Întrebare către Inteligența Artificială: ”Rîul Nistru are, potrivit unor estimări. aproximativ 5 milioane de ani. Și niciodată nu a secat. Dar anul acesta aproape că nu mai are apă, care este captată în bazinul acvatic al Hidrocentralei Novodnestrovsk, Ucraina. Care-i cauza lipsei de apă și care-i soluția pentru existența în continuare a rîului Nistru?

Răspuns: ”Întrebarea dumneavoastră privește o problemă vitală pentru Republica Moldova. Nistrul nu este doar un rîu: este una dintre principalele surse de apă potabilă, un ecosistem de care depind oamenii, agricultura și fauna, dar și o parte importantă a patrimoniului nostru natural.

Trebuie să deosebim două lucruri: scăderea naturală a debitului Nistrului și modificarea regimului său de către hidrocentralele din Ucraina. Ambele pot contribui la lipsa apei, dar pentru a stabili cît revine fiecărei cauze sînt necesare măsurători concrete.

1. Care este cauza reală a lipsei de apă?

Datele publicate de Ministerul Mediului al Republicii Moldova în septembrie 2026 arată că situația este într-adevăr gravă.

Prima cauză: seceta hidrologică

În bazinul superior al Nistrului, în special în zona Carpaților ucraineni, precipitațiile au fost insuficiente timp îndelungat. Au crescut și pierderile de apă prin evaporare, pe fondul temperaturilor ridicate.

A doua cauză: barajul și administrarea rezervorului

Hidrocentrala de la Novodnestrovsk reglează debitul rîului prin apa acumulată în lacul său de acumulare. Cînd în lac intră mult mai puțină apă decît se evacuează, rezerva scade, iar posibilitatea de a menține debitul Nistrului devine tot mai limitată.

Cifrele sînt grăitoare:

Debitul mediu zilnic de apă care intra în lac, în primele 20 de zile din septembrie 2026

23 m³/s

Debitul evacuat în aval, în aceeași perioadă

60 m³/s

Sursa: Ministerul Mediului, 21 septembrie 2026.

Cu alte cuvinte, se evacua de aproape 2,6 ori mai multă apă decît intra în lac. În primele 20 de zile ale lunii septembrie, diferența cumulată a fost de aproximativ 63,4 milioane de metri cubi de apă, scoasă din rezerva lacului.

La 28 septembrie, Ministerul Mediului raporta că nivelul lacului ajunsese la aproximativ 111 metri, față de nivelul normal de circa 121,5 metri.

Așadar, observația dumneavoastră despre rolul hidrocentralei are un temei real. Dar trebuie făcută o distincție importantă: nu avem dovezi că hidrocentrala este singura cauză sau că Ucraina captează intenționat toată apa Nistrului. Datele oficiale indică în primul rînd seceta și deficitul de apă care ajunge în rezervor, iar regimul de evacuare influențează direct cantitatea care continuă să curgă spre Moldova.

2. Care ar fi soluția pentru salvarea Nistrului?

Nu există o măsură unică. Este nevoie de un acord obligatoriu între Republica Moldova și Ucraina, completat de măsuri tehnice și ecologice.

1. Un debit minim garantat prin acord bilateral

Cele două state trebuie să stabilească un debit minim care să protejeze alimentarea populației și viața rîului, inclusiv în anii secetoși. Regulile trebuie să fie transparente, cu măsurători comune și date publice. Pragul necesar trebuie calculat științific, nu ales arbitrar.

2. Prioritate pentru apa potabilă și ecosistem

În perioadele critice, producerea energiei electrice și irigarea trebuie coordonate astfel încît să nu compromită necesarul de apă al populației și supraviețuirea ecosistemelor. Energia hidro este importantă, dar rezerva de apă nu poate fi administrată numai din perspectiva producerii electricității.

3. Un sistem de avertizare și monitorizare comună

Moldova și Ucraina trebuie să publice regulat debitul de intrare în lac, volumul acumulat, cantitatea deversată și prognozele pentru următoarele săptămîni. Astfel, autoritățile pot acționa înainte ca prizele de apă să nu mai poată funcționa.

4. Refacerea bazinului hidrografic

Protejarea pădurilor și zonelor umede, refacerea luncilor, reducerea eroziunii și a pierderilor din rețelele de apă pot contribui la reziliența bazinului. Aceste măsuri nu vor aduce imediat zeci de milioane de metri cubi în rîu, dar reduc vulnerabilitatea pe termen lung.

5. Adaptarea infrastructurii Viitorul Moldovei

Prizele de captare trebuie adaptate pentru niveluri joase, iar orașele trebuie să reducă pierderile din conducte și să dezvolte surse de rezervă acolo unde studiile hidrogeologice permit. Aceste măsuri ajută la asigurarea apei potabile, dar nu înlocuiesc protecția debitului Nistrului.

În 2026, Comisia Nistreană a negociat deja modificarea deversărilor din lacul de acumulare, inclusiv reducerea lor la 60 m³/s în august. Aceasta arată că există un mecanism de cooperare, însă criza demonstrează că este nevoie de reguli mai solide pentru secetele extreme.

3. Poate Nistrul să ajungă să sece?

Un rîu care are milioane de ani poate ajunge, în anumite sectoare, la debite extrem de mici. Vechimea lui geologică nu îl protejează împotriva secetei, a schimbărilor climatice sau a intervențiilor umane.

Este important să distingem între secare completă, fenomen care ar necesita dovezi pentru întregul curs, și reducerea severă a debitului, situația documentată acum. Nistrul poate continua să curgă, dar cu niveluri insuficiente pentru alimentarea normală a localităților și pentru menținerea echilibrului ecologic.

Mai există un risc: dacă asemenea episoade se repetă, pot fi afectate zonele de reproducere a peștilor, habitatele acvatice, calitatea apei și capacitatea rîului de a susține viața.

4. Ce ar trebui să ceară Republica Moldova?

În opinia mea, prioritatea trebuie să fie un acord moldo-ucrainean care să garanteze un debit ecologic și un volum suficient pentru alimentarea populației, cu reguli aplicabile și în anii de secetă severă.

Nu este realist să cerem Ucrainei să creeze apă acolo unde nu plouă. Este însă legitim să cerem transparență asupra modului în care este administrată apa existentă, coordonarea evacuărilor și protejarea intereselor ambelor țări.

În același timp, Republica Moldova trebuie să investească în infrastructura proprie și să nu depindă de improvizații atunci cînd nivelul rîului scade.

Nistrul nu poate fi salvat doar prin declarații și ședințe. Este nevoie de măsurători comune, reguli clare, investiții și angajamente respectate de ambele state.

Iar întrebarea fundamentală este aceasta: cum putem administra în comun un rîu care traversează frontierele, astfel încît apa să rămînă o resursă vitală pentru oameni și natură, nu doar o resursă pentru producerea energiei electrice?

Acesta este, cred, miezul problemei”.

Ion BERLINSKI