Fostul vicepremier rus Alfred Koh a declarat că, după moartea opozantului Boris Nemţov, care sub preşedinţia lui Boris Elţin a fost de asemenea vicepremier pentru reforma economică, se teme pentru viaţa sa, mai ales că a luat o serie de pozi
04.03.15 - 19:20
Asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, în noaptea de vineri spre sîmbătă, la Moscova, este ultima dintr-o serie de crime comise în ultimii ani şi care au vizat critici ai Kremlinului, între care jurnalista Anna
04.03.15 - 19:17
Guvernul grec al stîngii radicale a anunţat că a transmis luni parlamentului primul proiect de lege din mandatul său, proiect menit să combată sărăcia, prin intermediul furnizării de electricitate gratuită, de bonuri alimentare şi aju
03.03.15 - 19:10
Peste 6.000 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului în estul separatist, în aprilie 2014, a anunţat luni Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raad Al Hussein, care a denunţat
02.03.15 - 20:03
Europa de Sud-Est este o prioritate strategică în declaraţia Comisiei Europene (CE) privind constituirea Uniunii Energetice Europene, a declarat sîmbătă preşedintele bulgar Rosen Plevneliev pentru Radioul Naţional Bulgar (BNR), info
02.03.15 - 19:06
Partidul Reformist (de centru), aflat la putere în Estonia, a cîştigat alegerile parlamentare desfăşurate duminică într-un context de îngrijorare pentru securitatea ţării în faţa Rusiei, potrivit rezultatelor comp
02.03.15 - 19:02
Trei soldaţi ucraineni au fost ucişi în ultimele 24 de ore în estul separatist după două zile de acalmie, a anunţat vineri purtătorul de cuvînt al armatei ucrainene, Andrei Lîsenko. «Trei militari au fost ucişi ş
27.02.15 - 16:16
Parlamentul german a aprobat vineri cu o majoritate covîrşitoare extinderea programului de ajutor pentru Grecia, informează Reuters, AFP şi DPA. Din cele 587 de voturi exprimate, 542 de parlamentari au votat pentru prelungirea cu patru luni,
27.02.15 - 16:06
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat vineri că o "ameninţare militară dinspre Est" ar rămîne pentru Ucraina chiar şi în cazul în care acordul de pace dintre forţele guvernamentale şi separatiştii proruşi ar
27.02.15 - 15:54
Criza din Ucraina este singurul conflict din zilele noastre care poate fi soluţionat, chiar dacă aceasta va necesita ani de zile, consideră ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier, relatează vineri Ria Novosti, care citează DPA şi D
27.02.15 - 15:48
Serviciile secrete americane estimează că luptele din estul separatist al Ucrainei vor continua pe durata întregului an 2015, după cum a declarat joi directorul serviciilor de informaţii ale SUA (DNI), James Clapper, citat de publicaţia uc
27.02.15 - 15:43
Republica Moldova, situată între România şi Ucraina, este una din ţările asupra cărora Rusia îşi îndreaptă privirea, după Ucraina, a avertizat comandantul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), g
26.02.15 - 18:12
Acordul de încetare a focului pare în fine respectat în estul separatist prorus al Ucrainei după ce presiunea occidentală s-a accentuat asupra Rusiei, acuzată de SUA că "minte" cu privire la rolul său în acest conflict so
26.02.15 - 17:17
Numărul creştinilor asirieni răpiţi în ultimele zile de gruparea extremistă Statul Islamic se ridică la cel puţin 220, a anunţat joi Observatorul sirian pentru Drepturile Omului. «Cel puţin 220 de asirieni au fost răpiţi de gru
26.02.15 - 17:12
Unul dintre cei mai apreciaţi profesori de la Universitatea Harvard, Joseph S. Nye, a făcut o analiză la rece a situaţiei în care se află Rusia şi a explicat motivul pentru care Europa trebuie să se teamă de Vladimir Putin. Rusia este v
25.02.15 - 19:41
Departamentul de Stat american şi FBI au anunţat marţi că oferă trei milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să conducă la arestarea şi condamnarea hackerului rus Evgheni Bogacev, cea mai mare recompensă oferită vreodată
25.02.15 - 19:13
Alianţa Nord-Atlantică şi UE trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, deoarece altfel există riscul destabilizării R. Moldova şi Ţărilor Baltice, afirmă premierul britanic David Cameron, avertizînd
25.02.15 - 19:06
Opt persoane, inclusiv criminalul, au murit într-un atac armat comis marţi într-un restaurant din Cehia, anunţă autorităţile cehe, citate de cotidianul The Guardian. "Opt persoane, inclusiv atacatorul, au murit în incidentul ar
25.02.15 - 19:03
Şefii diplomaţiilor rusă, ucraineană, franceză şi germană, reuniţi marţi la Paris în încercarea de a salva fragilul armistiţiu din estul separatist al Ucrainei, au îndemnat, la finalul negocierilor, la o «punere &ici
25.02.15 - 18:49
Rusia minte atunci cînd susţine că nu există trupe şi echipamente ruseşti în Ucraina, acolo unde separatiştii proruşi luptă împotriva trupelor guvernamentale ucrainene, a declarat marţi secretarul de stat american John Kerr
25.02.15 - 18:47
02.08.25 - 21:07
02.08.25 - 12:28
02.08.25 - 12:30
01.08.25 - 13:07
03.08.25 - 12:46
02.08.25 - 12:31
03.08.25 - 16:19
11.08.25 - 13:33
05.08.25 - 16:46
01.08.25 - 13:08
03.08.25 - 12:50
01.08.25 - 13:06
03.08.25 - 12:48
01.08.25 - 13:04
06.08.25 - 00:06