Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național
Autoritățile ucrainene au informat cu privire la atacuri ruse în mai multe regiuni, între care două în Est, Sîmbătă dimineața, după ce au emis o alertă de atac aerian la nivel național, la trei zile după un atac masiv cu drone lansat de Kiev împotriva Rusiei, informează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Rusia a lansat un baraj de drone și rachete asupra Ucrainei, Sîmbătă, ucigînd cel puțin patru civili și avariind clădiri rezidențiale și infrastructură în întreaga țară, au anunțat oficiali ucraineni, citați de Reuters.
Oleg Sînegubov, guvernatorul regiunii Harkov, oraș în apropierea graniței ruse la Est, a vorbit despre lovituri inamice în două zone. Un om a fost ucis și patru au fost răniți în Harkov, după un atac cu dronă, potrivit primarului acestui oraș.
În regiunea Poltava (centru), un atac a afectat infrastructura energetică, lăsînd 164 de locuințe fără curent, a precizat Administrația militară locală. Totodată, potrivit Ministerului de Interne ucrainean, o rachetă rusă a lovit o clădire rezidențială din această regiune, făcînd trei morți și 10 răniți, între care și un copil.
Atacurile ruse au avariat mai multe clădiri și în Zaporojie, oraș în Sud-Estul Ucrainei.
”Atacurile zilnice ale Rusiei asupra Ucrainei sunt un semnal că agresorul nu se va opri din a comite crime”, a declarat ombudsmanul ucrainean Dmitro Lubineț, pe canalul său de Telegram. ”Noaptea trecută și de dimineață, Rusia a bombardat din nou Ucraina: Odesa, Poltava, Harkov, Zaporojie. Teroriștii țintesc infrastructura civilă: clădiri rezidențiale, instituții de învățămînt, mașini”, a mai scris el.
Harta oficială de avertizare aeriană online viza întreaga Ucraină cu puțin timp înainte de ora locală 07:00 (05:00 GMT).
Pe contul său Telegram, Armata aerului din Ucraina a atras atenția asupra unei amenințări cu rachete în toate zonele în care a fost emisă o alertă.
Totodată, forțele aeriene au transmis că au identificat un risc de lovitură cu rachete în regiunile Nikolaev și Herson (Sud), drone survolînd mai multe regiuni din Nord-Est și au menționat o amenințare cu arme balistice dinspre Nord-Est.
Alerta vine la doar cîteva zile după ce Kievul a lansat, Marți noaptea, unul dintre cele mai mari atacuri cu drone pe teritoriul Rusiei, soldat cu moartea unui copil și a mamei acestuia și cu incendierea unei rafinării.
Vineri, un atac cu o rachetă rusă a rănit șapte oameni în centrul istoric al Odesei, un mare oraș-port din Sudul Ucrainei, informează dpa.
Două femei și un băiat născut în 2006 au fost spitalizați după atac, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, pe canalul său de Telegram.
El a descris lovitura drept un atac al teroriștilor ruși asupra centrului istoric al orașului Odesa, difuzînd imagini cu Hotelul Bristol, un hotel de lux construit la sfîrșitul secolului al XIX-lea, avariat serios atît în interior, cît și în exterior. Un angajat al hotelului și o femeie au fost răniți, a declarat Kiper.
Sala de concerte a Filarmonicii Odesa, vizavi de hotel, a fost deopotrivă afectată, multe ferestre fiind făcute țăndări.
Kiper a mai declarat că mai multe clădiri istorice din centrul orașului Odesa (aflată din 2023 pe lista patrimoniului mondial al UNESCO), între care muzee, au fost grav avariate de atacul cu rachete.
El a explicat pentru televiziunea națională că trei explozii au răsunat la intervale de timp, pe care le-a descris drept o practică bine cunoscută a Armatei ruse de atacuri repetate asupra aceleiași ținte.
”Cu toate acestea, în acest caz a fost folosită o rachetă capabilă să penetreze betonul”, a explicat el. ”Aceasta înseamnă că a vizat în mod deliberat un hotel civil pentru a distruge podelele și structurile din interior, provocînd distrugeri și, bineînțeles, ucigînd civilii care stăteau acolo în acel moment”, a continuat el.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vorbit, Vineri noaptea, despre ”un atac cu rachete balistice lansat direct asupra orașului, asupra unor clădiri civile obișnuite”.
”Printre cei aflați în epicentrul atacului s-au numărat și diplomați norvegieni”, a spus el, fără a preciza dacă aceștia se numără printre răniți.