai ales în culegerea dată, impresionează uşurinţa cu care L.Boia îşi compune cărţile. Stilu-i lejer, fără zorzoane hipersavante, aureolat de o erudiţie epatantă, dar unilaterală (dînsul, pare se, nu ştie ruseşte şi, principial, nu citeşte moldoveneşte), ne insuflă ideea că autorul este sigur că operează numai cu declaraţii imuabile, iluzionîndu-se în ipostaza de magister dixit. Nu rareori rămîi surprins: aici se afirmă una, dincolo – alta, în alt loc – altceva, care – greu de imaginat! – se întîmplă să fie anulate...

L.Boia declară: în 1918 «toate ţinuturile, inclusiv Basarabia, erau locuite majoritar de romîni». Dixit. Şi punctum!

Prin 2002 avea, totuşi, îndoieli...: «... Cînd ajung romînii să-şi spună cu toţii romîni, să se considere un corp comun, distinct de celelalte comunităţi etnice?» (Romînia ţară de frontieră a Europei, 2002). «Cu această întrebare, – avertizează L.Boia, – atingem un domeniu delicat», recunoscînd: «Nu este uşor de spus...». În alt loc: «Este uşor de spus cînd s-a afirmat naţiunea romînă (ca mai toate naţiunile europene, în secolul al XIX-lea...)». Astfel «problema încurcată a originii romînilor» (L.Boia) se încurcă şi mai mult! Cu toate acestea, pentru L.Boia «discuţia despre naţiune este închisă din 1999, cînd a arătat CUM A FOST INVENTATĂ NAŢIUNEA ROMÎNĂ ÎN JURUL ANULUI 1800».De fapt, după 1862! (Două secole de mitologie naţională, 1999; Istorie şi mit..., 2011).

Aşadar, istoricul romîn L.Boia a arătat că romînii sînt o naţiune artificială, născocită în veacul XIX:«naţiunea romînă a fost inventată în jurul anului 1800!». Nu mai devreme!

Moldovenii se ştiu moldoveni în Moldova din veacul XIV!

Alături de alţi etnologi consacraţi, L.Boia ne aminteşte: «Naţiunea este o stare de conştiinţă...» (Istorie şi mit...). Conştiinţă de sine exprimată prin numele comun (etnonim), prin denumirea limbii materne comune (glotonim) ‒ elemente fundamentale identificatoare, înrădăcinate odată cu apariţia colectivităţii date. Desigur, sînt şi alte, ‒ menţionează L.Boia, ‒ «structuri sociale, culturale», care adaugă anumite nuanţe individualizării unei «etnii», unui popor. Dar, subliniază L.Boia, «Mai întîi de toate are un nume! Putem oare vorbi despre un popor, atunci cînd populaţia respectivă nu are conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi cînd nu se numeşte ea însăşi într-un anume fel?» (Romînia ţară...). Bunăoară, evreul întotdeauna şi oriunde este evreu, ungurul ‒ ungur, romul ‒ rom etc.; sud-carpaticii au început să se închipuie «romîni» abia după 1862... Doar, «ceea ce contează, în primul rînd, în orice construcţie naţională, este voinţa de a fi: de a fi (sau a nu fi) moldovan ori romîn...» (Romînia ţară...).

Să vedem care sînt «etapele de formare», «elementele componente» ale comunităţii sud-carpatice.

Cînd şi cum basarabii/ungrovlahii/muntenii au hotărît să fie «romîni»...

Judecînd după actele oficiale (DRH B. I, II, III...), după cronicile munteneşti de la începutul secolului XVIII – de toate 6, trei tratînd aceleaşi subiecte; după Cronica paralelă... a istoricului moldovan Axinte Uricariul (1727), ţara dintre Carpaţi şi Dunăre pînă în a doua jumătate a veacului al XIX-lea nu avea un nume stabil: Ţara basarabilor?, Ungrovlahia?, Valahia?, Muntenia?... În lipsa de dovezi scrise, nu se ştie cum se numeau trăitorii ei: basarabi?, ungrovlahi?, valahi?, munteni?... Din aceleaşi motive nu se ştie documentar cum îşi numeau limba...

