
Pe 10 iulie Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a organizat tradiționala audiere a cetățenilor. În cadrul întâlnirii cu vizitatorii au fost discutate cele mai actuale și dureroase probleme, care se r
• Social
11.07.17 - 12:33
Ce se face la Guvern
Guvernul a aprobat, Luni, 10 Iulie, un proiect de lege de modificare şi completare a Codului cu privire la ştiinţă şi inovare şi a Codului educaţiei. Documentul urmăreşte sporirea calităţii procesului educaţional, pre
• Social
10.07.17 - 17:07
Pe traseul Căuşeni-Chişinău (o oră de mers cu maşina) sînt cel puţin cinci localuri, mai mult sau mai puţin luxoase, să le zic aşa, de alimentaţie publică. Pentru că de fapt rar cine mănîncă acolo sau bea o cafea fiind &ici
• Social
10.07.17 - 16:53
Consilierul Președintelui Republicii Moldova pe problemele sectorului agroindustrial, Ion Perju a organizat o masă rotundă cu producătorii agricoli și oamenii de știință în cadrul căreia a fost dezbătută inițiativa Guvernului RM de
• Social
10.07.17 - 16:08
Cehia are cel mai ridicat procent de locuri de muncă neocupate din întreaga Uniune Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de iHned.cz. În primul trimestru al acestui an, companiile din această ţară încercau să găsească
• Social
10.07.17 - 14:42
Consilierii municipali din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) solicită de la organele de aplicare a legii să îi pedepsească pe cei responsabili de incendiul izbucnit la depozitul de gunoi din sectorul Buiucani, între
• Social
10.07.17 - 14:30
Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu membrii comitetului Organizatoric național al Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților - SOCI 2017.
În premieră, tinerii din Republica Moldova vor participa la Festivalul Mond
• Social
10.07.17 - 13:59
Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a primit în audiență deputații Adunării Populare a UTA Găgăuzia: Alexandr Suhodolski, vice-președinte al Adunării Populare și Petru Ceavdari, președintele comisiei pe probleme juridice din l
• Social
10.07.17 - 12:24
În cadrul întrevederii locuitorii raionului Soroca au ținut să pună în evidență mai multe probleme: necesitatea aprovizionării cu apă potabilă a mai multor localități din raion, a renovării instituțiilor de învăț
• Social
09.07.17 - 19:03
(Discursul deputatului din partea fracțiunii PSRM, Vladimir Golovatiuc la ședința plenară a Parlamentului din data de 6 iulie, cu referire la Raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2016)
Domnule Președinte, stimați deputați!
• Social
09.07.17 - 00:27
În cadrul vizitei de lucru în raionul Soroca, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon s-a familiarizat cu activitatea companiei “AMG KERNEL” SRL, una dintre cele mai mari întreprinderi din țara noastră, lider pe p
• Social
09.07.17 - 00:14
Nu doar bărbaţii dar şi femeile au vîrsta mentală a unor copii. Iar, de multe ori, un imatur emoţional este dificil de gestionat sau chiar de înţeles. Iată cîteva semne pentru a recunoaşte o astfel de persoană.
Cum î
• Social
07.07.17 - 15:30
Igor Dodon, președintele țării a participat la deschiderea grădiniței din satul natal Sadova, renovată cu sprijinul financiar al statului român.
Șeful statului le-a mulțumit colegilor de peste Prut pentru acest gest prietenesc și foart
• Social
07.07.17 - 15:16
Prietenii adevărați sînt greu de găsit. Iar de dușmanii pe care nu îi cunoști este greu să te ferești. Ascultă și sfatul astrelor cînd ai probleme cu cei din jur sau cînd vrei să îți faci noi prieteni. R
• Social
07.07.17 - 14:51
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a decis să fie organizată, de două ori pe lună, Ziua ușilor deschise pentru cei care vor să viziteze Reședința de Stat și biroul președintelui. Ieri Reședința de Stat a fost vizitată de susți
• Social
07.07.17 - 14:42
Autor: Lilia GRUBÎI
Cînd i-a murit soţia, George Carlin, un cunoscut comic, regizor şi scenarist al anilor 70-80, a scris această poveste incredibil de expresivă, relevantă şi astăzi. Textul îmi făcuse ziua, cînd l-am
• Social
06.07.17 - 20:12
Scriitorul care nu putea citi
În lume, există oameni norocoşi, oameni ghinionişti şi oameni care sînt victima unui caz medical bizar şi de cele mai multe ori înfricoşător. Listverse prezintă o asemenea listă de cazuri
• Social
06.07.17 - 19:57
„Evaluînd executarea bugetului pentru anul 2016 este necesar să se constate întîrzierea dramatică în punerea la dispoziție a unor astfel de proiecte ca politica fiscală și bugetul“, a declarat deputatul
• Social
06.07.17 - 19:50
„Este regretabil că unele partide şi lideri încearcă să scoată profit politic din durerea oamenilor”
„Poporul nostru a trecut prin multe vitregii și nedreptăți de-a lungul istoriei, în diferite epoci și sub dife
• Social
06.07.17 - 13:18
'Tîrgul Universităților din România' se va desfășura, începînd din 6 iulie, în trei orașe din Republica Moldova: la Chișinău, Cahul și Bălți, informează miercuri Radio Chișinău.
Toți absolvenții din Republ
• Social
05.07.17 - 16:42
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
31.08.25 - 10:53
27.08.25 - 10:36
27.08.25 - 10:35
27.08.25 - 10:33
27.08.25 - 10:32
27.08.25 - 10:30
26.08.25 - 20:47
23.08.25 - 11:12
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.08.25 - 13:29
31.08.25 - 00:14
31.08.25 - 00:12
31.08.25 - 00:11
30.08.25 - 15:17