UE se aşteaptă la preţuri „foarte ridicate” la petrol şi gaze în această iarnă
Uniunea Europeană nu prevede probleme de aprovizionare cu energie în această iarnă, dar se aşteaptă la preţuri „foarte ridicate” la petrol şi gaze, a declarat marţi comisarul european Dan Jorgensen, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor energiei care a avut loc la Dublin, relatează AFP, potrivit News.ro.
Avînd în vedere criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, „nu există nicio îndoială că ne îndreptăm spre o iarnă dificilă”, a subliniat comisarul.
„Într-o iarnă obişnuită, aproape 50 de milioane de persoane din Europa nu îşi pot încălzi corespunzător locuinţele. Iarna aceasta ar putea fi şi mai grea. Prin urmare, tratăm situaţia cu mare seriozitate, fără a mai vorbi de industria noastră, care se află, la rîndul ei, sub presiune”, a continuat Dan Jorgensen.
În acest context, comisarul UE intenţionează să relaxeze anumite reguli. Pentru a „deschide piaţa”, Dan Jorgensen a propus amînarea cu un an a unei legi europene împotriva emisiilor de metan legate de importurile de hidrocarburi, un gest în favoarea întreprinderilor din sector.
Uniunea Europeană se aliniază astfel unei cereri recente a preşedintelui francez Emmanuel Macron. Amînarea aplicării acestui text din 2027 pînă în 2028 va fi supusă spre aprobare statelor membre şi Parlamentului European.
Această lege urmează să oblige companiile care importă hidrocarburi în Europa să monitorizeze şi să declare emisiile de metan, un gaz cu efect de seră extrem de poluant.
Această reglementare este contestată de mai multe ţări producătoare de energii fosile, în frunte cu Statele Unite, care o consideră o constrîngere şi susţin că ar putea frîna exporturile lor. Organizaţiile de mediu au avertizat însă împotriva amînării, asigurînd că acest termen nu ar avea niciun impact asupra preţurilor energiei, dar ar reprezenta o nouă lovitură pentru politica climatică europeană.