Dat fiindcă «romînia», măcar «mică», n-a existat pînă în 1862, ea nu are istorie generală scrisă pînă în 1893! Chiar şi L.Boia recunoaşte: «Cronicele slavo-romîne din secolele XV – XVI nu ştiau ... că ar exista cîndva o «romînie»...». Chiar şi L.Boia ştie: «Sunt cronici distincte ale Moldovei...». Dar L.Boia este rromîn... Ca şi toţi ceilalţi istorici rromîni, dînsul porecleşte Letopiseţele moldo-slavone «cronici slavo-romîne», declarîndu-le «ale statelor romîneşti». Pentru perioada cînd nici pomeneală de niscaiva «romînie», de niscaiva «romîni»...

De la cronicarii munteni pînă la D. Onciul, N. Iorga se ştie că «totul este deosebit între Moldova şi Valahia, care la început nici nu se ating». De pe la 1330 pînă în 1500 actele oficiale ale Ungrovlahiei nu ştiu de numele Moldova (DRH B. I)... De la începuturi pînă prin 1990 nu există nici un act bilateral între Ungrovlahia/Muntenia şi Moldova... Şi acum să ne întrebăm:

«Cum să imaginăm o naţiune – romînă – lipsită de orice liant?» (L.Boia, 2012). Lipsită de numele generic al ţării, de istorie scrisă, de denumirea limbii... Naţiune care nici «nu se numeşte într-un anumit fel?»...

«Cum sa aduni laolaltă oameni pe care mai nimic nu-i leagă?!» – L.Boia. Două secole de mitologie naţională. 2012. P. 22, 23, 35...

Cînd şi cum şi-au exprimat est-carpaticii voinţa/conştiinţa de a fi moldoveni.

Numele etnic ‒ etnonimul moldovan circulă în Carpaţii moldoveneşti de prin veacul XIII, dovadă balada Mioriţa: «unu-i moldovan». Deci este, o creaţie norodnică. Amintim: «Etnonimul apare numai în sînul unei comunităţi conştientizate» (S.Alexeev).      Toate actele iscălite de gospodarii (= domnitorii) Moldovei, începînd cu cel din 30.03.1392, atestă etnonimul moldovan/moldoveni în sintagma «boieri moldoveni (mari şi mici)». Gramota lui Alexandru cel Bun din 1404 constată: «pămînteni moldoveni». Ştefan al III-lea cel Mare într-un act extern (1477) se intitulează «voievodul Moldovaniei»; în 1496 dezveleşte pisania întru pomenirea «ostenilor moldoveni»... ş.a.m.d., etc.

Toate letopiseţele moldo-slavone ‒ 10 (zece!) la număr, dar şi Cronica moldo-germană, Cronica moldo-polonă din secolele XV ‒ XVI consemnează numai ţara Moldovei, Moldova şi numai pe fondatorii ei ‒ moldoveni: ţarii Moldovei, gospodari moldoveni, conducători moldoveni, bejenari moldoveni... Cronicile lui Macarie, Eftimie, Azarie (sec. XVI) menţionează egumeni moldoveni, arhierei moldoveni, învăţători/mitropoliţi moldoveni...

Amintim: «istoriografia medievală a Ungrovlahiei/Munteniei a fost acefală» (P. Panaitescu). Adică, n-a existat... Vezi şi mărturia cronicarului muntean C.Cantacuzino (1716).

