

26 focare de ardere, lichidate în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au lichidat 26 focare de ardere în mai multe localităţi din R. Moldova. Potrivit datelor c
07.09.20 - 15:06

Președintele ”Sanofi Franța” spune că vaccinul anti-COVID-19 va costa mai puțin de 10 euro. Costul viitorului vaccin anti-Covid-19 dezvoltat de laboratoarele Sanofi și Gsk „nu este încă pe deplin stabilit”, dar va
07.09.20 - 15:04

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a efectuat o vizită în satul Oxentea, raionul Dubăsari, unde a participat la slujba de sfințire a unei Cruci și inaugurarea unui sens giratoriu de la intrarea în localitate, obiecte realizate
07.09.20 - 11:30

Trei sectoare de drum din centrul țării vor intra în reparații
Trei sectoare de drum local, cu lungimea de 36,5 km, care tranzitează localitățile Chiștelnița, Scorțeni din raionul Telenești și Meșeni, Ignăței, Peciște, Pripiceni-
07.09.20 - 14:58

Austriacul Josef Koeberl, căruia i se mai spune și „omul de gheaţă”, a reuşit, Sîmbătă, să-şi doboare propriul record mondial, stînd în picioare într-o cabină plină cu cuburi de gheaţă timp de 2 ore, 3
07.09.20 - 01:22

În acest an, pensionarii și beneficiarii de alocații sociale, în special cei cu pensie/alocație lunară de pînă la 3000 de lei, vor primi, în termeni reali, una dintre cele mai mari indexări cumulative de pensie anuală.
06.09.20 - 13:02

Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) a fost pînă în urmă cu cîțiva ani Comitet Național Olimpic, o organizație obștească, ca și federațiile naționale sportive, alte instituții similare cu statut respectiv. Avea,
06.09.20 - 14:22

O femeie din SUA, profesor universitar, a cărei activitate se concentrează pe Africa și pe diaspora africană, a recunoscut că a mințit cu privire la faptul că este de culoare.
Jessica Krug, profesor asociat la Universitatea George Washington,
05.09.20 - 15:20

Un tînăr în vîrstă de 30 de ani a fost reținut, fiind suspectat că a încercat să violeze o femeie într-un parc din capitală. Suspectul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice,
04.09.20 - 18:18

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției au primit echipament individual de protecție în valoare de 93 de mii de dolari din partea Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.
Echipamentul include măști pentru față,
04.09.20 - 18:17

Compania germană Magnetec Components SRL, parte a concernului german Magnetec-Gesellschaft für Magnettechnologie mbH, și-a lansat activitatea în cadrul Zonei Economice Libere Bălți. Pînă la ora actuală, compania germană a reu
04.09.20 - 18:14

Stimați funcționari vamali și veterani ai Serviciului Vamal,
Cu ocazia sărbătorii Dumneavoastră profesionale – Ziua funcționarului vamal ‒ și cu prilejul aniversării a XXIX-a a instituirii sistemului vamal național, Vă adresez sinc
04.09.20 - 13:59

Executivul a alocat bani pentru asigurarea școlilor cu dezinfectanți
Guvernul a alocat mijloacele financiare necesare pentru asigurarea cu dezinfectanți a instituțiilor de învățămînt și achitarea salariului cadrelor didactice care
04.09.20 - 13:58

Directorul, adjunctul și un maistru de la Cimitirul „Sfîntul Lazăr”, bănuiți că au pretins de la persoanele care urmau să-și înmormînteze rudele bani suplimentari taxei de stat, au primit mandate de arestare pentr
04.09.20 - 12:44

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, susține că se tratează de COVID-19 în Republica Moldova și nu în Germania, așa cum ar fi difuzate informații în spațiul public.
„Tot mai mult
04.09.20 - 12:34

Călugărul legendă - Daniil Sihastrul (2)
Legenda ne spune că Ştefan cel Mare a fost grav rănit într-un război pe care l-a pierdut. Rătăcind prin ţară, întristat şi abătut, iată că ajunge la chilia de pe valea rîuleţu
03.09.20 - 16:50

Încăpăţînare extremă pentru Berbeci
Iată care sînt situaţiile în care fiecare zodie în parte ar putea decide greşit şi suferi de pe urma deciziei luate.
Cea mai mare greşeală pe care obişnuiesc să o facă na
03.09.20 - 16:49

Președintele țării i-a adresat un mesaj de felicitare Scriitorului Ion Druță care își sărbătorește astăzi ziua de naștere.
“Folosesc acest prilej pentru a Vă exprima sentimente de profund respect și aleasă prețuire pentru m
03.09.20 - 16:45

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia desfășurată cu ocazia aniversarii a XXIX-a de la crearea Armatei Naționale.
Șeful statului a adresat sincere felicitări angajaților civili și veteranilor
03.09.20 - 14:23

Pensionarii vor beneficia de un ajutor unic în mărime de 900 de lei
Pensionarii vor beneficia de un ajutor unic în mărime de 900 de lei, și nu de 700 de lei, cum a fost stabilit anterior. Un proiect de majorare a acestor plăți pentru
03.09.20 - 14:19











Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
06.08.25 - 18:03
30.07.25 - 18:42
30.07.25 - 18:42
10.07.25 - 15:56
04.07.25 - 20:52
04.07.25 - 20:51
03.07.25 - 16:05
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.07.25 - 13:34
31.07.25 - 13:33
31.07.25 - 00:08
31.07.25 - 00:06