Jose Manuel Barroso şi-a ţinut marţi ultimul discurs în Parlamentul European după 10 ani de mandat la conducerea Comisiei Europene, dar puţini deputaţi europeni au venit să-l asculte şi cei au făcut acest lucru au avut păreri îm
22.10.14 - 18:53
Negocierile dintre Rusia şi Ucraina legate de livrarea de gaze ruseşti şi datoria Kievului faţă de Gazprom s-au încheiat fără succes, marţi, la Bruxelles, în pofida unor "progrese importante", iar o nouă reuniune cu UE va avea lo
22.10.14 - 18:50
Operaţiunea de mare anvergură lansată de Suedia pentru a găsi un submarin «străin» în apele din largul Stockholm-ului va continua după ce alţi doi cetăţeni şi-au adăugat mărturiile celor anterioare, a anunţat marţi Mar
22.10.14 - 18:48
Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că politica Rusiei este unul dintre cele trei motive principale în legătură cu care americanii ar trebui să-şi facă griji, pe lîngă virusul Ebola şi gruparea teroristă Statul Is
21.10.14 - 19:38
Suedia nu intenţionează să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), însă contactele sale cu această organizaţie ar putea deveni mai strînse, a declarat premierul suedez Stefan Lofven, aflat în vizită ofic
21.10.14 - 19:35
Patronul grupului petrolier francez Total, Christophe de Margerie, în vîrstă de 63 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion privat pe aeroportul Vnukovo, din apropiere de Moscova, au anunţat marţi mass-media r
21.10.14 - 18:51
Aplicaţii regionale ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), implicînd şi 12 ţări partenere, au început luni la Istanbul, urmînd să se desfăşoare pînă vineri (24 octombrie), potrivit unui comunicat al
20.10.14 - 19:20
Misterul se adînceşte în jurul operaţiunii armatei suedeze după scurgerea informaţiilor despre o «activitate submarină străină» în largul Stockholmului şi publicarea fotografiei unui misterios «vas străin&
20.10.14 - 18:52
Belgia a început luni controalele în cazul călătorilor proveniţi din ţările afectate de Ebola, după ce Franţa şi Marea Britanie au fost primele ţări din Europa care au introdus astfel de măsuri, a declarat un purtător de cuv&i
20.10.14 - 18:32
O nouă întîlnire consacrată soluţionării conflictului ucrainean a început la Milano între liderii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, în prezenţa preşedintelui francez François Hollande
17.10.14 - 16:38
Alianţa Nord-Atlantică nu a constatat «manevre majore şi semnificative» care să confirme anunţul făcut de preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la retragerea a 17.600 de soldaţi ruşi desfăşuraţi de-a lungul frontierei ucr
17.10.14 - 14:57
«Serioase divergenţe» există încă în privinţa crizei ucrainene între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, a declarat vineri dimineaţa purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmit
17.10.14 - 14:54
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că întîlnirea avută la Milano cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, în prezenţa principalilor lideri europeni, a fost una "bună, pozitivă", transmite Reuters. Alături d
17.10.14 - 14:51
Premierul italian Matteo Renzi s-a declarat mulţumit de rezultatele întîlnirii de la Milano între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, desfăşurată în prezenţa unor lideri europeni, aflaţi
17.10.14 - 14:46
Forţele americane au lansat miercuri şi joi 14 lovituri aeriene împotriva jihadiştilor organizaţiei Statul Islamic (SI) în apropiere de oraşul kurd Kobane, în nordul Siriei, a anunţat armata SUA, relatează AFP şi Reuters. Ra
17.10.14 - 14:42
Cel puţin opt persoane au fost rănite în Egipt în explozia a două bombe în apropierea unei moschei din Tanta, localitatea situată în Delta Nilului, potrivit unor responsabili din cadrul serviciilor medicale şi de securita
17.10.14 - 14:38
Secretarul de stat american John Kerry a cerut din nou joi o relansare a procesului de pace israeliano-palestinian blocat din luna aprilie, care reprezintă, în opinia sa, o soluţie în lupta împotriva extremismului islamic, î
17.10.14 - 14:36
Fondul Naţiunilor Unite destinat pentru lupta împotriva virusului Ebola nu dispune decît de 100.000 de dolari şi nu de 20 de milioane, aşa cum anunţase joi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, potrivit ediţiei de vineri a cotidian
17.10.14 - 14:32
Preşedintele american Barack Obama şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko au avut miercuri seara o convorbire telefonică în cadrul căreia au discutat despre modalităţile de a institui un control mai eficient la graniţa ruso-ucrainea
16.10.14 - 19:15
Albania şi Muntenegru, care vor să adere la Uniunea Europeană, au decis să se alinieze Bruxellesului aplicînd sancţiunile economice decise de UE contra Rusiei pentru implicarea ei în criza din Ucraina, a anunţat miercuri şefa diplo
16.10.14 - 19:12