A fost absolut firesc ca primele istorii ale Moldovei scrise în limba moldovenească să înveşnicească ţara Moldovei şi pe fondatorii ei ‒ moldoveni: Letopiseţul moldovenesc al lui Eustratie logofătul (1630), Letopiseţul ţării Moldovei al lui Gr.Ureche (1635), Letopiseţul ţării Moldovei al lui Miron Costin (1675). Facem abstracţie, aici, de studiile istorico-etnologice costineşti, de monumentala operă literar-istorică O samă de cuvinte. Letopiseţul lui I.Neculce (1747), de Enciclopedia Descrierea Moldovei a lui D.Cantemir (1716)...

SUBLINIEM ÎN MOD DEOSEBIT:ţara basarabilor/Ungrovlahia/Muntenia nu are cronici scrise pînă la începutul veacului XVIII. De aceea nu putem şti pe bază istoriografică, care era totuşi numele locuitorilor ţării sud-carpatice: basarabi, ungrovlahi, vlahi (vlasi), munteni...

Cronica paralelă... a istoricului moldovan Axinte Uricariul «adunată (pe la 1727) den multe letopiseţe»: moldoveneşti ‒ 212 pagini, munteneşti (cel mai valoros al lui C.Cantacuzino, 1716) ‒ 63 de pagini, atestă numai numele generic moldoveni (72 de menţiuni), locuitorii ţării sud-carpatice sînt numiţi munteni, muntenesc (51 de menţiuni), rumîn una singură dată...

Toate condicele moldoveneşti de pe la Petru Şchiopul (sec. XVI), apoi din 1772 – 1773, 1803 (catastife, recensăminte) nu pomenesc vreun «rumîn» în spaţiul moldovenesc pruto-nistrean, pînă în 1959, cînd 1663 de cetăţeni s-au declarat romîni (0,06% din întreaga populaţie – 2 884 477)...

De necrezut, dar cîrnind-o nepăsător pe pîrtia fabulaţiilor (mold.: închipuiri), L.Boia «prezintă prejudecăţile (nu numai ale sale) drept adevăruri». Să ne convingem...

Moldovenii, fondatori ai Ţării Moldovei, au fost majoritari în ţara lor 540 de ani, pînă la sfîrşitul veacului al XIX-lea, cînd ungrovlahii/muntenii au început să-şi închipuie că sînt «romîni». Vechimea şi caracterul majoritar al moldovenilor sînt confirmate şi de L.Boia: «Moldovenii aveau să-şi spună «moldoveni», şi nu «romîni» pînă în plin secol al XIX-lea» (Istorie şi mit...). Realitatea este adeverită şi de rezultatele Recensămîntului din 1897 pe întreaga Rusie, potrivit căruia «dintr-un total de 1 935 412 locuitori din Basarabia 920 919 (47,6%) erau moldoveni» (Şt.Ciobanu, 1941). Cu toate acestea, acelaşi L.Boia dezinvolt (mold.: nesilit de nimeni) declară: «În Basarabia, anexată de ruşi (corect: cedată de turci ruşilor) la 1812, potrivit recensămintului din 1897, din totalul de 1 936 000 de locuitori, «"romîni basarabeni" ar fi fost 47,6%» (În jurul..., 2017). Lăsăm cititorul să se răzbirească: cînd are dreptate L.Boia? În 2011 sau 2017... Mai mult. Amintind, că «istoricii romîni apreciază populaţia romînească (în «Basarabia») la 56%», L.Boia este sigur «că s-a petrecut o diminuare considerabilă a elementului romînesc». Astfel, «istoricii romîni», inclusiv L.Boia, nu numai că falsifică datele recensămintului din 1897, poreclindu-i «romîni» pe moldoveni. «Istoricii romîni», inclusiv L.Boia, îi declară «majoritari în Basarabia» pe acei care abia «inventau naţiunea romînă» în Romînia recunoscută abia în 1878...

Toate mărturiile documentar-istorice (inclusiv de origine ungrovlahă (muntenească), maghiară, polonă, germană ş.a.), certificate scris, arată, fără chip de tăgadă, ceea ce se ştia din veacul XIV, ceea ce a observat şi L.Boia: «Moldovenii nu numai că au avut statul lor şi istoria lor distinctă, dar nici nu şi-au spus «romîni», ci MOLDOVENI» (Romînia ţară...).

