Optimismul este cel mai mare duşman al Occidentului. După 1991, ani în şir am crezut că Rusia este o ţară paşnică, prietenoasă şi posibil prosperă. Am pierdut timp preţios din această cauză, iar cecenii, georgienii şi ucrainenii au plătit scump greşeala noastră.

Puţini îşi păstrează acum acest optimism naiv, nici măcar cei mai credibili experţi în problemele Rusiei din ministerele de externe occidentale. Dar noi şi pesimiste iluzii le-au înlocuit pe cele vechi. Cea mai mare este aceea că Putin ar fi incapabil, condamnat şi disperat. Cu un an în urmă, un înalt oficial american susţinea în faţa mea că operaţiunile Kremlinului din Siria sînt o bîjbîială militară, cu costuri de neimaginat. Nu se prea vede asta. Anterior, un înalt oficial, aparţinînd unui serviciu de informaţii al unui stat NATO ‘din prima linie’, mă asigura că Rusia se îndreaptă spre o catastrofală prăbuşire a infrastructurii sale. Nici asta nu se simte.

Dar poate cea mai mare greşeală este să crezi că Vladimir Putin şi regimul său sînt constrînşi într-un mod fatal de economie. Cînd preţul petrolului s-a prăbuşit, un oficial finlandez mi-a spus că modernizarea sistemului de apărare al Rusiei este acum imposibilă. Uniunea Europeană a dat peste cap sistemul de afaceri al Gazpromului. Sancţiunile îşi fac simţit efectul. Rusia supravieţuieşte numai pentru că îşi consumă rezervele acumulate în “anii de aur “. Dar asta nu poate dura.

Argumentul prezintă două probleme. În primul rînd, nu este adevărat. În al doilea rînd, concluziile care decurg de aici sînt periculoase. Uitaţi-vă numai la cifre. Rusia dispune acum de un excedent de 5%. Micul ei deficit bugetar (3,7%) ar provoca invidia multor ţări occidentale (nu în ultimul rînd, pe cea a ţării mele). Sistemul bancar este stabil. Rezervele sînt departe de a seca. Inflaţia este sub control. Sînt încă multe lucruri de privatizat.

Asta nu înseamnă că Rusia este o poveste economică de succes. Stabilitatea există cu preţul stagnării. Nivelul de trai e în scădere, iar serviciile publice se prăbuşeşc. Economia se contractă. Modernizarea şi diversificarea au eşuat. Rusia se retrage din şi nicidecum nu se integrează în economia mondială. La o conferinţă desfăşurată recent la Riga, economistul rus Vladislav Inozemţev spunea că Rusia se îndreaptă spre un stat corporatist asemănător celui promovat pentru prima oară de Mussolini: un fascism într-un sens mai degrabă tehnic decît retoric.

Pe termen lung, un asemenea model este într-adevăr imposibil de susţinut. Dar după cum remarca prietenul meu, economistul Anders Aslund, la aceeaşi conferinţă, un model economic nesustenabil poate continua destul de mult timp. Uniunea Sovietică stagna de zeci de ani, cu mult înainte de a se constata că economia planificată strangula inovaţia distribuind capitalul într-un mod cît se poate de ineficient. Dl. Aslund compara Rusia modernă cu Uniunea Sovietică de pe vremea lui Iuri Andropov, de la începutul anilor ’80, cu diferenţa că Andropov (adică Putin) este cît se poate de sănătos.

Aşa cum am greşi dacă ne-am aştepta ca Rusia să intre prea curînd într-un vijelios declin economic, la fel de greşit este să credem că problemele economice vor face ca ţara să poată fi mai uşor de abordat. Rusia funcţionează după modelul “pîine şi circ“. Dacă nu dispui de pîine suficientă, ajungi să faci circ. Asta poate presupune o vînătoare de vrăjitoare împotriva adversarilor din interior sau o aventură externă: “un scurt război victorios“.

Am asistat pînă acum la trei astfel de războaie – în Georgia, în Ucraina şi în Siria. Ele nu sînt întotdeauna scurte sau victorioase, dar abat atenţia populaţiei de la incapacitatea guvernanţilor săi de a-i aduce o prosperitate reală. Războaiele alimentează impresia că Rusia este o ţară vitează, înconjurată de prefăcătorie şi rău. Asemenea războaie relevă slăbiciunea Occidentului, iar asta îi face pe Putin şi pe acoliţii săi să arate bine – şi cu un preţ acceptabil. Iar dacă noi nu majorăm mai mult preţul, trebuie să ne aşteptăm la mai multe.

Edward LUCAS

Traducerea: Mihaela Danga

Articol preluat din Contributors.ro