NATO reacționează după noile atacuri cu drone asupra navelor din Marea Neagră
NATO îşi va ajusta postura de apărare „în funcţie de necesităţi”, după noile atacuri cu drone împotriva navelor comerciale din Marea Neagră, în apropierea zonei de coastă a Bulgariei, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Ne-am consolidat deja postura pe flancul estic şi vom continua să monitorizăm situaţia în materie de securitate, ajustînd postura noastră de descurajare şi apărare în funcţie de necesităţi”, a scris Rutte pe platforma X.
Secretarul general al NATO a indicat că a discutat cu premierul bulgar Rumen Radev după aceste noi atacuri.
Săptămîna trecută, două nave comerciale au fost de asemenea lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră.
„Nu dispunem de dovezi solide şi clare pentru a acuza vreuna dintre părţi, dar, potrivit logicii evenimentelor, rezultatul înclină în favoarea Rusiei”, a subliniat Radev.
Îngrijorările s-au intensificat în ultimele luni, în condiţiile în care Kremlinul pare să-şi fi intensificat acţiunile după mai multe incidente intens mediatizate, inclusiv descoperirea unei drone încărcate cu explozibili pe un aeroport german.
Într-un discurs anunţat în prealabil, principalul responsabil militar al Alianţei Nord-Atlantice, generalul american Alexus Grynkewich, a avertizat luni, în termeni fermi, Rusia că orice atac împotriva unei ţări membre NATO ar fi „complet inutil”.
„Ar trebui să ne simțim încrezători în capacitatea noastră de a produce efecte de masă și în avertismentul implicit că am putea răspunde oricărei mișcări a inamicului pe scara escaladării. Aceiași factori ar trebui, de asemenea, să-i facă pe adversari să se gîndească de două ori atunci cînd văd o alianță unită, puternică și pregătită; aceștia ar trebui să-și dea seama rapid că costul militar al escaladării este prea mare”, a subliniat el.