Politologul romîn Val.Stan, necontagiat de boleşniţa «unire», constata în 1995: «Faptul că cei mai mulţi dintre cetăţenii Republicii Moldova se declară etnici MOLDOVENI este o realitate, iar opţiunea lor trebuie respectată» («22», martie 1995). De această realitate este (era?) conştient – în felul său! – şi L.Boia: pe moldoveni nimeni «nu i-a împiedicat să-şi spună timp de secole MOLDOVENI şi nu «romîni», cum continuă să-şi spună şi astăzi...» (2011). Dar, atins de boliştea «unificare», faimosul istoric romîn L.Boia adaugă hodoronc-tronc!: «... romînii din Basarabia» (2011). Astfel, «legînd naţiunea de etnie», L.Boia năzuieşte să acrediteze supremaţia dreptului etnic la stabilirea frontierelor, inclusiv ale «Romîniei mari», croite la Conferinţa de la Paris.

La opera de falsificare grosolană a realităţilor etnodemografice moldoveneşti în vederea «justificării pretenţiilor teritoriale romîneşti» (În jurul...), cum vedem, s-a angajat, surprinzător, şi L.Boia, care, de dragul himerei «Romînia mare», încalcă propriile principii de cercetare. Căutînd să ilustreze «Cum arăta din punct de vedere etnic Romînia Mare», L.Boia insistă: «Istoricul trebuie să ţină sama de reprezentativitatea izvoarelor şi faptelor; altminteri, prin izolarea şi amplificarea unei anumite informaţii, se poate «dovedi» orice...» (2011). Cel mai uzat şi cel mai ridicol exemplu: Scrisoarea lui Neacşu, alcătuită nu se ştie cînd...

Toate izvoarele de prin 1800 pînă prin 1941, mărturiile lui On.Ghibu, V.Erbiceanu, «romînizatorul justiţiei din Basarabia», D.Mîţulescu, «şeful propagandei romîneşti în Departamentul «Basarabia», Al.Ionescu, fost prefect de Bălţi, F.Ţenescu, general ş.a.; publicistica lui Al.Mateevici, M.Sadoveanu, Gh.V.Madan, redactorul gazetei Moldovanul (1907 ‒ 1908); lucrările ştiinţifice ale lui T.Burada, N.Iorga, L.Boga, Şt.Ciobanu (1923), Al.Boldur, L.Berg ş.a. demonstrează cuprinzător şi continuu: băştinaşii majoritari din stînga Prutului şi de pe ambele maluri ale Nistrului «s-au născut şi trăiesc, ştiindu-se moldoveni în ţara lor» (M.Sadoveanu).

Volumele Unirea Basarabiei (112 doc., 1929) de Şt.Ciobanu, Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812 ‒ 1918 de P.Cazacu (1924), Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura (1941) de Şt.Ciobanu ş.a. oferă dovezi suplimentare definitive ale dăinuirii multiseculare masive a moldovenilor în spaţiul istoric moldovenesc.

Continuitatea majoritară a moldovenilor este confirmată de toate recensămintele organizate în Republica Moldova: 1941: moldoveni 1 620 800, 68,8% din întreaga populaţie; 1959: 1 886 566 (65,4%); 1970: 2 303 916 (64,6%); 1979: 2 525 687 (63,9%); 1989: 2 794 749 (64,5%); 2004: 2 579 202 (76,1%)... Toate izvoarele ‒ dar toate! ‒ din veacul XIII pînă în 2017, 700 de ani în şir, adeveresc continuitatea masivă neîntreruptă a moldovenilor în spaţiul istoric moldovenesc.

