IZOLAREA RUSIEI: UN MIT

Suedia în curînd va deveni membră a Consiliului de Securitate al ONU, iar ministrul de externe Margot Wallström a declarat că doreşte să reia contactele cu Moscova la nivel de ministere. Mulţi reprezentanţi ai UE vizitează Moscova, în mod sistematic se întîlnesc cu miniştrii lui Putin şi păstrează legătura la nivel de şef de stat sau de guvern.

Oficial, statele UE fac front comun împotriva Rusiei şi optează pentru prelungirea sancţiunilor. Însă după culise solidaritatea dispare. Înainte de ultimul summit al UE mai mulţi au vorbit despre înăsprirea sancţiunilor faţă de Rusia. Rezultatul a fost egal cu zero. Da, sancţiunile încă se mai păstrează, cu chiu cu vai, dar deja mai muţi membri ai statelor UE au recunoscut că e timpul să se dezică de o astfel de politică.

O dovadă în acest sens e că după anexarea Crimeii, din 28 de state UE reprezentanţi ai 20 de ţări au vizitat Moscova la nivel oficial. Liderii a şase ţări UE – Cehia, Cipru, Grecia, Franţa, Austria şi Finlanda – au comunicat cu Preşedintele Putin. Iar preşedintele Finlandei în această vară l-a primit pe Putin la reşedinţa sa din Kultaranta, unde liderul rus a fost în vizită oficială.

Exemple sînt mai multe. La nivelul lui Stefan Löfven, adică de prim-ministru, Moscova a fost vizitată de premierii din Bulgaria, din Ungaria, din Germania, Italia, Luxemburg şi Slovacia. În această companie merită de evidenţiat Angela Merkel, care are interes deosebit asupra gazului rusesc. Încă şapte ţări UE – Olanda, Portugalia, Irlanda, Letonia, Spania, Slovenia, Marea Britanie – au trimis la Moscova delegaţii la nivel de miniştri, inclusiv miniştri de externe.

În total, putem vorbi de circa 40 de vizite efectuate după alipirea Crimeii. Relaţii permanente cu Rusia păstrează 20 din 28 de state ale UE. Tabloul final nu aminteşte de o ţară izolată pe plan extern.

Contactele Suediei cu Moscova au fost pînă nu demult îngheţate, însă recent Margot Wallström a declarat că este deschisă pentru întîlnirea cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov. Şi premierul Stefan Löfven a susţinut-o.

În general, vizitele respective, „neregulamentare” la Moscova dau o închipuire clară despre adevăratele relaţii diplomatice între statele UE şi Rusia, dincolo de culisele declaraţiilor.

După Svenska Dagbladet, Suedia

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:52
03.02.25 - 12:55
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
02.02.25 - 14:37
02.02.25 - 14:32
01.02.25 - 12:21