Dar toate aceste sute şi mii de dovezi documentare scrise, confirmate şi reconfirmate de atîtea ori, nu fac o para chioară pentru vestitul istoric romîn L.Boia. Pentru domnia sa şi alţi istorici, politicieni romîni (nomen illis legio) are preţ numai minciuna din recensămintul romînesc din 1930: «Basarabia, «romîni» 56,2%» (În jurul... P. 85). Într-o singură zi ‒ 29 decembrie 1930 ocupanţii romîni au anulat naţiunea moldovenească, au şters din registrul popoarelor istoria de 700 de ani a etnosului moldovenesc. Astfel expansioniştii romîni şi-au ticluit prin săbiile şi mitralierele a 4 divizii romîneşti, cu sprijinul croitorilor de la Conferinţa din Paris (1919 ‒ 1920) dreptul etnic (natural?) de a cotropi «Basarabia»...

Ameţit de marginile năucitoare ale «Romîniei Mari» (după 1920), L.Boia desconsideră chiar şi concluziile enciclopediei romîneşti. În acelaşi an, cînd se îngăima minciuna «Basarabia cu majoritate absolută (???) romînească» (1930), la Bucureşti ieşea de sub tipar Dicţionarul istoric şi geografic universal al lui Gh.Adamescu. Această operă enciclopedică, nedepăsită pînă astăzi, reamintea ceea ce se ştia de la cronicarul muntean C.Cantacuzino (1716): «moldovenii se deosebesc de se numesc moldovani» şi confirma: «Pentru locuitorii din această regiune (dintre Prut şi Nistru) numele de «Basarabia» era necunoscut; ei îşi ziceau, cum îşi zic şi astăzi moldoveni» (CADE, 1930. P. 1515).

Dacă L.Boia socoate «nereprezentativă» şi această sursă, se putea documenta, citindu-l pe N.Iorga: «Cei mai mulţi dintre locuitorii din acest mare şi bogat ţinut se ziceau şi se zic şi astăzi MOLDOVENI şi ei vorbesc limba noastră pe care o numesc MOLDOVENEASCĂ» (1908).

De fapt, aproape fiecare pagină (de toate 129) a cărţii În jurul... iscă întrebări, impune precizări, corectări, riposte... Ea cuprinde sintagme, formulări, declaraţii de-a dreptul uluitoare. L.Boia, istoric romîn de vogă, crede, că după război (1918) «Romînia este singurul stat viabil», «ţară bine sudată», «cea mai solidă», «romînii naţiune bine sudată»...

Fără remuşcări, dînsul declară: «Romînia s-a înscris în curent. A mers în cursul indicat de istorie...». Cam aşa: la 15.08.1916 a năvălit asupra Ungariei; la 19.08.1916 – «Dezastrul de la Turtucaia»; în noiembrie 1916 guvernul romîn lasă Bucureştiul fără apărare şi fuge la Iaşi; în noiembrie 1917 Romînia trădează Antanta, încheind cu Blocul Central Armistiţiul de la Focşani; «Romînia micşorată», ghigosită în «triunghiul morţii: Iaşi – Vaslui – Huşi», în ianuarie 1918 trădează aliata sa Rusia, năvălind asupra Republica Democratice Moldoveneşti; în octombrie 1918 Romînia trădează Blocul Central...

De notat: trădările alternative ale tuturor aliaţilor sînt calificate tare gingaş de istoricii romîni: «curs indicat de istorie» la L.Boia. «Dovezi de prieteni credincioşi» la E.Broşteanu: «Noi, romînii, am dat totdeauna dovadă că sîntem prieteni credincioşi şi statornici. Noi nu întoarcem armele împotriva prietenilor noştri» (Şt.Ciobanu. Unirea... 1929. P. 230).

Ca să vezi!

Jonglînd asemenea măscăricilor cu dreptul etnic/natural, dreptul istoric, dreptul geografic, scoţînd din mînecă cînd unul, cînd altul, L.Boia umflă din răsputeri dreptul etnic, vrînd să justifice anexarea Transilvaniei. Şi se face a uita că ungurii s-au stabilit în Ardeal cu sute de ani înainte de născocirea apelativului «rumîn»...

Romînia nu a avut şi nu are nici un drept asupra Moldovei de Est! Ştie toată lumea! Afară de cei îndobitociţi romîneşte...

Moldovenii de 700 de ani s-au conştientizat şi se numesc moldoveni: drept etnic/natural de a trăi în ţara fondată de ei. Acest drept se confundă cu dreptul geografic: de 700 de ani moldovenii sălăşluiesc în ţara lor – Moldova, aşezată de Dumnezeu între Carpaţi şi Nistru. Ocupînd în 1918 Republica Moldovenească – operaţie războinică botezată «unire», romînii n-au mai căutat motive de justificare: pur şi simplu au anulat naţiunea moldovenească! Iar vestitul istoric romîn L.Boia fără pic de jenă se opinteşte să îndreptăţească aceste potlogării revanşarde.

Fără pic de ruşine, L.Boia scrie: «Se poate zice că romînii şi-au păstrat minorităţile. Nici una n-a dispărut cu totul!» (În jurul... P. 114). Tăvălugul romînizării a făcut ravagii chiar din primii ani ai acapărării de noi teritorii. Dobrogea, dăruită de ruşi în 1878, a fost complet omogenizată, adică romînizată în cîteva decenii. Dar despre aceasta «nu este bine să scrii»...

Unde-s moldovenii Moldovei lui Ştefan cel Mare?!.. În 1866 (aprilie) un polc muntenesc a scăldat în sînge capitala Moldovei, Iaşul, înăbuşind revolta moldovenilor împotriva muntenilor însetaţi de preamărire... Cine a înăbuşit din faşă Partidul moldovenilor înfiinţat cu atîta entuziasm?! De ce Europa Democratică a tăcut mîlc, cînd muntenii (azi mari romîni) au gîtuit cu o cruzime de legionari Asociaţia moldovenilor din Romînia în 2007?!

Pe cine încearcă să prostească marele istoric romîn L.Boia?! Care-i soarta ceangăilor-unguri? Care-i soarta rusinilor – rusi – ucraineni, aşezaţi de Ştefan cel Mare între Dorohoi şi Suceava? Cîţi Petrenco au mai rămas în Romînia?

Cîtă ură, dispreţ şi cruzime a arătat toată romînimea dezmăţată faţă de manifestul lui Sabin Gherman, care a formulat curajos un adevăr, la care semnează orice cetăţean cu demnitate: «Ne-am săturat de Romînia!».

De ce nu se respectă dreptul celor din Harghita, Covasna şi alte localităţi ungureşti... Cît o să mai dureze batjocura romîno-rasistă faţă de soarta Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj?..

Este amuzant să afli că pe istoricul romîn L.Boia tare îl preocupă deportările din Crimeea, mai ales Republica Autonomă Germană (a nemţilor de pe Volga), dar i-i în cot ‒ curat romîneşte! ‒ de soarta Regiunii Autonome Mureş-Maghiare, închisă în numele «Romîniei bine sudate»!..

Exemplele curat romîneşti, de prezentare curat romînească a «păstrării», înfloririi minorităţilor în Romînia pot fi înmulţite... Maniera romînească de a face «istorie curat romînească» faţă de «ceilalţi» nu s-a schimbat cu nimic de la Titu Maiorescu încoace. Reluăm o concluzie, aşa cum face şi L.Boia, din studiul totdeauna actual pentru romîni În contra direcţiei de astăzi în cultura romînă: «... Ceea ce surprinde şi întristează (în mormanul de scriitură despre «marea unire» ‒ V.S.)... este lauda şi suficienţa..., este orbirea de a nu vedea că zidirea naţionalităţii romîne («a unui stat viabil», «a unei naţiuni bine sudate») nu se poate aşeza pe un fundament, în mijlocul căruia zace neadevărul».

Vasile STATI